Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 201/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2008 pentru abrogarea art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat

prezumat în vigoare

Data actului
4 martie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 211 din 2 aprilie 2010
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 11.029 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 58/2008 7 mai 2008 pentru abrogarea art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006 privind gestio…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2008

pentru abrogarea

art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006

privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat, excepție ridicată de Florica Cătrună, Fănel Botea, Claudiea Mihăilă, Constantin Mihalache și Maria Stancu în Dosarul nr. 6.359/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 5.351D/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 5.582D/2009, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Dorina Carmen Popescu, Mariana Gheniu, Steliana Dobrescu, Carol Puiu, Daniel George Caloian, Cristina Mădălina Cone în Dosarul nr. 616/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Și în acest dosar, la apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 5.582D/2009 la Dosarul nr. 5.351D/2009, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă, actul normativ contestat nemaifiind în vigoare la data examinării constituționalității sale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 23 iunie 2009 și 8 mai 2009, pronunțate în dosarele nr. 6.359/2/2008 și nr. 616/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2008

pentru abrogarea

art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006

privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat. Excepțiile au fost ridicate de funcționari publici, angajați ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cauze având ca obiect obținerea unor drepturi salariale.

În motivările excepțiilor de neconstituționalitate având un conținut similar, autorii susțin că ordonanța de urgență criticată "se prezintă ca un refuz al Guvernului de a aplica și executa în totalitate legea votată de Parlament și promulgată de Președintele României, abrogând discreționar partea privind majorările salariale ale funcționarilor publici din Ministerul Agriculturii care nu au beneficiat de majorările din 2006". Arată că, "prin aceasta, se încalcă comportamentul constituțional loial, comportament care rezultă din principiul separației și echilibrului puterilor în stat". Or, în acest caz, Guvernul a încercat "să se situeze într-o poziție opusă și conflictuală cu Parlamentul". Totodată, susțin că aceeași ordonanță a fost emisă "prin încălcarea dispozițiilor constituționale privind delegarea legislativă". În acest sens, arată că delegarea legislativă "nu implică dreptul executivului de a se opune legislativului, de a-l contracara, intrând astfel într-un conflict constituțional". În fine, autorii arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2008

contravine art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât afectează dreptul fundamental la salariu, dreptul la muncă și protecția socială a acesteia și dreptul la un nivel de trai decent.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere transmis în Dosarul nr. 5.582D/2009, consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2008

nu poate face obiectul controlului de constituționalitate, nemaifiind în vigoare. În susținerea acestei opinii arată că, din aplicarea prevederilor

art. 62 alin. (2) și (5) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă că prin intermediul

art. 37 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009

a fost abrogată inclusiv

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2008 .

Avocatul Poporului apreciază, în punctul său de vedere transmis în Dosarul nr. 5.582D/2009, că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2008

este constituțională. În acest sens, precizează că instituția delegării legislative reprezintă o excepție de la monopolul Parlamentului în materie de legiferare, prevăzută chiar de Legea fundamentală, iar urgența care a determinat adoptarea actului normativ criticat este motivată în preambulul ordonanței de urgență.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2008

pentru abrogarea

art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006

privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 12 mai 2008, aprobată prin

Legea nr. 51/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 7 aprilie 2009.

În opinia autorilor excepției, actul normativ criticat contravine următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) și (5) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 41 alin. (4) care prevede egalitatea femeilor și a bărbaților în ceea ce privește salariul cuvenit pentru muncă egală, art. 61 alin. (1) care statuează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, art. 102 alin. (1) privind rolul Guvernului, art. 111 alin. (1) referitoare la informarea Parlamentului de către Guvern și celelalte organe ale administrației publice și art. 115 care reglementează instituția delegării legislative.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 1.509 din 12 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 23 decembrie 2009, a mai exercitat controlul de constituționalitate asupra ordonanței de urgență ce formează obiectul prezentei excepții, prin prisma acelorași critici ca și cele formulate în cauza de față și prin raportare la aceleași texte din Legea fundamentală. Cu acel prilej, Curtea a constatat că, prin abrogarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2006 , excepția de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă. Aceasta, deoarece

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2008 , al cărei unic scop a fost acela de a abroga

art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006 , a rămas fără obiect de reglementare de vreme ce a fost abrogat în întregime însuși actul normativ din care făcea parte articolul abrogat, ceea ce echivalează cu o abrogare implicită. Or, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2008

pentru abrogarea

art. 3^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 67/2006

privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat, excepție ridicată de Florica Cătrună, Fănel Botea, Claudiea Mihăilă, Constantin Mihalache și Maria Stancu în Dosarul nr. 6.359/2/2008 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și de Dorina Carmen Popescu, Mariana Gheniu, Steliana Dobrescu, Carol Puiu, Daniel George Caloian, Cristina Mădălina Cone în Dosarul nr. 616/2/2009 al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbățeanu
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.