Decizia nr. 1222/2009

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Maria Garabet, Elena Ioan, Laurențiu Mănăstireanu și Octavian Mănăstireanu în Dosarul nr. 43.850/3/CA/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează asupra faptului că partea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a comunicat Curții Constituționale un înscris prin care solicită și argumentează respingerea excepției de neconstituționalitate, precum și judecarea în lipsă a cauzei.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că autorul excepției critică, în realitate, modalitatea în care Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a interpretat, în decizia sa, textul de lege examinat, fără ca acesta să conțină însă elemente de neconstituționalitate. În plus, potrivit jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, de exemplu

Decizia nr. 43/2003 , legiuitorul este cel care, în funcție de politica economico-socială a statului și resursele sale financiare, stabilește existența, întinderea și cuantumul măsurilor reparatorii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 43.850/3/CA/2008, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor " art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 , în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 53 din Constituția României".

Excepția a fost ridicată de Maria Garabet, Elena Ioan, Laurențiu Mănăstireanu și Octavian Mănăstireanu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003

contravin principiului egalității cetățenilor în drepturi, "în măsura în care sunt interpretate în sensul restrângerii dreptului efectiv și concret al persoanei îndreptățite la compensații în baza

Legii nr. 290/2003 , dacă aceasta a beneficiat sau urmează să beneficieze de reconstituiri ale dreptului de proprietate în baza legilor funciare pentru suprafețe de teren distincte de cele ce fac obiectul acestei legi." În situații analoage - beneficiari ai

Legii nr. 290/2003

- apare o discriminare pe criterii patrimoniale în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept, fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Tratamentul legal "poate fi considerat just în ipoteza în care reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor de fond funciar s-a făcut pentru terenuri a căror proprietate a fost dobândită inițial de titular sau autorii acestuia ca o compensație pentru terenurile sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord sau Ținutul Herța" (proprietate pierdută în procesul de cooperativizare), deoarece, în această situație, s-ar putea obține reparații de două ori pentru același bun (o dată în baza

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și o dată în baza

Legii nr. 290/2003 ). Însă, "în toate celelalte situații, când titularii sau autorii acestuia au obținut reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor de fond funciar pentru terenuri care nu au avut nicio legătură, din perspectiva dobândirii inițiale, cu proprietățile pierdute în teritoriile de dincolo de Prut, această interpretare creează premisele unui tratament discriminatoriu, nejustificat printr-un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru realizarea lui." Cu alte cuvinte, o persoană care are dreptul la reparații atât în baza

Legii nr. 290/2003 , cât și a Legii fondului funciar va obține în final reconstituirea sau compensația pentru o suprafață mai mică de teren decât persoana care reclamă aplicarea dispozițiilor reparatorii în baza unei singure legi.

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile criticate "sunt constituționale doar în măsura în care nu restrâng exercițiul drepturilor legale ale cetățenilor de a beneficia de despăgubirile ce li se cuvin". Urmează ca interpretarea potrivit căreia textul legal constituie o îngrădire adusă dreptului legal la despăgubire - în mod integral și reparabil - să fie analizată de Curtea Constituțională, "în considerarea rolului stabilit de lege".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, sunt amintite considerentele reținute de Curtea Constituțională în jurisprudența sa cu referire la prevederile

Legii nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 1/2000 , care sunt valabile și în prezenta speță ( deciziile nr. 43/2003

și nr. 986/2008), arătând că soluția legislativă consacrată de dispozițiile legale criticate din

Legea nr. 290/2003

țin de competența legiuitorului, nefiind o problemă de constituționalitate. De asemenea, nu se pune problema încălcării principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, întrucât textul se aplică deopotrivă tuturor persoanelor vizate de textul legal.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, consideră că dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare, sunt constituționale. Acestea nu contravin principiului egalității în drepturi atât timp cât se aplică uniform pentru toți cei cărora li se adresează, fără privilegii și fără discriminări, și nici nu restrâng exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. "În plus, este atributul exclusiv al legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută."

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, având următoarea redactare: "(3) În cazul în care beneficiarii prezentei legi au primit sau urmează să primească în proprietate suprafețe de teren reconstituite potrivit

Legii nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și

Legii nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, aceștia au dreptul la atribuiri în natură, despăgubiri sau compensații în baza prezentei legi numai pentru diferența până la limita suprafețelor prevăzute la alin. (2)."

Potrivit art. 2 alin. (2), la care textul criticat face trimitere, totalul suprafeței de teren pentru care se acordă despăgubirile sau compensațiile nu poate să depășească suprafața de 50 ha teren agricol și 10 ha teren forestier de proprietar deposedat.

Autorii excepției de neconstituționalitate invocă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceeași critică privind limitarea suprafețelor de teren asupra cărora se poate reconstitui, ca urmare a despăgubirilor sau compensațiilor, dreptul de proprietate, sesizată de autorul prezentei excepții, a mai fost analizată prin

Decizia nr. 43 din 14 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003. Cu acel prilej, Curtea a reținut, de principiu, că "limitarea suprafeței restituite pe fiecare titular deposedat, la 50 ha pentru terenurile agricole și 10 ha pentru terenurile forestiere (...) se referă la o soluție legislativă care corespunde unei opțiuni politice ce ține de competența legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituțional", deoarece "este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel «legislator pozitiv»".

Având în vedere aceste considerente de principiu, Curtea constată că dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, nu sunt contrare principiului egalității cetățenilor în drepturi, statuat de art. 16 alin. (1) din Constituție. Aceleași dispoziții se aplică în aceeași măsură tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza acestor norme, fără privilegii și fără discriminări, și nici nu aduc vreo restrângere vreunui drept fundamental, astfel încât să încalce dispozițiile art. 53 din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Maria Garabet, Elena Ioan, Laurențiu Mănăstireanu și Octavian Mănăstireanu în Dosarul nr. 43.850/3/CA/2008 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2009.