Decizia nr. 1127/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor " art. 27 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și ale

art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007

pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează evidența persoanelor, eliberarea actelor de identitate și activitatea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor", excepție ridicată de Petre Glăveanu în Dosarul nr. 18.968/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curții că autorul excepției a transmis la dosarul cauzei un memoriu prin care, în esență, solicită admiterea excepției, însoțit de un set de copii de pe o serie de înscrisuri.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției. Acesta arată că textele de lege criticate folosesc noțiuni care nu sunt definite nici în actul normativ din care fac parte, nici în legislația locativă, rezultând o exprimare ambiguă, care nu respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și care poate fi interpretată în mod diferit. Arată, din acest motiv, că este posibil ca o persoană care deține în coproprietate un imobil să își declare domiciliul la adresa la care se află imobilul respectiv, afectând dreptul de proprietate al celuilalt coproprietar al imobilului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției. Consideră că autorul acesteia deduce neconstituționalitatea din interpretarea și aplicarea textelor de lege criticate la speța concretă, dar aceasta constituie o atribuție ce revine exclusiv instanței de judecată pe rolul căreia se află litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, nicidecum Curții Constituționale, a cărei competență este clar specificată prin Legea fundamentală și prin legea sa de organizare și funcționare.

Autorul excepției solicită cuvântul în replică. După ce Curtea i-l acordă, precizează că, în motivarea neconstituționalității textului de lege supus controlului, nu s-a referit la cazul său, ci criticile sale sunt de interes general.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 18.968/3/2008, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 27 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și ale

art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007

pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează evidența persoanelor, eliberarea actelor de identitate și activitatea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor". Excepția a fost ridicată de Petre Glăveanu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluționarea unui recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile de lege criticate au o redactare ambiguă și neclară în ceea ce privește tipurile de acte considerate titluri locative, lăsând posibilitatea funcționarilor publici și magistraților de a adăuga la lege și de a genera, astfel, abuzuri și discriminări. În condițiile în care Codul civil și legislația civilă, în general, nu cuprind o reglementare de ansamblu a coproprietății sau a indiviziunii, autorul excepției susține că certificatul de moștenitor nu poate fi calificat ca fiind un titlu de proprietate, așa cum au apreciat, în speța sa, reprezentanții autorității de stat.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că dispozițiile de lege criticate nu încalcă normele Legii fundamentale în ceea ce privește posibilitatea adăugării la lege prin interpretarea acesteia de către magistrați și polițiști.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 27 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

și ale

art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007

sunt constituționale. Arată că rolul normelor juridice este acela de a reglementa procedura administrativă prin care persoanele interesate au posibilitatea de a face dovada domiciliului în fața autorităților administrative, acestea fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale privind dreptul de proprietate privată. Precizează, de asemenea, că instanța de contencios constituțional nu are competența de a modifica conținutul normei juridice supuse controlului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că acesta este reprezentat de dispozițiile

art. 27 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, astfel cum au fost modificate de

art. I pct. 4 din Legea nr. 252/2007

pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează evidența persoanelor, eliberarea actelor de identitate și activitatea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 27 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 27 alin. (1) lit. a) și b): "(1) Dovada domiciliului se poate face cu unul dintre următoarele documente:

a) acte încheiate în condițiile de validitate prevăzute de legislația română în vigoare, privind titlul locativ;

b) declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spațiu, însoțită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a)."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textele legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate, art. 57 referitoare la exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților, art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și ale art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. m) cu referire la atribuția Parlamentului de a adopta legi constituționale, legi organice și legi ordinare, respectiv de a reglementa prin lege organică regimul juridic general al proprietății și al moștenirii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate reține critica referitoare la pretinsa redactare "ambiguă și neclară" a textelor de lege supuse controlului de constituționalitate. Legiuitorul a înțeles să redacteze textul astfel încât să îi confere un grad de generalitate care să permită să acopere o arie cât mai largă de situații, întrucât recunoașterea posibilității persoanelor fizice de a face dovada domiciliului cu o gamă variată de documente, în măsura în care legea le recunoaște acestora forța probantă, reprezintă o garanție a respectării demnității acestora și dreptului la viață intimă și privată. În plus, în ceea ce privește respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorit ar fi aceasta, ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Reckvenyi împotriva Ungariei). În același sens este și jurisprudența mai recentă a instanței de la Strasbourg, care, în Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunțată în Cauza Ligue du Monde Islamique et Organisation islamique mondiale du secours islamique împotriva Franței, a arătat că, urmare a principiului generalității legilor, dispozițiile acestora nu se bucură de o precizie absolută, iar una dintre tehnicile de reglementare constă în folosirea de categorii generale, mai degrabă decât de liste exhaustive. Totodată, reluând cele statuate prin Hotărârea din 25 mai 1995, pronunțată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, și prin Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că numeroase legi utilizează, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin precise, cu scopul de a evita rigiditatea excesivă și de a se putea adapta la schimbările de situație. În plus, Curtea a observat că interpretarea și aplicarea unor astfel de texte depinde de practică.

Prin urmare, este firesc ca legiuitorul să fi lăsat organelor administrative ori, dacă este cazul, instanțelor judecătorești posibilitatea de a aprecia care documente sunt apte să demonstreze, potrivit legii, faptul că persoana fizică își are locuința principală la adresa la care își declară domiciliul.

Totodată, Curtea observă că prevederile constituționale referitoare la garantarea și ocrotirea egală a proprietății private nu au incidență în cauza de față. Textele de lege criticate nu pot fi examinate din perspectiva unei pretinse violări a acestui drept fundamental, întrucât nu sunt de natură să aducă, prin ele însele, vreo atingere dreptului de proprietate privată. Dacă prin modul concret de aplicare în practică a dispozițiilor legale supuse controlului de constituționalitate se produce o încălcare a dreptului de proprietate privată al unei alte persoane, situația conflictuală rezultată din această împrejurare va putea fi soluționată de o instanță de judecată, nicidecum de Curtea Constituțională. Din aceeași perspectivă, Curtea observă că a lămuri dacă un certificat de moștenitor poate fi calificat drept titlu de proprietate nu reprezintă o problemă de constituționalitate.

De asemenea, Curtea constată că textele de lege criticate nu sunt susceptibile de a contraveni dispozițiilor art. 57 din Legea fundamentală referitoare la exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților. Acestea au în vedere drepturile și libertățile constituționale, or, prevederile de lege ce formează obiect al excepției nu vizează niciunul dintre drepturile sau libertățile cuprinse în titlul III din Legea fundamentală. Comportamentul persoanei aflate în ipoteza normei criticate poate fi însă pus în discuție în ceea ce privește posibila utilizare cu rea-credință a documentelor ce fac dovada domiciliului - înțeles ca adresă la care persoana fizică își are locuința principală -, dar asupra unei astfel de chestiuni se poate pronunța, așa cum s-a arătat mai sus, doar o instanță judecătorească. În acest sens,

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

stabilește că, "În cazul în care mențiunea din actul de identitate privind stabilirea domiciliului sau a reședinței s-a efectuat în baza unui document care ulterior a fost anulat, s-a constatat că era nul, fals ori falsificat, această mențiune este nulă de drept", iar "Nulitatea mențiunii poate fi constatată de instanța de judecată (...)".

Curtea nu poate reține nici critica prin raportare la dispozițiile art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. m) din Constituție, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, întrucât textele de lege criticate, după cum s-a arătat anterior, nu au ca domeniu de reglementare aspecte referitoare la regimul juridic general al proprietății sau al moștenirii, astfel că includerea acestora într-un act normativ cu o forță juridică inferioară legilor organice nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, excepție ridicată de Petre Glăveanu în Dosarul nr. 18.968/3/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2010.