Decizia nr. 465/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12^6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002

privind industria de apărare, excepție ridicată de Maria Constantin în Dosarul nr. 3853./105/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3853./105/2009, Curtea de Apel Ploiești - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12^6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2004

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2002

privind industria de apărare. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta Maria Constantin într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației împotriva deciziei de concediere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie o interdicție persoanelor supuse disponibilizărilor colective din industria de apărare. Astfel, persoanele fizice care, ulterior perioadei de șomaj, dar în perioada de acordare a venitului de completare, ar avea posibilitatea să se angajeze la societăți comerciale cu capital majoritar de stat, nu beneficiază de venit de completare, iar dacă au încasat acest venit de completare, trebuie să-l restituie. Prin urmare, discriminarea față de persoanele fizice care se angajează la societăți comerciale cu capital privat este absolut evidentă și constituie, totodată, și o îngrădire a dreptului la muncă.

Curtea de Apel Ploiești - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, întrucât interdicția de a beneficia de venitul lunar de completare pentru persoanele care se reîncadrează în muncă la societățile comerciale cu capital majoritar de stat, de la data reîncadrării, nu constituie o privare de dreptul la protecție socială, ci o limitare justificată la o dublă protecție de care acestea ar beneficia în sensul cumulării salariului primit în caz de reangajare la o societate cu capital de stat cu venitul în completare, ambele suportate de bugetul de stat și, respectiv, de bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu îngrădește dreptul la muncă și protecția socială a muncii și se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale. Legiuitorul a înțeles să confere anumite drepturi persoanelor vizate, dar în același timp a instituit și o interdicție pentru destinatarul normei, în sensul că acesta nu mai poate beneficia de un venit de completare dacă se reîncadrează în muncă la societățile comerciale cu capital majoritar de stat. De altfel, având în vedere că toate aceste măsuri sunt suportate din bugetul public, interdicția legală constituie o limitare justificată a dreptului la protecția socială a muncii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr.47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 12^6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002

privind industria de apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 44/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, dispoziții introduse prin articolul unic pct. 2 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2004

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2002

privind industria de apărare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004.

În prezent, textul de lege criticat are următorul cuprins: "Nu beneficiază de venit de completare persoanele prevăzute la alin. (1) care se reîncadrează în muncă la societățile comerciale cu capital majoritar de stat, de la data reîncadrării."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în fața legii și ale art. 41 privind dreptul la muncă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2002

privind industria de apărare, salariații ale căror contracte individuale de muncă încetează prin concedieri colective în baza programelor de restructurare aprobate ca urmare a privatizării și a reorganizării unităților din industria de apărare beneficiază, printre altele, de venit lunar de completare, care se stabilește o dată cu indemnizația de șomaj și este egal cu diferența dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, calculat pe baza elementelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie comunicat de Institutul Național de Statistică pentru luna anterioară celei în care a avut loc concedierea, și nivelul indemnizației de șomaj. În conformitate cu art. 12^2 alin. (2) din aceeași ordonanță, venitul de completare se acordă lunar, pe perioadele următoare: a) 20 de luni, pentru salariații care au o vechime în muncă de până la 15 ani; b) 22 de luni, pentru salariații care au o vechime în muncă cuprinsă între 15 ani și 25 de ani; c) 24 de luni, pentru salariații care au o vechime în muncă de peste 25 de ani.

Curtea reține că interdicția prevăzută de textul de lege criticat, și anume aceea de a beneficia de un venit de completare dacă se reîncadrează în muncă la societățile comerciale cu capital majoritar de stat, constituie o măsură legislativă justificată, pe de o parte de natura acestui venit - și anume de sume de bani acordate, pe lângă plățile compensatorii, salariaților ale căror contracte individuale de muncă încetează prin concedieri colective în baza programelor de restructurare aprobate ca urmare a privatizării și a reorganizării unităților din industria de apărare, iar, pe de altă parte, de sursa de finanțare, acest venit fiind suportat din bugetul public. Or, în cazul în care salariații ale căror contracte individuale de muncă încetează prin concedieri colective în baza programelor de restructurare aprobate ca urmare a privatizării și a reorganizării unităților din industria de apărare s-ar reîncadra în muncă la societăți comerciale cu capital majoritar de stat, nu ar mai subzista rațiunea acordării venitului în completare. În mod contrar, s-ar ajunge la cumulul salariului primit în caz de reangajare la o societate cu capital de stat cu venitul în completare.

Prin urmare, având în vedere acestea, Curtea constată că interdicția prevăzută de textul de lege criticat constituie o limitare justificată a dreptului la protecția socială a muncii, care se înscrie în cadrul constituțional referitor la competențele legiuitorului de a stabili politica în domeniul social, fără a contraveni dispozițiilor art. 41 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul la muncă și la protecția socială a muncii.

Cât privește critica referitoare la încălcarea principiului egalității în fața legii, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece interdicția persoanelor care se reîncadrează în muncă la societățile comerciale cu capital majoritar de stat de a beneficia de venitul lunar de completare nu constituie o discriminare față de cei care se reîncadrează la societăți comerciale cu capital privat, deoarece, în primul caz, atât salariul, cât și venitul în completare ar fi suportate de la bugetul de stat și, respectiv, de bugetul asigurărilor pentru șomaj. În consecință, neexistând o situație juridică identică, tratamentul juridic acordat nu poate fi decât diferit, astfel cum reiese din dispozițiile constituționale ale art. 16 din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12^6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2002

privind industria de apărare, excepție ridicată de Maria Constantin în Dosarul nr. 3853./105/2009 al Curții de Apel Ploiești - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2011.