Decizia nr. 7/1949
privind stabilirea, forma și modul de eliberare a actului de identitate, pentru înscrierea și evidenta populației tarii
prezumat în vigoare
Noi, ministrul afacerilor interne,
Avînd în vedere dispozițiunile
art. 1 din decretul prezidial nr. 295 din 1949
pentru înscrierea și evidenta populației,
Decidem:
Articolul 1
Cuprinsul, forma și modul de eliberare a actului de identitate prevăzut de
art. 2 al Decretului nr. 295 din 16 iulie 1949
pentru înscrierea și evidenta populației vor fi stabilite de Direcția Generală a Militiei.
Articolul 2
Pe măsura eliberării actului de identitate de către unitățile de militie, cetățenii nu se vor putea identifica în mod valabil decât prin acest act de identitate.
Articolul 3
Identificarea cetățenilor străini se va face cu actele prevăzute de legea pentru reglementarea regimului străinilor, acte ce vor fi eliberate de autoritățile românești competente conform acelei legi.
Cetățenii străini sînt obligați să-și anunțe domiciliul la unitatea de militie în raza căreia domiciliază.
Articolul 4
Locuitorii care își schimba domiciliul în aceeași localitate sînt obligați sa anunțe schimbarea unității locale de militie în termen de doua zile de la mutare.
Locuitorii care domiciliază pe teritoriul Comandamentului Militiei Capitalei, sînt obligați sa anunțe schimbarea de domiciliu în termen de trei zile Circumscripției de Militie unde au domiciliat și să se prezinte în același termen, Circumscripției de Militie unde s-au mutat.
Articolul 5
Locuitorii care își schimba domiciliul în alta localitate sînt obligați sa anunțe aceasta unității de militie unde domiciliază, cu cel puțin opt zile înainte pentru a obține aprobarea de mutare.
De asemenea sînt obligați să se prezinte în termenul fixat unității de militie din localitatea unde s-au mutat.
Articolul 6
Locuitorii care pleacă în alta localitate decât aceea unde au domiciliul stabil, pentru mai puțin de 30 zile, sînt obligați să se prezinte unității de militie pe raza căreia vor avea reședința, pentru a fi înregistrați.
Sînt exceptați salariații instituțiilor și întreprinderilor de Stat care poseda ordine de serviciu.
Articolul 7
Locuitorii care pleacă în alta localitate decât aceea unde au domiciliul stabil, pentru mai mult de 30 zile, sînt obligați să se prezinte în prealabil unității de militie pe raza căreia domiciliază, pentru a li se face mutatia pe Buletinul de Identitate.
De asemeni sînt obligați ca în termenul prevăzut în mutație, să se prezinte unității de militie pe raza căreia vor avea reședința.
Articolul 8
Sînt exceptați de la dispozițiunile art. 4-7 din prezenta decizie membrii Corpului diplomatic și consular, care poseda carnetul de identitate eliberat de Ministerul Afacerilor Externe.
Articolul 9
Capul gospadariei este responsabil pentru orice schimbare de domiciliu neanuntata a fiecărui locatar din apartamentul ce-l ocupa.
Proprietarul, reprezentantul sau, ori administratorul imobilului este responsabil pentru orice schimbare de domiciliu neanuntata a capului gospodăriei.
Articolul 10
Proprietarul, reprezentantul sau, ori administratorul imobilului este obligat să semneze la cererea capului gospodăriei anunțarea mutării.
Articolul 11
Oficiile de Stare Civilă sînt obtligate sa comunice unităților de militie în ziua efectuării lor, toate înregistrările ce le fac privind: nașteri, decese, căsătorii, divorturi și în genere orice modificări în actele și registrele stării civile.
Articolul 12
La înregistrarea deceselor Oficiile de Stare Civilă sînt obligate sa pretindă și sa retina pentru unitățile de militie, actele de identitate ale defunctilor.
Articolul 13
Obligațiunile hotelierilor, hangiilor, administratorilor de spitale, orfelinate, aziluri, cămine și în genere a tuturor persoanelor și instituțiilor care sînt destinate sau se ocupa cu gazduirea sau internarea, vor fi precizate prin ordonanțe date de Direcțiunea Generală a Militiei.
Articolul 14
Neîndeplinirea oricarora din obligațiunile impuse locuitorilor prin prezenta decizie, se va pedepsi în conformitate cu dispozițiunile
art. 4 din Decretul nr. 295 din 16 iulie 1949 .
Neîndeplinirea oricarora din obligațiunile impuse funcționarilor prin art. 11 și 12 din prezenta decizie se va pedepsi în conformitate cu dispozițiunile art. 243 Codul penal.
Articolul 15
Direcțiunea Generală a Militiei se însărcinează cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni.
p. Ministru, M. Jianu.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.