Decizia nr. 638/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ovidiu Teci în Dosarul nr. 637/258/2010 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul constituțional invocat în motivarea acesteia nu are incidență în cauză.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea civilă nr. 2 din 26 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 637/258/2010, Judecătoria Miercurea-Ciuc a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ovidiu Teci.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că a obliga pe cineva prin forța și autoritatea poliției de a comunică informații privitoare la o persoană expusă unor măsuri represive reprezintă un atentat asupra conștiinței individului, pus în dilema alegerii între a fi "turnător" sau a fi sancționat. Se mai arată că obligația de delațiune sau de a colabora cu poliția nu este una dintre îndatoririle fundamentale prevăzute de art. 54-57 din Constituție, precum și faptul că poliția, atunci când constată săvârșirea unei fapte contravenționale, are suficiente posibilități de identificare și sancționare a făptuitorului. Astfel, agenții constatatori trebuie să facă identificarea contravenientului, și nu să oblige o persoană particulară să facă identificarea acestuia.

Judecătoria Miercurea-Ciuc consideră că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză este neîntemeiată. Astfel, libertatea de exprimare - care include și dreptul de a nu comunică informații - nu poate fi una absolută, ea suportând, astfel cum arată și art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, unele restricții. Statul poate aduce limitări formelor de manifestare a libertății de exprimare, cu condiția ca aceste limitări să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop. În acest context, scopul măsurii prevăzute de textul de lege criticat este unul legitim, constând în identificarea persoanelor care au săvârșit contravenții, iar, față de natura sancțiunii și cuantumul acesteia, instanța apreciază că măsura în cauză este proporțională cu scopul urmărit de legiuitor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conținut:

"Art. 102. - (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: [...]

14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus."

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 20 alin. (2) și art. 30 alin. (1) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului și, respectiv, libertatea de exprimare, cu raportare la art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la libertatea de exprimare.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituție, invocate în motivarea acesteia, potrivit cărora "Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile", precum și cele al art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă, de asemenea, la libertatea de exprimare, nu au incidență în cauză. Astfel, instituirea obligației a cărei neîndeplinire este sancționată prin dispozițiile criticate în prezenta cauză este circumscrisă scopului general al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , și anume asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului și nu pune în discuție, în niciun fel, libertatea de exprimare, în sensul dispozițiilor constituționale și convenționale invocate.

Curtea constată, totodată, că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității aceluiași text legal, criticat din perspectiva altor temeiuri constituționale, însă cu argumente asemănătoare. În acest sens este

Decizia nr. 999 din 7 iulie 2009 , publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, a cărei soluție de respingerea a excepției de neconstituționalitate, precum și considerentele de principiu care o fundamentează sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 alin. (1) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Ovidiu Teci în Dosarul nr. 637/258/2010 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 mai 2011.