Protocol · Act Internațional

Protocolul din 29 martie 2010

între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării al Republicii Moldova privind colaborarea dintre forțele aeriene

prezumat în vigoare

Data actului
29 martie 2010
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 581 din 17 august 2010
Structură
12 articole · 10.606 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării al Republicii Moldova, denumite în continuare părți contractante,

dorind să dezvolte relațiile de colaborare dintre forțele aeriene ale celor două părți contractante,

având la bază principiile și prevederile Acordului de colaborare dintre Ministerul Apărării Naționale al României și Ministerul Apărării al Republicii Moldova, semnat la Chișinău la 14 decembrie 1992,

au convenit următoarele:

Articolul 1

Scop

Prezentul protocol se încheie în scopul stabilirii cadrului juridic necesar colaborării dintre Forțele Aeriene ale României și Forțele Aeriene Militare ale Republicii Moldova, în conformitate cu competențele stipulate în legislația celor două state.

Articolul 2

Domenii de colaborare

Colaborarea bilaterală se va realiza în următoarele domenii:

a) informarea reciprocă despre zborurile aeronavelor militare în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state;

b) schimbul de date radar cu privire la situația aeriană;

c) acordarea reciprocă de ajutor echipajelor aeronavelor militare aflate în pericol în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state;

d) participarea la activități comune.

Articolul 3

Forme de colaborare

Colaborarea dintre părțile contractante se va realiza în următoarele forme:

a) organizarea și realizarea schimbului de informații privind zborurile aeronavelor militare în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state;

b) întâlniri periodice ale echipelor de experți ale forțelor aeriene, pentru analizarea și soluționarea problemelor legate de punerea în aplicare a prevederilor prezentului protocol;

c) schimb de experiență pe linia pregătirii personalului de specialitate și a exploatării tehnicii de aviație și apărare antiaeriană;

d) participarea cu observatori și/sau subunități la aplicațiile și exercițiile organizate de părțile contractante;

e) recunoașterea aerodromurilor de ajutor stabilite de părțile contractante;

f) organizarea și executarea, pe bază de reciprocitate, a unor activități de recuperare a personalului navigant, folosind facilitățile militare de care dispun părțile contractante.

Articolul 4

(0)

Structuri care colaborează

(1)

Pentru organizarea și coordonarea activităților de colaborare, părțile contractante stabilesc următoarele autorități responsabile:

a) pentru Ministerul Apărării Naționale din România: Statul Major al Forțelor Aeriene;

b) pentru Ministerul Apărării al Republicii Moldova: Comandamentul Forțe Aeriene.

(2)

Pentru aplicarea măsurilor privind informarea reciprocă cu privire la zborurile aeronavelor militare și acordarea reciprocă de ajutor echipajelor aeronavelor militare aflate în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state, autoritățile responsabile stabilesc următoarele puncte de contact:

a) pentru Statul Major al Forțelor Aeriene din România: Componenta Operațională a Forțelor Aeriene - București;

b) pentru Comandamentul Forțe Aeriene al Republicii Moldova: Centrul de Operații Aeriene - Chișinău.

Articolul 5

(0)

Informarea reciprocă

(1)

Zborurile aeronavelor militare în spațiul aerian al celor două state se execută pe baza reglementărilor aeronautice internaționale și a legislației naționale a statelor părților contractante.

(2)

Părțile contractante se informează reciproc, prin punctele de contact, cu privire la aeronavele militare care execută zboruri în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state, fără survolarea acesteia, la distanțe mai mici de 10 km pentru avioane și 5 km pentru elicoptere, la toate înălțimile de zbor.

(3)

Pentru realizarea informării se vor preciza: data, ora și scopul executării zborului, zona, traiectul și înălțimea de zbor, numărul și tipul aeronavelor.

(4)

În cazul apariției în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state a unor mijloace aeriene sau a unor semnale pe ecranele stațiilor radar care nu pot fi identificate, punctele de contact se informează reciproc, iau măsuri de identificare a acestora și își acordă reciproc sprijin pentru clarificarea situației aeriene.

Articolul 6

(0)

Schimbul de date radar

(1)

Părțile contractante se obligă să întreprindă demersurile necesare pentru interconectarea sistemelor de radiolocație și realizarea schimbului de date radar.

(2)

Procedurile care vor fi folosite la realizarea schimbului de date vor fi stabilite de comun acord de către autoritățile responsabile ale părților contractante și vor fi cuprinse într-un plan, special destinat acestui scop.

Articolul 7

(0)

Acordarea de ajutor reciproc

(1)

În cazul apariției unor situații de forță majoră la bordul aeronavelor militare aflate în zbor în apropierea frontierei dintre cele două state, părțile contractante asigură, la cerere, prin punctele de contact, predarea-primirea dirijării aeronavelor respective și aterizarea acestora pe unul dintre aerodromurile militare de ajutor.

(2)

Aerodromurile militare de ajutor vor fi stabilite, de comun acord, de către autoritățile responsabile ale părților contractante.

(3)

Pentru predarea-primirea dirijării aeronavelor, punctul de contact al autorității responsabile a cărei aeronavă se află în pericol va comunică următoarele date: poziția în care se află aeronava, tipul aeronavei, înălțimea și direcția de zbor, indicativul pilotului, natura pericolului, timpul de zbor calculat până la consumarea combustibilului și ultimul ordin de dirijare transmis.

(4)

Autoritatea responsabilă pe teritoriul căreia aterizează aeronava aflată în pericol va asigura paza acesteia și va acorda ajutor echipajului.

(5)

Autoritățile responsabile vor organiza și vor desfășura, anual, activități de recunoaștere de către personalul navigant a aerodromurilor de ajutor stabilite, cu aeronave militare.

Articolul 8

(0)

Căutarea și salvarea aeronavelor

(1)

Părțile contractante organizează, pe teritoriul statului propriu, serviciul de căutare-salvare.

(2)

În cazul producerii unor catastrofe sau accidente de zbor în care sunt implicate aeronavele militare ale uneia dintre părțile contractante pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, aceasta din urmă va iniția operațiuni de căutare-salvare, va desfășura activități specifice pentru salvarea vieții personalului, prevenirea amplificării daunelor și conservarea dovezilor materiale.

Articolul 9

(0)

Activitățile comune

(1)

Anual, în ședințele de lucru organizate alternativ în România și în Republica Moldova, autoritățile responsabile ale părților contractante vor analiza modul de îndeplinire a prevederilor prezentului protocol și vor propune activități care să fie incluse în Planul bilateral de cooperare pentru anul următor.

(2)

Propunerile de activități comune vor cuprinde: schimb de experiență pe linia pregătirii personalului de specialitate și a exploatării tehnicii de aviație și apărare antiaeriană, participarea cu observatori și/sau subunități la aplicațiile și exercițiile organizate de părțile contractante, recunoașterea aerodromurilor de ajutor, participarea la activități de recuperare a personalului navigant.

Articolul 10

(0)

Legăturile de transmisiuni

(1)

Pentru asigurarea colaborării, părțile contractante vor organiza și vor realiza legături fir și radio.

(2)

Între punctele de contact ale autorităților responsabile se va realiza o legătură fir directă. Zilnic, la orele 05,00 și 17,00 GMT, punctele de contact vor verifica funcționarea acestei legături. Apelurile vor fi inițiate prin grija șefilor turelor de serviciu din punctele de contact, în zilele pare de către partea contractantă română, iar în zilele impare de către partea contractantă moldoveană.

(3)

În cazul întreruperii circuitului fir direct destinat colaborării, vor fi utilizate legăturile de telecomunicații internaționale instalate la punctele de contact.

(4)

Detaliile privind organizarea legăturilor de transmisiuni, numerele de apel și caracteristicile de lucru ale mijloacelor utilizate vor fi incluse în Dispoziția comună de transmisiuni încheiată între părțile contractante, care va putea fi actualizată, la nevoie, prin consultări între structurile de specialitate.

(5)

Schimbul de date și informații privind aplicarea prezentului protocol se va face în limba părților contractante.

Articolul 11

Soluționarea divergențelor

Orice divergență cu privire la interpretarea sau aplicarea prevederilor prezentului protocol va fi soluționată prin consultări între părțile contractante.

Articolul 12

(0)

Dispoziții finale

(1)

Prezentul protocol va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante își vor comunică, în scris, reciproc, că au fost îndeplinite procedurile legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a protocolului.

(2)

Prezentul protocol se încheie pentru o perioadă de 5 ani și se va prelungi automat pentru noi perioade de câte 5 ani, dacă nu este denunțat de niciuna dintre părțile contractante. Prezentul protocol poate fi denunțat de oricare dintre părțile contractante. Denunțarea va produce efecte după 6 luni de la data primirii de către cealaltă parte contractantă a notificării prin care se exprimă intenția de denunțare.

(3)

Fiecare parte contractantă poate propune, în orice moment, amendamente la prezentul protocol. Amendamentele convenite vor intra în vigoare în conformitate cu alin. (1) și vor constitui parte integrantă a acestui protocol.

Semnat la București la 29 martie 2010, în două exemplare originale.

Pentru

Ministerul Apărării Naționale din România,

Gabriel Oprea,

ministrul apărării naționale

Pentru

Ministerul Apărării al Republicii Moldova,

Vitalie Marinuță,

ministrul apărării

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.