Decizia nr. 88/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. 1, art. 402 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simona Ricu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. 1, art. 402 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "BT Securities" - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 13.340/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de autorul excepției de neconstituționalitate, prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea pregătirii apărării, întrucât apărătorul nu poate fi prezent la acest termen de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost ridicată la data de 30 iulie 2009, iar autorul acesteia a avut suficient timp pentru pregătirea apărării.
Curtea, deliberând, în temeiul dispozițiilor
art. 14 din Legea nr. 47/1992
coroborate cu cele ale art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare a cauzei.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 august 2009, pronunțată în Dosarul nr. 13.340/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. 1, art. 402 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "BT Securities" - S.A. din Cluj-Napoca în cadrul soluționării unei contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece nu evidențiază modalitatea de calcul al cauțiunii și sunt de natură să pună în inferioritate persoanele care nu dispun de mijloace financiare suficiente, accesul acestora la justiție fiind astfel îngrădit. Pe de altă parte, susține că dispozițiile de lege criticate instituie judecarea de către aceeași instanță a tuturor procedurilor legate de executarea silită, excluzându-se prin aceasta exercitarea unui control judecătoresc veritabil.
Judecătoria Cluj-Napoca și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 400 alin. 1, art. 402 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificate ultima dată prin dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2009
pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 mai 2009, având următorul cuprins:
- Art. 400 alin. 1: "Contestația se introduce la instanța de executare.";
- Art. 402 alin. 1: "Contestația la executare se judecă cu procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță, care se aplică în mod corespunzător. Părțile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestației se face de urgență și cu precădere.";
- Art. 403 alin. 1: "Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel."
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste dispoziții contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Astfel, prin
Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a reținut că instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării are o dublă finalitate, și anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanție pentru creditor, în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligații nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei menționate sunt valabile și în prezenta cauză.
În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate ale art. 400 alin. 1 și art. 402 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate, deoarece în cadrul procedurii executării silite se aplică procedura prevăzută pentru judecata în primă instanță, părțile beneficiind astfel de toate drepturile și garanțiile procesuale pentru realizarea accesului liber la justiție. Faptul că soluționarea contestației la executare se poate face de către o instanță de grad inferior celei care a judecat fondul nu are ca rezultat încălcarea accesului la justiție și excluderea unui control judiciar veritabil, așa cum susține în mod greșit autorul excepției, deoarece un astfel de control se realizează în cadrul soluționării căilor de atac împotriva hotărârii instanței care a judecat fondul cauzei, iar nu în cadrul soluționării contestației la executare.
Față de cele arătate, Curtea constată că dispozițiile de lege nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituție, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
Referitor la dispozițiile art. 1 alin. (3) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea observă că acestea nu au relevanță în cauza de față.
În final, Curtea observă că prevederile criticate din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură pe care legiuitorul este abilitat să le instituie în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, evident, cu condiția ca acestea să nu contravină principiilor consacrate de Legea fundamentală și de normele internaționale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 400 alin. 1, art. 402 alin. 1 și art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "BT Securities" - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 13.340/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean __________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.