Decizia nr. 135/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de El Haj Abdul Faitar Ahmad în Dosarul nr. 5.677/2/2007 al Curții de Apel București - Secția I penală.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece autorul critică dispozițiile legale din perspectiva interpretării și aplicării lor.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 august 2007, pronunțată în Dosarul nr. 5.677/2/2007, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de El Haj Abdul Faitar Ahmad în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală, ale art. 25 referitoare la Libera circulație și ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Astfel, în opinia autorului, potrivit art. 23, libertatea individuală este garantată, iar alin. (2) al textului constituțional invocat obligă legiuitorul la reglementarea clară și delimitată a cazurilor și procedurilor ce privesc luarea măsurilor preventive. Or, dispozițiile legale criticate au o redactare ambiguă care lasă loc echivocului și din perspectiva art. 25 coroborat cu art. 53, ambele din Legea fundamentală, deoarece limitele de pedeapsă la care se raportează prelungirea măsurii dincolo de termenul de 1 an nu oferă garanțiile de proporționalitate și rezonabilitate. Așadar, utilizând sintagma de "10 ani sau mai mare", legiuitorul nu permite a se interpreta cu claritate dacă acest termen reprezintă minimul special al pedepselor avute în vedere sau dacă în categoria faptelor pentru care se poate prelungi măsura intră și cele pentru care legea prevede o pedeapsă ce are un maxim special de 10 ani.
Curtea de Apel București - Secția I penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale. De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor referitoare la libertatea individuală și libera circulație, întrucât măsura preventivă o obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă o restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor măsuri care se impune pentru desfășurarea în bune condiții a instrucției penale, iar legea reglementează cazurile și condițiile în care ea este aplicabilă.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece condițiile instituite prin lege pentru luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea reprezintă tocmai o garanție împotriva luării în mod arbitrar a acesteia, al cărei scop este acela de a dinamiza urmărirea penală și procesul penal în general.
Mai mult, exercitarea controlului asupra activității de aplicare în concret a normelor legale reprezintă atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională fiind competentă, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , să se "pronunțe numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art.145 alin.2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală "Conținutul măsurii" obligării de a nu părăsi localitatea, care au următorul conținut: "În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. 1 nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat.
Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Dispozițiile art. 140^2 se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. 1 în cursul urmăririi penale este de un an. În mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional. Astfel, cu prilejul pronunțării
Deciziei nr. 817 din 2 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Curtea a statuat că prevederile art. 145 din Codul de procedură penală nu contravin dispozițiilor din Legea fundamentală, referitoare la libertatea individuală, libera circulație ori la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de El Haj Abdul Faitar Ahmad în Dosarul nr. 5.677/2/2007 al Curții de Apel București - Secția I penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.