Decizia nr. 146/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4, 5, 6, 11 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 1/2000 20 ianuarie 2000 (prevederi anume) privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4, 5, 6, 11 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, excepție ridicată de Panait Lucian și Panait Elena în Dosarul nr. 3.273/300/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției, domnul avocat Adrian Neguțiu, cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, considerentele care fundamentează temeinicia acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere faptul că autorul excepției solicită modificarea prevederilor legale privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.273/300/2005, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4, 5, 6, 11 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Panait Lucian și Panait Elena.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, următoarele:
1. Instituțiile medico-legale aflate în subordinea Ministerului Sănătății sau a Ministerului Justiției nu sunt independente, statul fiind parte în aceste proceduri, situație reținută constant în deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-au pronunțat hotărâri împotriva României în cazurile în care s-a pus problema efectuării de expertize medico-legale, făcându-se și recomandări în ceea ce privește modificarea acestei reglementări.
2. Neacordarea unor drepturi egale ale expertului parte medico-legal cu cele ale expertului oficial încalcă atât dreptul la apărare, cât și dreptul la un proces echitabil.
3. Contradicțiile dintre sistemul de expertiză medico-legală din România, care este exclusiv oficial, și sistemul de expertiză medico-legală din unele state din Uniunea Europeană, unde este obligatorie existența unui corp de experți medico-legali independenți, reprezintă "de fapt diferența dintre sistemul expertizei în colegiu, în care singurul act care se poate intitula Raport de Expertiză Medico-legală este cel întocmit de expertul oficial, toți experții medico-legali fiind oficiali și subordonați autorităților și sistemul expertizei plurale, (...) în care fiecare din experții desemnați pentru efectuarea unei expertize își întocmește un raport de expertiză propriu".
4. Dispozițiile de lege criticate "nu dau dreptul părții de a solicita efectuarea unei noi expertize medico-legale în cadrul unei instituții medico-legale independente, alta decât o instituție medico-legală aflată în subordinea Ministerului Sănătății". Consideră, de asemenea, că s-a instituit "monopolul experților medico-legali ai statului asupra activității medico-legale, atât timp cât numai instituțiile de medicină legală aflate în subordinea Ministerului Sănătății au dreptul de a efectua constatări și expertize sau alte lucrări medico-legale", care nu sunt independente, "statul fiind parte în aceste proceduri".
5. De asemenea, autorii consideră că "este necesară o modificare substanțială a dispozițiilor legale mai sus menționate, accesul liber la un sistem de probațiune medico-legală care să reprezinte un sprijin real pentru judecători în soluționarea unor astfel de cazuri".
Tribunalul București - Secția a IV-a civilă opinează în sensul că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.
Nu reprezintă o încălcare a normelor constituționale privind dreptul părților la un proces echitabil împrejurarea că acestea nu au posibilitatea legală de a efectua, într-un proces penal sau civil, o expertiză medico-legală într-o instituție privată sau de către un expert independent, expertiza medico-legală reglementată de dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 1/2000
fiind obligatoriu a fi efectuată în una dintre instituțiile de medicină legală prevăzute de acest act normativ. Această dispoziție se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor medicolegale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacității psihice pentru o anumită faptă sau circumstanță.
Nici coordonarea, sub aspect științific și metodologic, a activității de medicină legală de către Consiliul superior de medicină legală nu reprezintă o îngrădire a drepturilor procedurale ale părților. Astfel, dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 1/2000
instituie posibilitatea exercitării unui control asupra expertizelor medico-legale efectuate de institutele de medicină legală, prin avizarea de către Comisia superioară medico-legală a concluziilor contradictorii. Împrejurarea că, în cazul de față, nu sunt aplicabile prevederile
art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 , nu reprezintă o încălcare a dreptului părții la un proces echitabil, deoarece nu se poate susține lipsa de obiectivitate, determinată de subordonarea instituțiilor de medicină legală, coordonarea activității acestora fiind realizată de Ministerul Sănătății numai din punct de vedere administrativ.
De asemenea, constată că nu contravine prevederilor constituționale referitoare la dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal și expertului oficial, atât timp cât și în privința celorlalte expertize judiciare Codul de procedură civilă conține prevederi în același sens. În ceea ce privește experții oficiali, obiectivismul este prezumat, iar aceasta constituie tocmai o garanție a dreptului părții la un proces echitabil, expertul parte având posibilitatea să își exprime opinia, iar instanța are în vedere la soluționarea cauzei întregului material probator administrat, inclusiv existența unor eventuale neconcordanțe între opiniile experților, proba cu expertiză medico-legală neavând caracter obligatoriu.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, întrucât nu conțin norme care să aducă atingere dreptului părților interesate la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, exercitarea dreptului la apărare nefiind limitată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susținerile avocatului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 4, 5, 6, 11 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au următorul cuprins:
Articolul 4
"Instituțiile de medicină legală sunt singurele unități sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum și alte lucrări medico-legale.";
Articolul 5
"(1) Activitatea de medicină legală se realizează prin următoarele instituții sanitare cu caracter public:
a) Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» București, unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătății;
b) institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, unități cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătății;
c) serviciile de medicină legală județene și cabinetele de medicină legală din orașele nereședință de județ, aflate în structura organizatorică a serviciilor de medicină legală județene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direcțiilor de sănătate publică.
(2) Pe lângă Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» București funcționează Comisia superioară medicolegală, cu sediul la acest institut.
(3) În cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare, precum și în cadrul Institutului Național de Medicină Legală «Mina Minovici» București funcționează comisii de avizare și control al actelor medico-legale.";
Articolul 6
"(1) Activitatea instituțiilor de medicină legală este coordonată, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sănătății.
(2) Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport științific și metodologic, de Ministerul Sănătății și de Consiliul superior de medicină legală, cu sediul la Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» București.";
Articolul 11
"Angajarea, transferul și desfacerea contractului individual de muncă al personalului cu pregătire superioară din instituțiile de medicină legală se fac de organele competente, potrivit legii, cu acordul Consiliului superior de medicină legală.";
Articolul 19
"Examinările medico-legale cerute de persoanele interesate se asigură de un medic legist al serviciului de medicină legală sau al cabinetului de medicină legală din raza teritorială de activitate, o singură dată aceleiași persoane, pentru aceeași faptă."
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că
Ordonanța Guvernului nr. 1/2001
reglementează organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, care constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator și alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viață, cadavrelor, produselor biologice și corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracțiunile contra vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor ori în alte situații prevăzute de lege, precum și în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice și de cercetare a filiației. Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter științific organelor de urmărire penală, instanțelor judecătorești, precum și la cererea persoanelor interesate, în soluționarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.
Curtea constată, de asemenea, că dispozițiile criticate prevăd exclusivitatea instituțiilor de medicină legală, ca singure unități sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum și alte lucrări medico-legale, fiind nominalizate instituțiile sanitare cu caracter public care realizează activitatea de medicină legală, și coordonarea activității acestora, din punct de vedere administrativ. Această exclusivitate se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacității psihice pentru o anumită faptă sau circumstanță.
În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal și expertului oficial, Curtea reține că expertul parte are posibilitatea să își exprime opinia, iar instanța are în vedere la soluționarea cauzei întregul material probator administrat, inclusiv existența unor eventuale neconcordanțe între opiniile experților, proba cu expertiză neavând un caracter absolut.
Curtea constată, de asemenea, că susținerile autorului excepției de neconstituționalitate vizează în principal o omisiune a textului de lege criticat, autorul solicitând chiar expres o modificare și o completare legislativă a textului, în sensul acordării, în favoarea părților, a dreptului de a beneficia de efectuarea unei expertize medico-legale în cadrul unei instituții medico-legale independente, alta decât cea prevăzută de dispozițiile de lege criticate.
Curtea reține că, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate. De asemenea, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât instanța de control constituțional nu se poate substitui acestuia pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Dacă ar proceda la modificarea sau completarea textelor de lege criticate, Curtea și-ar depăși competența stabilită de Constituție și de
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astfel că, în prezenta cauză, critica de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4, 5, 6, 11 și 19 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000
privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, excepție ridicată de Panait Lucian și Panait Elena în Dosarul nr. 3.273/300/2005 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.