Decizia nr. 5/2011
privind stabilirea datelor organizării alegerilor din mandatul 2012-2016, adoptarea Regulamentului electoral privind alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România și aprobarea componenței Comisiei Electorale Centrale
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 418 și 424 din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România decide:
Articolul 1
Pentru alegerile din mandatul 2012-2016, datele în care urmează să se exprime votul se vor stabili de către consiliile colegiilor teritoriale în perioada 1 noiembrie 2011-15 decembrie 2011, astfel încât alegerile, inclusiv eventualul tur doi, să se încadreze în acest interval.
Articolul 2
Se adoptă Regulamentul electoral privind alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
Se aprobă componența Comisiei Electorale Centrale, după cum urmează:
- dr. Marius Alexandru Lițu;
- dr. Octavian Verescu;
- dr. Alexandru Voicu;
- dr. Mircea Popa;
- dr. Cătălin Chiurciu;
- dr. Adrian Nedelciu;
- dr. Fulger Ciupagea.
Data primei ședințe a Comisiei Electorale Centrale se stabilește în prima decadă a lunii august 2011.
Secretariatul tehnic al Comisiei Electorale Centrale va fi asigurat de doamna Ștefania Brânză.
Se stabilește indemnizația netă pentru membrii Comisiei Electorale Centrale, după cum urmează:
- președinte - 1.500 lei,
- secretar - 1.200 lei,
- membru - 1.000 lei.
Indemnizația netă pentru secretariatul tehnic va fi de 800 lei.
Articolul 3
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă
Decizia Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 20/2007
privind aprobarea Regulamentului electoral al Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 septembrie 2007.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae București, 15 iulie 2011. Nr. 5.
Anexa REGULAMENT 15/07/2011
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.