Raportul nr. 13210/2010
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1),
art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006
privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 11-22 octombrie 2010 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea pentru anul 2009.
Constatări:
Veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 95.079,00 lei, donații în valoare de 1.300,00 lei și alte venituri din dobânzi bancare în sumă de 4,00 lei.
Sumele provenite din cotizații s-au încasat numai în numerar, pe bază de chitanță.
Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea a respectat prevederile
Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009
pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, potrivit căruia persoanele juridice fără scop patrimonial au obligația să efectueze inventarierea generală a elementelor de activ și pasiv cel puțin o dată pe an.
Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.
București, 29 noiembrie 2010. Nr. 13.210/2.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.