Protocolul din 13 octombrie 2010
între Ministerul Administrației și Internelor din România și Forțele de Securitate Internă (Lekhwiya) din Statul Qatar în domeniul pregătirii și instruirii personalului forțelor de asigurare a ordinii publice cu statut militar
prezumat în vigoare
Ministerul Administrației și Internelor din România și Forțele de Securitate Internă (Lekhwiya) din Statul Qatar, denumite în continuare părți,
pornind de la faptul că dezvoltarea formelor de cooperare dintre cele două țări presupune o aprofundare a cunoștințelor reciproce în scopul urmăririi obiectivului comun de creștere a nivelului de performanță a activităților în domeniul pregătirii personalului,
reafirmând intenția comună de dezvoltare a relațiilor de colaborare dintre structurile pe care le conduc,
acționând în cadrul atribuțiilor lor și cu respectarea legislației, a reglementărilor și angajamentelor internaționale asumate de către statele lor,
convin de comun acord următoarele:
Articolul 1
Obiectiv
Prezentul protocol de cooperare are drept obiectiv fixarea cadrului general al domeniilor de acțiune și modalităților de cooperare pe care părțile le vor pune în practică în vederea creșterii eficienței activităților desfășurate în cele două instituții, astfel încât să fie în beneficiul ambelor părți.
Articolul 2
Autorități competente
Pentru implementarea dispozițiilor prezentului protocol de cooperare, părțile desemnează următoarele autorități competente:
a) pentru partea română:
Inspectoratul General al Jandarmeriei Române din cadrul Ministerului Administrației și Internelor - Str. Jandarmeriei, sectorul 1, București, România.
Date de contact:
Tel.: 00 40 21 319.80.54
Fax: 00 40 21 319.80.54
E-mail: fiep_jr@mai.gov.ro
b) pentru partea qatariană:
Forțele de Securitate Internă (Lekhwiya) din Statul Qatar -P.O. Box 4741, Doha, Qatar.
Date de contact:
Tel.: 00 974 4477.95.35
Fax.: 00 974 4477.95.31
E-mail: falmaadeed@isf.gov.qa
Articolul 3
Domenii de cooperare
Autoritățile competente își definesc și aprobă în funcție de fiecare caz programele și acțiunile susceptibile să între în domeniul lor de cooperare.
Această cooperare vizează domeniul pregătirii personalului din cadrul ambelor autorități competente prin programe de instruire, antrenament și schimburi de experiență efectuate în școli, centre de pregătire, unități operative sau alte unități subordonate autorităților competente.
Articolul 4
Forme de cooperare
1. Pentru implementarea dispozițiilor prezentului protocol de cooperare, autoritățile competente pot dezvolta diferite forme de cooperare bilaterală, după cum urmează:
a) informarea reciprocă în legătură cu legislațiile care le reglementează competențele;
b) organizarea de cursuri de formare și perfecționare;
c) organizarea de stagii de pregătire, exerciții și aplicații tactice;
d) vizite de documentare reciproce;
e) schimburi de experiență la nivel de conducere și la nivel de specialiști;
f) acordarea de sprijin reciproc, conform intereselor comune, pentru promovarea în cadrul organizațiilor internaționale la care autoritățile competente sunt parte;
g) efectuarea de concedii la reciprocitate, pentru cadrele autorităților competente și membrii familiilor acestora, folosind în acest scop bazele existente aparținând părților;
h) alte subiecte asupra cărora autoritățile competente pot conveni.
2. Anual, autoritățile competente pot încheia planuri de acțiune privind implementarea activităților prevăzute la alin. 1.
Articolul 5
Principiile și responsabilitățile privind activitățile de pregătire și instruire
1. În conformitate cu prevederile prezentului protocol de cooperare, pentru activitățile de instruire și pregătire, autoritățile competente definite la art. 2 vor selecționa și trimite personal în România și, respectiv, în Qatar, într-un număr convenit reciproc pe baza planurilor de acțiune anuale.
2. Instruirea, pregătirea și cursurile se vor desfășura de regulă în limba engleză sau în altă limbă stabilită de comun acord de ambele autorități competente pentru fiecare activitate în parte.
3. Autoritatea competentă a părții primitoare va asigura pregătirea personalului autorității competente a părții trimițătoare într-o manieră similară pregătirii personalului propriu.
Articolul 6
Aspecte financiare
Cheltuielile care decurg din aplicarea prezentului protocol de cooperare, respectiv transportul extern și asigurarea medicală, vor fi suportate de partea trimițătoare, iar cele privind cazarea, masa, transportul intern și organizarea de programe și acțiuni de pregătire vor fi stabilite de comun acord de către părți, pentru fiecare dintre activitățile convenite prin planurile de acțiune anuale.
Articolul 7
Intrarea în vigoare
1. Prezentul protocol de cooperare intră în vigoare în termen de 30 zile de la data primirii ultimei notificări prin care părțile se informează reciproc, prin canale diplomatice, despre îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.
2. Prezentul protocol de cooperare se încheie pentru o perioadă de 3 ani, putând fi prelungit pentru o perioadă de câte un an, dacă niciuna dintre părți nu notifică, pe cale diplomatică, celelalte părți, cu 90 de zile înainte de expirarea fiecărei perioade de valabilitate, intenția sa privind încetarea valabilității protocolului de cooperare.
3. Prezentul protocol de cooperare poate fi denunțat de către oricare dintre părți prin notificare scrisă adresată celeilalte părți pe cale diplomatică. Prezentul protocol de cooperare își încetează valabilitatea la împlinirea termenului de 60 de zile de la data primirii notificării. Proiectele și programele convenite în perioada de valabilitate a prezentului protocol de cooperare vor fi continuate până la îndeplinirea lor integrală.
4. Prezentul protocol de cooperare poate fi amendat de oricare dintre părți numai cu acordul scris al celeilalte părți. Aceste amendamente intră în vigoare potrivit procedurii prevăzute la alin. 1. În situația în care în termen de 60 de zile nu se ajunge la un acord cu privire la propunerile de amendare, oricare dintre părți poate denunța prezentul protocol de cooperare potrivit prevederilor alin. 3.
5. Orice diferende în legătură cu interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului protocol de cooperare se soluționează pe cale amiabilă de către părți, iar în caz contrar, acestea se vor soluționa pe cale diplomatică.
Semnat la Doha, la 13 octombrie 2010, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă și engleză, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferende de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru Ministerul Administrației
și Internelor din România,
gen.-lt. dr. Olimpiodor Antonescu,
inspectorul general al Jandarmeriei Române
Pentru Forțele de Securitate Internă (Lekhwiya)
din Statul Qatar,
șeicul Abdullah bin Nasser bin Khalifa Althani,
comandantul Forțelor de Securitate Internă (Lekhwiya)
din Statul Qatar
_________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.