HG nr. 1329/2010
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 620/2007 privind modalitatea de utilizare a fondurilor alocate de Uniunea Europeană prin intermediul Facilității Schengen și pentru fluxurile de numerar și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 895/2007 privind stabilirea cadrului instituțional pentru planificarea financiară, coordonarea, implementarea și auditarea utilizării fondurilor acordate României prin Facilitatea Schengen
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 620/2007 20 iunie 2007 privind modalitatea de utilizare a fondurilor alocate de Uniunea Europeană prin intermediu…
Completează 1
- HG nr. 895/2007 1 august 2007 privind stabilirea cadrului instituțional pentru planificarea financiară, coordonarea, imp…
Având în vedere prevederile
pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,
în temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată ,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul I
Articolul 6 din
Hotărârea Guvernului nr. 620/2007
privind modalitatea de utilizare a fondurilor alocate de Uniunea Europeană prin intermediul Facilității Schengen și pentru fluxurile de numerar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 22 iunie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - Sumele rămase necontractate din Facilitatea Schengen până la data de 31 martie 2010, precum și cele contractate până la data menționată și rămase neplătite până la data de 31 decembrie 2010 se alocă Facilității pentru fluxurile de numerar, iar echivalentul în lei al acestora se virează la bugetul de stat."
Articolul II
La articolul 3 alineatul (2) din
Hotărârea Guvernului nr. 895/2007
privind stabilirea cadrului instituțional pentru planificarea financiară, coordonarea, implementarea și auditarea utilizării fondurilor acordate României prin Facilitatea Schengen, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 15 august 2007, cu modificările și completările ulterioare, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
"h) dobânda acumulată în conturile deschise de către Oficiul de Plăți și Contractare PHARE pentru gestionarea fondurilor din Facilitatea Schengen, penalitățile contractuale aplicate de autoritatea contractantă pentru neîndeplinirea corespunzătoare a contractelor finanțate din Facilitatea Schengen și sumele rezultate din executarea garanțiilor bancare emise pentru proiectele finanțate din Facilitatea Schengen rămân la dispoziția Oficiului de Plăți și Contractare PHARE până la primirea, din partea Comisiei Europene, a scrisorii oficiale de închidere a Facilității Schengen din care să rezulte că nu mai există sume datorate acesteia, precum și până la soluționarea tuturor proceselor-verbale de constatare împotriva cărora a fost formulată contestație și/sau care au fost atacate în instanță."
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ──────────────── Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 23 decembrie 2010. Nr. 1.329. _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.