Amendamentul din 20 noiembrie 2008
convenite între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, prin schimbul de scrisori semnate la București la 20 noiembrie 2008 și la Paris la 29 martie 2010, la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanțării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România, semnat la București la 12 decembrie 2006 și la Paris la 18 decembrie 2006
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
Cabinet secretar de stat
București, 20 noiembrie 2008
Dlui Raphael Alomar, guvernator
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei
Ref.: Proiectul privind reabilitarea monumentelor istorice
Amendament la
Acordul-cadru
de împrumut
Stimate domnule guvernator,
Având în vedere stadiul actual al activităților proiectului, pentru asigurarea finalizării cu succes a acestora, la cererea Ministerului Culturii și Cultelor, vă rugăm să fiți de acord cu amendarea Acordului-cadru de împrumut, astfel:
a) extinderea datei de finalizare a proiectului; și
b) actualizarea distribuirii costului proiectului conform nevoilor actuale ale proiectului.
Dat fiind numărul mare al activităților preliminare și complexitatea lucrărilor de reabilitare și restaurare finanțate în cadrul proiectului, în ciuda tuturor eforturilor făcute de MCC, obiectivele proiectului nu pot fi finalizate în mod corespunzător, în graficul de timp actual. Conform documentației tehnice, perioada de executare aferentă unora dintre obiective, cum ar fi Opera Română, Muzeul Țăranului Român, Palatul Regal și Palatul Culturii de la Iași, este de aproximativ 33 luni. În acest context, având în vedere stadiul actual al procesului de licitație pentru adjudecarea lucrărilor de execuție, se estimează că proiectul va fi finalizat în 2011.
Amendamentele solicitate vor conduce la modificări specifice în cadrul anexei 1 la Acordul-cadru de împrumut, după cum urmează:
1. Rândul 9 din anexă va fi modificat și va avea următorul cuprins:
în euro
Detalierea estimativă
a costului
Lucrări, echipamente, bunuri
proiectare și supervizare lucrări
Administrare proiect
Autorizații și permise
Total:
96.800.000
1.400.000
800.000
99.000.000
Detalierea actualizată a costului constă în realocarea a 600.000 euro înregistrați ca economii în cadrul categoriei "autorizații și permise", la categoria "administrare proiect", pentru asigurarea costurilor operaționale necesare până la data de finalizare estimată a proiectului.
2. Rândul 11 din anexa 1 va fi modificat și va avea următorul cuprins:
Graficul lucrărilor
2006-2011
Sperând că cererea noastră va beneficia de sprijinul și înțelegerea dumneavoastră, așteptăm răspunsul dumneavoastră prompt.
Eugen Teodorovici,
secretar de stat
cc. Dl Thierry Poirel, director general pentru împrumuturi
Dnei Sylvie Anagnostopoulos, director de țară
BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI
DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI
Departamentul proiecte,
Paris, 29 martie 2010
Dlui Bogdan Drăgoi
secretar de stat
Ministerul Finanțelor Publice
Str. Apolodor nr. 17, București, sectorul 5
România
Ref. F/P 1562 - Reabilitarea monumentelor istorice din România
Stimate domnule Drăgoi,
Ca urmare a solicitărilor dumneavoastră din data de 20 noiembrie 2008, pe baza concluziilor misiunii tehnice a Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) din 16-20 noiembrie 2009 și conform celor convenite pe parcursul ultimei analize a portofoliului BDCE din 9-10 februarie 2010, avem plăcerea să vă informăm că:
● BDCE nu are nicio obiecție să confirme că perioada de implementare a proiectului la care se face referire în anexa 1 la Acordul-cadru de împrumut din data de 18 decembrie 2006 va fi extinsă de la 31 decembrie 2009 până la 31 decembrie 2011;
● BDCE a luat la cunoștință și nu are nicio obiecție în ceea ce privește modificările în cadrul detalierii estimative a costului, astfel cum au fost specificate în scrisoarea dumneavoastră, menționată mai sus.
Cu stimă,
Theodor Ivanov,
director departament
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.