Decizia nr. 1291/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin raportare la prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ionița Cochințu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Oprescu (Lumânăroiu) și Ramona Lumânăroiu în Dosarul nr. 10.603/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.332D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 2.111 din 19 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 10.603/288/2009, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Oprescu (Lumânăroiu) și Ramona Lumânăroiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin că obligarea plății cauțiunii ca o condiție de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Totodată, se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor și creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauțiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-și recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestației la executare silită.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală prin raportare la prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală: "Executarea silită se suspendă:
a) când suspendarea a fost dispusă de instanță sau de creditor, în condițiile legii; [...]";
- Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 136 alin. (5) privind proprietatea. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra dispozițiilor criticate Curtea s-a mai pronunțat în numeroase cazuri, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare, spre exemplu prin
Decizia nr. 1.362 din 27 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009,
Decizia nr. 51 din 14 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 24 martie 2010, sau
Decizia nr. 50 din 20 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011.
Astfel, Curtea a statuat că, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.
Instituirea obligației de plată a cauțiunii, ca o condiție a suspendării executării, are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.
Jurisprudența Curții Constituționale este în concordanță și cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții contra Marii Britanii, paragraful 93, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiție nu este absolut, el putând fi supus unor "restricții legitime, cum ar fi [...], ordonanțele care impun depunerea unei cauțiuni judicatum solvi [...]".
În ceea ce privește pretinsa inegalitate între debitor și creditor, ca urmare a faptului că debitorul trebuie să plătească o cauțiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-și recupera eventualul prejudiciu care i s-a pricinuit în ipoteza respingerii contestației la executare silită, se constată că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 20, 44, 53 și art. 136 alin. (5), autoarele excepției de neconstituționalitate nu motivează în ce constă contrarietatea prevederilor criticate cu acestea, Curtea neputându-se substitui acestora prin invocarea unor motive de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Elena Oprescu (Lumânăroiu) și Ramona Lumânăroiu în Dosarul nr. 10.603/288/2009 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.