Decizia nr. 1286/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1)-(4) și art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Acsinte Gaspar - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 32 pct. 1 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Remco Trade" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.
La apelul nominal răspunde Emil Răchită - administratorul Societății Comerciale "Remco Trade" - S.R.L., lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul administratorului Societății Comerciale "Remco Trade" - S.R.L., care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că reglementarea modalităților de plată a impozitului pe profit ține de strategia statului în domeniul politicii fiscale, fără a fi încălcate prevederile constituționale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 23 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 20.304/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 32 pct. 1 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Remco Trade" - S.R.L. din București, intimați într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că deși art. 4 din Codul fiscal prevede că acesta se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, orice modificare sau completare intrând în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, textele criticate au intrat în vigoare la data de 1 mai 2009, nerespectând art. 4 din Codul fiscal. Astfel, se realizează o neconcordanță între prevederile legale ale Codului fiscal și cele ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , fapt ce duce la o încălcare evidentă a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Fixarea sumelor corespunzătoare impozitului minim, precum și stabilirea lor în funcție de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent creează o evidentă inechitate între micii și marii contribuabili, încălcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi și cele ale art. 56 alin. (2) din Constituție. De asemenea, sunt încălcate și prevederile constituționale ale art. 45 referitoare la libertatea economică.
Judecătoria Sectorului 2 București arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul arată că dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, principiului libertății economice sau celui privind justa așezare a sarcinilor fiscale. Inechitatea invocată între micii și marii contribuabili reprezintă o măsură de politică fiscală, statul fiind cel care își stabilește sistemul legal de impunere, în vederea asigurării unei juste așezări a sarcinilor fiscale. Aspectele invocate țin de poziția și viziunea legiuitorului față de sistemul de taxare oportun unei anumite perioade economice. Modul în care înțelege statul să îi sprijine pe micii întreprinzători prin măsurile economice luate și, implicit, efectele benefice sau defavorabile ale măsurilor asupra operatorilor economici se subsumează aceleiași strategii economico-fiscale a statului.
Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 32 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
este neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 32 pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , se arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât dispozițiile criticate reglementează unele măsuri financiar-fiscale referitoare la anul 2009, având o aplicabilitate limitată în timp la anul menționat.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 32 pct. 1 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 . Curtea observă că
art. 32 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009
modifică dispozițiile
art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 6 din aceeași ordonanță introduce la
art. 34 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, după alin. (14), patru noi alineate, alin. (15)-(18). Așa fiind, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18 alin. (1)-(4) și
art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.
Ulterior sesizării Curții, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010
pentru modificarea și completarea
privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanță, aceasta intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit
art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 ,
art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal se abrogă, iar potrivit art. I pct. 5 din aceeași ordonanță,
art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal se modifică.
Textele de lege criticate au în prezent următorul cuprins:
-
Articolul 18
alin. (1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal: "Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.";
- Art. 18 alin. (2)-(7) este abrogat;
-
Articolul 34
alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal: "(15) Contribuabilii care, până la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligați la plata impozitului minim au obligația de a declara și de a plăti impozitul pe profit, respectiv de a efectua plata anticipată, după caz, aferente trimestrului III al anului 2010, până la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor în vigoare la data de 30 septembrie 2010.
(16) Contribuabilii care, până la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligați la plata impozitului minim, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplică următoarele reguli:
a) pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010:
- determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective și efectuarea comparației cu impozitul minim anual, prevăzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, prin împărțirea impozitului minim anual la 12 și înmulțirea cu numărul de luni aferent perioadei respective, în vederea stabilirii impozitului pe profit datorat;
- stabilirea impozitului pe profit datorat;
- prin excepție de la prevederile alin. (1), (5) și (11) și ale art. 35 alin. (1), depunerea declarației privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010 și plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii, până la data de 25 februarie 2011;
b) pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010:
- contribuabilii depun declarația privind impozitul pe profit și plătesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor alin. (1), (5) și (11) și ale art. 35 alin. (1).
(17) În aplicarea prevederilor alin. (16), determinarea profitului impozabil și a impozitului pe profit se efectuează urmărindu-se metodologia de calcul prevăzută de titlul II "Impozitul pe profit" în mod corespunzător pentru cele două perioade, luând în calcul veniturile și cheltuielile înregistrate.
(18) Pierderea fiscală înregistrată în cele două perioade aferente anului 2010 se recuperează potrivit prevederilor art. 26, fiecare perioadă fiind considerată an fiscal în sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea și ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private, indiferent de titular, art. 45 referitoare la libertatea economică și art. 56 alin. (2) referitoare la așezarea justă a sarcinilor fiscale.
1. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea reține că regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 56 din Constituție, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reține, în consecință, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.
Din aceste reglementări constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, precum și a condițiilor de impozitare intră în competența exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea prevăzută la
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acționat în limitele acestei competențe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil și corect pentru toți, neputându-se reține că astfel ar fi contravenit principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.
În ceea ce privește critica potrivit căreia se realizează o neconcordanță între prevederile legale ale Codului fiscal și cele ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , fapt ce duce la o încălcare evidentă a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudența sa constantă, instanța de contencios constituțional a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, Curtea constată că dispozițiile criticate stabilesc reguli pe care contribuabilii, care până la data de 30 septembrie 2010, inclusiv, au fost obligați la plata impozitului minim, trebuie să le aplice pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, reglementare ce se încadrează în competența legiuitorului determinată în acord cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție.
2. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.
Or, potrivit prevederilor
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [...]". Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și jurisprudența sa constantă în astfel de situații, Curtea urmează să respingă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) și
art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Remco Trade" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.
2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2010.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.