Rezoluția nr. 291
MSC. 291(87) din 21 mai 2010 Adoptarea de amendamente la Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, așa cum a fost amendată
prezumat în vigoare
Comitetul Securității Maritime,
amintind art. 28 b) din Convenția privind crearea Organizației Maritime Internaționale, referitor la funcțiile Comitetului,
amintind, de asemenea, art. VIII b) din Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS), (denumită în continuare Convenție) referitor la procedura de amendare a anexei la Convenție, cu excepția cap. I,
luând în considerare, în cadrul celei de-a optzeci și șaptea sesiuni, amendamentele la Convenție, propuse și difuzate în conformitate cu art. VIII b) i) al acesteia,
1. adoptă, în conformitate cu art. VIII b) iv) al Convenției, amendamentele la convenție, astfel cum sunt prevăzute în anexa la prezenta rezoluție;
2. hotărăște că, în conformitate cu art. VIII b) vi) 2) bb) al Convenției, amendamentele menționate vor fi considerate acceptate la 1 iulie 2011, cu excepția cazului în care, înainte de această dată, peste o treime din guvernele contractante la Convenție sau guvernele contractante ale căror flote comerciale reprezintă cel puțin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale de nave au notificat obiecțiile lor față de aceste amendamente;
3. invită guvernele contractante la SOLAS să ia notă că, în conformitate cu art. VIII b) vii) 2) al Convenției, amendamentele intră în vigoare la 1 ianuarie 2012, după acceptarea lor în conformitate cu alin. 2 de mai sus;
4. solicită secretarului general să transmită, în conformitate cu art. VIII b) v) din Convenție, copii certificate ale prezentei rezoluții și textul amendamentelor conținute în anexă tuturor guvernelor contractante la Convenție;
5. solicită, în plus, secretarului general să transmită copii ale acestei rezoluții și ale anexei sale membrilor Organizației care nu sunt guverne contractante la Convenție.
Anexa ──────
la Rezoluția MSC.291(87) ───────────────────────── AMENDAMENTE la Convenția internațională din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, așa cum a fost amendată
Capitolul II 1
Construcție - structură, compartimentare și stabilitate, mașini și instalații electrice
Partea A-1
Structura navelor
1. După Regula 3-10 se adaugă noua Regulă 3-11, după cum urmează:
"Regula 3-11
Protecția împotriva coroziunii a tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă țiței
1. Paragraful 3 se aplică petrolierelor care transportă țiței*2), astfel cum sunt definite în regula 1 din anexa I la Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, astfel cum a fost amendată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, având un tonaj deadweight de 5000 sau mai mare, și:
_________
*2) Se referă la secțiunile 1.11.1 și 1.11.4 din suplimentul Certificatului internațional pentru prevenirea poluării cu hidrocarburi (model B).
.1 pentru care contractul de construcție este încheiat la 1 ianuarie 2013 sau după această dată; sau
.2 în absența unui contract de construcție, dar a căror chilă a fost pusă sau este într-un stadiu similar de construcție la 1 iulie 2013 ori după această dată; sau
.3 a căror livrare este la 1 ianuarie 2016 sau după această dată.
2. Paragraful 3 nu se aplică navelor pentru transport combinat sau navelor-tanc pentru transportul produselor chimice, așa cum sunt definite în regula 1 a anexelor I și II din Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost amendată prin Protocolul din 1978, referitor la aceasta. În sensul prezentei reguli, navele-tanc pentru transportul produselor chimice includ și navele pentru transportul produselor chimice autorizate să transporte hidrocarburi.
3. Toate tancurile de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă țiței trebuie:
.1 să fie acoperite cu un strat protector în timpul construcției navei în conformitate cu Standardul calității pentru acoperiri de protecție a tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă țiței, adoptat de Comitetul Securității Maritime prin Rezoluția MSC.288(87), astfel cum poate fi amendată de Organizație, cu condiția ca aceste modificări să fie adoptate, să între în vigoare și să producă efecte în conformitate cu dispozițiile art. VIII din prezenta convenție, cu privire la procedura de modificare aplicabilă anexei, cu excepția cap. I; sau
.2 să fie protejate prin mijloace alternative de protecție contra coroziunii sau prin utilizarea unui material rezistent la coroziune, care menține integritatea structurii pentru o perioadă de 25 de ani, conform Standardului calității pentru mijloace alternative de protecție contra coroziunii tancurilor de marfă pentru transportul de hidrocarburi ale petrolierelor care transportă țiței, adoptat de Comitetul Securității Maritime prin Rezoluția MSC.289(87), astfel cum poate fi amendată de Organizație, cu condiția ca aceste modificări să fie adoptate, să între în vigoare și să producă efecte în conformitate cu dispozițiile art. VIII din prezenta Convenție, cu privire la procedura de modificare.
4. Administrația poate scuti un petrolier care transportă țiței de aplicarea cerințelor paragrafului 3 pentru a permite utilizarea unui nou sistem de protecție prototip, alternativ, în locul sistemului de acoperire specificat la paragraful 3.1, pentru probare, cu condiția ca acest sistem să facă obiectul unor controale adecvate, să fie evaluat periodic și cu condiția recunoașterii necesității luării imediate a unor măsuri de remediere în cazul în care sistemul se degradează sau sunt indicii că se va degrada. Această scutire trebuie consemnată într-un certificat de scutiri.
5. Administrația poate scuti un petrolier care transportă țiței de aplicarea cerințelor paragrafului 3, în cazul în care nava este construită pentru a fi angajată să transporte exclusiv mărfuri și să efectueze operațiuni de manipulare a mărfurilor care nu provoacă coroziune*3) . Această scutire, precum și condițiile pentru care se acordă scutire trebuie consemnate într-un certificat de scutiri.
__________
*3) Se referă la Îndrumările elaborate de Organizație.
Capitolul II 2
Construcție - prevenirea, detectarea și stingerea incendiului
Partea A
Generalități
Regula 1 - Aplicare
2. În paragraful 2.2 la alineatul .4, cuvântul "și" se șterge; în alineatul 5 la sfârșit se adaugă cuvântul "și" și se adaugă un nou alineat .6 după actualul alineat .5:
".6 regula 4.5.7.1."
Partea B
Prevenirea incendiilor și exploziilor
Regula 4 - Probabilitatea de aprindere
3. Se înlocuiește paragraful existent 5.7 cu următorul text:
"5.7. Măsurare și detectarea gazelor
5.7.1. Instrumente portabile
Navele-tanc trebuie să fie echipate cu cel puțin un instrument portabil pentru măsurarea concentrației de oxigen și altul pentru măsurarea concentrației de vapori inflamabili și să aibă un număr suficient de piese de schimb. Mijloace adecvate trebuie să fie prevăzute pentru a calibra aceste instrumente.
5.7.2. Dotări pentru măsurarea gazelor în spațiile dublului corp și spațiile dublului fund
5.7.2.1. Trebuie să fie prevăzute instrumente portabile adecvate pentru măsurarea concentrației de oxigen și vapori inflamabili din spațiile dublului corp și spațiile dublului fund. În alegerea acestor instrumente trebuie să se dea atenția cuvenită utilizării lor în combinație cu sistemele fixe de prelevare de gaze menționate la pct. 5.7.2.2.
5.7.2.2. În cazul în care atmosfera din spațiile dublului corp și spațiile dublului fund nu poate fi măsurată în mod fiabil utilizând furtunuri flexibile de prelevare de gaz, aceste spații trebuie să fie prevăzute cu tubulaturi fixe de prelevare de probe de gaz permanent. Configurația tubulaturilor de prelevare de gaz trebuie să fie adaptată la configurația unor astfel de spații.
5.7.2.3. Materialele din care sunt fabricate și dimensiunile tubulaturilor de prelevare de gaz trebuie să fie astfel încât să se evite înfundarea lor. În cazul în care sunt folosite materiale plastice, acestea trebuie să fie conducătoare de electricitate.
5.7.3. Dispunerea sistemelor fixe de detectare a gazelor de hidrocarburi în spațiile dublului corp și ale dublului fund a petrolierelor
5.7.3.1. În plus față de cerințele prevăzute la pct. 5.7.1 și 5.7.2, petrolierele având un tonaj deadweight de 20.000 sau mai mare, construite la sau după 1 ianuarie 2012, trebuie să fie echipate cu un sistem fix de detectare a gazelor de hidrocarburi, în concordanță cu Codul internațional pentru instalațiile de protecție contra incendiului, pentru măsurarea concentrațiilor de gaze de hidrocarburi în toate tancurile de balast, în spațiile goale ale dublului corp și spațiile dublului fund, adiacente tancurilor de marfă, inclusiv în tancul forpic și în orice alte tancuri, sau spații aflate sub puntea pereților etanși adiacente tancurilor de marfă.
5.7.3.2. Petrolierele echipate cu instalații de gaz inert care funcționează permanent în astfel de spații nu sunt obligate să fie dotate cu sisteme de detectare a gazelor de hidrocarburi.
5.7.3.3. Fără a aduce atingere celor de mai sus, camerele pompelor de marfă, sub rezerva dispozițiilor paragrafului 5.10, nu trebuie să respecte cerințele prezentului alineat."
_________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.