Decizia nr. 446/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (3), art. 14, art. 23 și

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Ramsai Herol Rașid în Dosarul nr. 13.462/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2011 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 7 aprilie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 13.462/118/2009, Tribunalul Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (3), art. 14, art. 23 și

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Excepția a fost ridicată de Ramsai Herol Rașid într-o cauză civilă având ca obiect o contestație împotriva unei decizii de concediere, în contradictoriu cu Muftiatul Cultului Musulman.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16, 21, 41, 52, 53 și 126, deoarece reglementează "o jurisdicție specială exclusivă, ale cărei acte nu pot fi supuse controlului judiciar", creând posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată pentru probleme de disciplină internă, cărora le sunt aplicabile doar prevederile statutare și canonice.

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 8 alin. (1) și (3), art. 14, art. 23 și

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 8 alin. (1) și (3): "(1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. [...]

(3) Cultele funcționează cu respectarea prevederilor legale și în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioși.";

- Art. 14: "(1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism național de conducere sau de reprezentare.

(2) Unitățile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înființează și se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente și coduri canonice.

(3) Înființarea unității de cult trebuie să fie comunicată, spre evidență, Ministerului Culturii și Cultelor.

(4) Unitățile de cult nou-înființate ca persoane juridice pot solicita și primi sprijin financiar, în condițiile legii.";

- Art. 23: "(1) Cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(2) Personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(3) Personalul clerical și cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredințate sau de care a luat cunoștință în considerarea statutului lor.

(4) Exercitarea funcției de preot sau orice altă funcție care presupune exercitarea atribuțiilor de preot fără autorizația sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se sancționează potrivit legii penale.";

- Art. 26: "(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.

(3) Existența organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în sistemul jurisdicțional."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste dispoziții contravin prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 52 referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 126 privind instanțele judecătorești.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 4 iulie 2008, a statuat ca fiind neîntemeiată critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 489/2006 , raportate la aceleași prevederi constituționale ca și în cauza de față.

Cu acel prilej Curtea a reținut că în alcătuirea cultelor religioase intră totalitatea credincioșilor de o anumită religie, că ele sunt autonome față de stat și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Așadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entități statale, deoarece ele sunt autonome față de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârșirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Cât privește statul, acesta este o organizație politică care își realizează atribuțiile prin exercitarea funcțiilor publice. Or, statul nu exercită funcții publice și în domeniul activității interne a cultelor religioase. De aceea, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile și personalului cultelor religioase.

Față de acestea, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituție privind accesul la justiție. Astfel, instanțele de judecată nu sunt competente să exercite funcția de înfăptuire a justiției în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin materie, nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârșite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului.

Deosebit de aceasta, Curtea a constatat că dispozițiile art. 26 alin. (3) din lege instituie garanția liberului acces la justiție pentru membrii clerului în cazul contravențiilor și infracțiunilor, adică în cazul săvârșirii unor acte antisociale, stabilite prin norme generale.

De asemenea, Curtea a statuat că este neîntemeiată și critica privind încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituție potrivit căruia "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative [...]", întrucât astfel de organe de jurisdicție sunt proprii organelor administrative, însă în cazul supus examinării nu este vorba despre un organ administrativ, ci despre un cult religios, autonom față de stat, cu rol spiritual în societate. Or, legiuitorul la alin. (1) al art. 26 din lege a utilizat noțiunea de "organe proprii de judecată religioasă" tocmai pentru a stabili natura lor juridică de organe de jurisdicție religioasă, care au ca scop doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice stabilite prin norme de reglementare generală.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în materia răspunderii pentru încălcarea disciplinei interne, personalul clerical din cadrul unor culte se află în situații diferite față de cetățenii laici, în sensul că primii se supun normelor juridice și canonice speciale, iar ceilalți cetățeni se supun normelor juridice cu caracter general de aplicabilitate. În legătură cu principiul egalității, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat, în mod constant, că pot fi instituite prin lege tratamente juridice diferite, justificate obiectiv și rațional, pentru situații diferite. Tratamentul diferit se justifică prin statutul juridic diferit al membrilor clerului.

Curtea a respins și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece instanțele de judecată nu sunt competente să judece abaterile disciplinare de la disciplina internă a cultelor religioase și, în consecință, personalul religios nu are dreptul de acces la justiție în materie disciplinară.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudențe, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

De asemenea, pentru aceleași argumente, Curtea constată că sunt neîntemeiate și criticile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (3), art. 14 și

art. 23 din Legea nr. 489/2006 .

În fine, cât privește înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 41, 52 și 126, Curtea observă că acestea nu sunt relevante pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (3), art. 14, art. 23 și

art. 26 din Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Ramsai Herol Rașid în Dosarul nr. 13.462/118/2009 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011.