Declarație nr. 3/2011
privind aderarea României la spațiul Schengen
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Senatul României consideră neîntemeiate deciziile luate în parlamentele naționale ale unor state partenere din Uniunea Europeană privind blocarea aderării țării noastre la Acordul Schengen.
Atragem atenția forurilor comunitare și țărilor membre ale Uniunii Europene în legătură cu faptul că cetățenii români sunt cetățeni europeni cu drepturi depline în spațiul comunitar, drepturi care rezultă din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat de fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene. Încălcarea drepturilor cetățenilor români în spațiul comunitar reprezintă în principal o gravă atingere a principiilor fundamentale care stau la baza construcției europene și un act fără precedent.
Totodată, așa cum rezultă din tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și din Tratatul de aderare, România a îndeplinit integral cele 3 criterii de la Copenhaga, respectiv politic, economic și acquis-ul comunitar, ca de altfel și pachetul de obligații Schengen, preluat în cadrul juridic general al Uniunii Europene.
România a dovedit vocație europeană constantă și consecventă, în acest fel devenind membră cu drepturi depline în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Considerăm că exprimarea solidarității și unității europene va trebui să prevaleze în continuare în fața exceselor de politicianism intern exprimat prin gesturi de natură să accentueze tendințele populiste, xenofobe și eurosceptice.
Parlamentul României constată că fiind îndeplinite toate obligațiile tehnice cuprinse în criteriile de aderare, aspect confirmat de Parlamentul European în luna septembrie 2011, și solicită statelor membre luarea unei decizii juste în ceea ce privește finalizarea procesului de integrare a României în spațiul Schengen. În același timp, Senatul României încurajează Guvernul să își intensifice acțiunile în plan intern și internațional pentru finalizarea procesului de aderare a României la spațiul Schengen.
Această declarație a fost adoptată de Senat în ședința din data de 21 septembrie 2011.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI, IOAN CHELARU București, 21 septembrie 2011. Nr. 3.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.