Decizia nr. 875/2010

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) și alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Moise Gârba, David Gârba și Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al Tribunalului Bihor - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume Decizia nr. 585/2007.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.143/187/2006, Tribunalul Bihor - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Moise Gârba, David Gârba și Gheorghe Gârba într-o cauză având obiect fond funciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia consideră că prevederile de lege criticate nu "garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care și aceea a diferenței de valoare dintre terenul forestier și cel de simplă fâneață". Astfel, apreciază că reglementarea criticată nu garantează restituirea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase, preluată și folosită în mod abuziv de către Statul român. Totodată, apreciază că datorită lipsei unei prevederi legale în materia proprietății acțiunea introdusă de autorii excepției pentru stabilirea dreptului la despăgubiri a fost respinsă de Judecătoria Beiuș, pe motiv de inadmisibilitate. Așa fiind, susține că legile speciale în materia proprietății nu recunosc instanțelor judecătorești competența de a se pronunța asupra unei acțiuni în desdăunare, care să constate existența obligației.

Tribunalul Bihor - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că "posibilitatea acordării de despăgubiri în litigiul dedus judecății ar fi fost necesară, condiționată însă de dovezi privind modul în care a fost exploatată masa lemnoasă, în interesul cui s-a făcut, care este diferența de valoare dintre terenul de atunci și cel de acum etc."

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum au fost modificate prin titlul VI

art. I pct. 4 din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Însă, din examinarea notelor scrise ale autorilor excepției, Curtea constată că aceștia au criticat, ca fiind neconstituționale, și prevederile

art. 4 alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000 , ce au fost introduse prin titlul VI

art. I pct. 5 din Legea nr. 247/2005 . Ca atare, obiectul excepției de neconstituționalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunța, îl constituie

art. 4 alin. (1) și alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000 , prevederi care au următorul conținut:

- Art. 4: "(1) Pentru terenurile din extravilanul localităților, foste proprietăți ale persoanelor fizice și juridice, care au trecut în proprietatea statului și pe care se găsesc instalații hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroameliorații, pe care se desfășoară activități miniere de exploatare sau operațiuni petroliere de dezvoltare-explorare și exploatare, se restituie, în condițiile legii, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora suprafețe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situația în care aceste suprafețe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeași localitate sau din alte localități, acceptate de foștii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, în condițiile legii.

(1^1) Pentru terenurile foștilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantații de hamei, de duzi, plantații viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligația de a le menține destinația și, acolo unde este cazul, unitatea și funcționalitatea.

(1^2) Pentru terenurile menționate mai sus, pe care s-au efectuat de către stat investiții, neamortizate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, foștii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligația de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investiției, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investiției la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de aceștia, de aceeași categorie de folosință cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.

(1^3) Pentru terenurile preluate de stat de pe care investițiile au fost vândute cu respectarea legii, foștii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de aceștia, sau pentru despăgubiri plătite fie de către investitor, fie de către stat.

(1^4) În cazul opțiunii pentru despăgubiri plătite de investitori, foștii proprietari vor conveni cu investitorii, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la data validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, prețul terenului, care nu poate fi mai mic decât valoarea sa de piață, și termenul de plată, care nu poate fi mai mare de 3 ani.

(1^5) Acordul va fi înregistrat la comisia județeană care a validat cererea de reconstituire și devine titlu executoriu pentru plata prețului dacă investitorul nu își respectă obligația de plată în termenul convenit. Din momentul înregistrării acordului, opțiunea părților este definitivă și părțile nu mai pot opta pentru alte forme de reconstituire și, respectiv, despăgubire. Proprietarii se vor putea adresa statului, în condițiile dispozițiilor legale privind acordarea de despăgubiri de către acesta, doar pentru acoperirea valorii investițiilor preluate de stat odată cu terenul pe care l-au avut în proprietate.

(1^6) Până la efectuarea plății, proprietarul investiției va plăti fostului proprietar al terenului o sumă, convenită de părți, care nu poate fi mai mică decât redevența plătită statului la momentul acordului și nu va putea înstrăina în niciun mod investiția sa, sub sancțiunea nulității absolute.

(1^7) Proprietarii investițiilor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului în momentul achitării integrale a contravalorii terenului.

(1^8) În situația în care nu se optează pentru despăgubiri plătite de către investitor, sau în situația în care fostul proprietar și investitorul nu ajung la un acord în termenul menționat la alin. (1^4), fostul proprietar va primi teren pe alt amplasament, acceptat de acesta, sau despăgubiri de la stat, atât pentru teren cât și pentru investițiile dovedite la data preluării terenului, în condițiile legii.

(1^9) În cazul realizării acordului prevăzut la alin. (14), pentru investițiile dovedite la data preluării terenului, fostul proprietar primește despăgubiri de la stat, în condițiile legii."

Autorii excepției susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și celor ale art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate privată, prin raportare la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia afirmă că, datorită "lipsei unor prevederi legale exprese sau implicite în materia proprietății", acțiunea introdusă de aceștia pentru stabilirea dreptului la despăgubiri, a fost respinsă de Judecătoria Beiuș, pe motiv de inadmisibilitate.

În acest context, aceștia arată că prevederile de lege criticate nu "garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care și aceea a diferenței de valoare dintre terenul forestier și cel de simplă fâneață".

Așa fiind, Curtea reține că, în esență, autorii excepției invocă neconstituționalitatea prevederilor de lege criticate din perspectiva unei deficiențe de reglementare, or, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, controlul de constituționalitate se efectuează numai prin raportare la prevederile și principiile Constituției, coordonarea, formularea și explicitarea legislației în vigoare fiind de competența autorității legiuitoare.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 4 alin. (1) și alin. (1^1)-(1^9) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Moise Gârba, David Gârba și Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al Tribunalului Bihor - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iulie 2010.