Decizia nr. 1211/2010

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Monica Maria Bârsan în Dosarul nr. 28.217/3/2008 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, personal și asistat de avocatul Eusebiu Severin Roșu. Lipsește partea Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" din București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicită admiterea excepției așa cum a fost formulată și solicită extinderea analizei Curții Constituționale și asupra dispozițiilor

art. 184 alin. (10) din Legea nr. 95/2006 .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că dispozițiile de lege nu contravin dispozițiilor din Constituție invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 noiembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 28.217/3/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Monica Maria Bârsan.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate instituie o discriminare pe criterii de vârstă, restrângând, în același timp, și dreptul la muncă. În sprijinul argumentelor sale, invocă cele reținute de Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin Hotărârea din 22 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza W. Mangold contra R. Helm, în care s-a arătat că o legislație care reține vârsta muncitorului ca unic criteriu de încheiere a unui contract de muncă cu durată determinată, fără a se fi demonstrat că fixarea unui prag de vârstă este necesară pentru atingerea unui obiectiv de inserție profesională, trebuie să fie considerată ca depășind cadrul potrivit și necesar pentru a atinge obiectivul urmărit.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că limitarea exercitării unor funcții de conducere până la împlinirea unei anumite vârste este justificată prin natura specifică a domeniului de activitate în care se aplică, respectiv sănătatea, domeniu de interes public, reglementat prin norme de natură a garanta o bună desfășurare a sistemului medical. De asemenea, principiul libertății alegerii profesiei nu se referă la obligația statului de a garanta accesul tuturor cetățenilor la ocuparea tuturor funcțiilor de conducere, ci la posibilitatea concretă de alegere pe care o are fiecare cetățean cu privire la un loc de muncă. Cu alte cuvinte, alegerea profesiei este liberă din momentul în care condițiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora: "Medicii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută la alin. (1) nu pot deține funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al caselor județene de asigurări de sănătate și a municipiului București, precum și în cadrul spitalelor publice și al oricărei alte unități sanitare publice."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și art. 41 alin. (1) privind munca și protecția socială a muncii. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 20 din Constituție referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, prin raportare la dispozițiile art. 2 paragraful 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care interzice discriminarea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 385 din Legea nr. 95/2006

stabilesc vârsta de pensionare a medicilor la 65 de ani, excepție făcând persoanele care se încadrează în ipoteza alin. (3) al aceluiași articol, pentru care legea stabilește vârsta de pensionare la 70 de ani. După împlinirea vârstei de pensionare, alin. (4) și (5) prevăd că medicii pot profesa în continuare în unitățile medicale private, cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege sau, cu titlu de excepție, în unitățile sanitare publice cu deficit de personal, până la ocuparea posturilor vacante. Urmând acestor prevederi, textul de lege criticat stabilește interdicția deținerii unui post de conducere în cadrul Ministerului Sănătății Publice, al ministerelor și instituțiilor centrale cu rețea sanitară proprie, al autorităților de sănătate publică, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al caselor județene de asigurări de sănătate și a municipiului București, precum și în cadrul spitalelor publice și al oricărei alte unități sanitare publice, ulterior vârstei de pensionare.

Față de acestea, Curtea reține că art. 47 alin. (2) din Constituție nu instituie o obligație de a ieși la pensie, ci un drept al cetățenilor de a obține pensia la împlinirea condițiilor de vârstă și stagiu prevăzute de lege. Așa fiind, împlinirea vârstei prevăzute de lege pentru pensionare nu poate constitui un obstacol în fața exercitării dreptului la muncă. Cu toate acestea, posibilitatea deschiderii dreptului la pensie, ca venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, îi dă legiuitorului posibilitatea să aducă anumite limitări rezonabile și proporționale dreptului la muncă. Aceste limitări nu se întemeiază, așadar, pe discriminări bazate pe criteriul vârstei. Astfel, înseși prevederile Codului muncii prevăd la art. 56 alin. (1) lit. d) că împlinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare reprezintă un motiv de încetare de drept a contractului individual de muncă. În consecință, continuarea raporturilor de muncă se poate face numai cu acordul angajatorului. În anumite cazuri, așa cum sunt și prevederile amintite ale

art. 385 alin. (4) și (5) din Legea nr. 95/2006 , legea însăși stabilește condițiile în care poate fi exercitat dreptul la muncă după împlinirea vârstei de pensionare.

Cu toate acestea, Curtea observă că, limitând dreptul la muncă, legiuitorul trebuie să evite crearea unor situații discriminatorii între persoane aflate în situații identice.

În cazul textului de lege supus analizei de constituționalitate, Curtea observă că nu sunt create diferențe între persoane aparținând aceleiași categorii, respectiv cele care ocupă funcții de conducere. Pentru toate acestea, normele au un caracter imperativ, în sensul că nu mai pot ocupa aceleași funcții după împlinirea vârstei prevăzute de lege.

Deși nu reiese din textul legal criticat, printr-o interpretare per a contrario a

art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 , Curtea observă că, după împlinirea vârstei de pensionare, aceste persoane pot ocupa funcții de execuție sau chiar funcții de conducere în unitățile sanitare private. În consecință, nu poate fi reținută nici existența vreunei discriminări în raport cu ceilalți medici, care, după împlinirea vârstei legale de pensionare, pot profesa doar în unitățile sanitare private, cu excepția situațiilor limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 385 alin. (7) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Monica Maria Bârsan în Dosarul nr. 28.217/3/2008 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2010.