Decizia nr. 945/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 284 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Gheorghe Drăgan și alții în Dosarul nr. 11.707/118/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat reglementează competența teritorială a instanțelor judecătorești într-un mod favorabil salariaților. Totodată, mai arată că autorul excepției ridică probleme de aplicare a acestui text în cazul coparticipării procesuale active, iar tranșarea acestei chestiuni nu este de competența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 11.707/118/2009, Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 284 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Gheorghe Drăgan și alții într-o cauză având ca obiect drepturi bănești.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 53 din Constituție, întrucât nu țin seama de domiciliul procesual ales al părților, iar în cazul coparticipării procesuale se ajunge la situația ca reclamanții care nu au domiciliul în județul în care angajatorul își are sediul să se judece cu acesta la domiciliul reclamantului, ceea ce îngreunează administrarea probatoriului necesar cauzei.

Curtea de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 284 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. În realitate, din motivarea excepției se constată că autorii excepției critică numai dispozițiile alin. (2) al

art. 284 din lege. Ulterior sesizării Curții, Legea nr. 53/2003

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluția legislativă criticată regăsindu-se la art. 269 alin. (2) din lege, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunțe prin prezenta decizie.

Dispozițiile art. 269 alin. (2) din lege au următorul cuprins: "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că prin

Decizia nr. 1.572 din 19 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2010, a stabilit că soluția legislativă criticată nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât reglementarea diferită a Codului muncii față de cea a Codului de procedură civilă, referitoare la competența teritorială a instanțelor de judecată, este justificată de specificul și necesitățile ce decurg din raporturile de muncă. În acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmărește facilitarea accesului la justiție și a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant.

Curtea a mai arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili normele de procedură, putând institui prevederi speciale în considerarea situațiilor specifice avute în vedere, întrucât principiul egalității nu înseamnă omogenitate, astfel că situații diferite justifică și uneori chiar impun un tratament juridic diferențiat, iar, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea.

În privința pretinsei încălcări a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, Curtea observă că, departe de a consacra o soluție legislativă defavorabilă angajatului, textul criticat vizează ocrotirea sa, astfel încât acesta, care, de altfel, de cele mai multe ori are calitatea de reclamant, să nu fie pus în ipoteza Codului de procedură civilă (art. 5) din punctul de vedere al competenței teritoriale a instanței judecătorești, respectiv să fie obligat să introducă acțiunea la instanța de domiciliu/sediu al pârâtului, deci al angajatorului. Desigur, că în ipoteza în care angajatul are domiciliul într-o altă localitate față de locul în care își desfășoară activitatea, el are obligația de a-și înscrie în actul de identitate adresa de reședință dacă locuiește mai mult de 15 zile la aceasta din urmă adresă [a se vedea

art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005

privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005]. Prin urmare, angajatul are facultatea de a-și alege instanța competentă teritorial, respectiv cea în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința.

În consecință, nu se poate reține încălcarea art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție, angajatul beneficiind chiar de o protecție suplimentară în alegerea instanței competente teritorial.

În aceste condiții se constată că art. 53 din Constituție, invocat în susținerea excepției, nu are incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Gheorghe Drăgan și alții în Dosarul nr. 11.707/118/2009 al Curții de Apel Constanța - Secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011.