Hotărârea nr. 41/2011
cu privire la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă - COM (2011) 276 final
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări nr. XIX/380 din 21 iunie 2011,
în temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, și ale Protocolului nr. 2 anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Senatul constată că propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă respectă atât principiul subsidiarității, cât și principiul proporționalității, dar în urma evaluării fondului propunerii au fost adoptate următoarele amendamente:
1. La articolul 2 - Definiții, litera (a) va avea următorul cuprins:
"(a) «măsură de protecție» înseamnă orice decizie, indiferent de denumirea acesteia, de natură preventivă și temporară, adoptată de o autoritate într-un stat membru, în conformitate cu legislația națională a acestuia, în vederea protejării unei persoane atunci când există motive serioase de a considera că integritatea fizică și/sau psihologică ori libertatea persoanei respective este amenințată. În această categorie intră măsurile adoptate fără ca persoana care reprezintă amenințarea să fie citată în instanță, dacă această procedură, în conformitate cu legislația statului membru, nu este obligatorie."
2. La articolul 10 - Garanții privind drepturile fundamentale, numerotarea alineatelor este incorectă, alineatul 3 fiind numerotat cu cifra 2.
Articolul 2
Opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituțiilor europene și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 28 iunie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ București, 28 iunie 2011. Nr. 41. ______
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.