Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1226/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 coroborate cu cele ale art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
5 octombrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 795 din 29 noiembrie 2010
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 8.774 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 coroborate cu cele ale art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "RR Turism" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.874/212/2008 al Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.874/212/2008, Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 coroborate cu cele ale art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "RR Turism" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că prin contestația la executare introdusă potrivit art. 399 din Codul de procedură civilă se urmărește modificarea unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ceea ce contravine prevederilor art. 129 din Constituție. Prin textul de lege criticat se instituie o cale de atac "ce dă posibilitatea, după soluționarea litigiului, analizându-se inclusiv aspecte de fond ale cauzei, a se modifica dispozitivul unei hotărâri".

Tribunalul Constanța - Secția comercială arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 304 coroborate cu cele ale art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul conținut:

- Art. 304: "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate.

1. când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale;

2. când hotărârea s-a dat de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;

3. când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe;

4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2;

6. dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut;

7. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

8. când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;

9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.";

- Art. 399 alin. 1: "Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 969 din 25 septembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 16 octombrie 2008, a reținut, în esență, că procedura contestației la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluționării contestației, instanța nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei și care sunt de natură să repună în discuție hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicțională în fața cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părțile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluție contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ținut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituțional.

De asemenea, prin

Decizia nr. 722 din 17 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, Curtea a reținut că susținerile autorului excepției referitoare la posibilitatea anulării unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu sunt neîntemeiate, deoarece contestația la executare este un mijloc procedural prin care se poate obține anularea oricărui act de executare, nicidecum anularea unei hotărâri judecătorești. Instanța de judecată ce soluționează contestația va analiza dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispozițiilor legale sau va stabili înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ce se execută. Astfel, motivele invocate pe calea contestației la executare nu pot să se refere la chestiuni de fond, întrucât acestea au putut fi invocate în cursul judecății în fond sau prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu. Numai în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu și numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Prin urmare, dispozițiile criticate sunt în concordanță cu cele ale art. 129 din Constituție.

Considerentele și soluția acestor decizii sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 coroborate cu cele ale art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "RR Turism" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.874/212/2008 al Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.