Decizia nr. 929/2010
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Iancu Gorgan în Dosarul nr. 9.731/117/2006 al Tribunalului Cluj - Secția penală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 iunie 2010 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 29 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 9.731/117/2006, Tribunalul Cluj - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal.
Excepția a fost ridicată de Iancu Gorgan într-o cauză penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 215 alin. 5 din Codul penal înfrâng dispozițiile constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât "limitele legale ale pedepsei sunt neproporționale cu fapta care poate atrage o astfel de încadrare juridică". Astfel, arată că dispozițiile de lege criticate, care instituie pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani pentru o infracțiune de înșelăciune care a provocat o pagubă materială mai mare de 200.000 lei, încalcă, în mod vădit, principiul constituțional al proporționalității.
Tribunalul Cluj - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 5 din Codul penal, având următorul cuprins: "Înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi legale, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 53 privind condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției solicită, în realitate, modificarea dispozițiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal, în sensul reducerii limitelor pedepsei închisorii prevăzute de lege în cazul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune care a avut consecințe deosebit de grave. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepție ridicată de Iancu Gorgan în Dosarul nr. 9.731/117/2006 al Tribunalului Cluj - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.