Decizia nr. 166/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 198/2004 25 mai 2004 (prevederi anume) privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționa…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, excepție ridicată de Dan Virgil Ghețeu și Mariana Ghețeu în Dosarul nr. 20.891/3/2006 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 20.891/3/2006, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dan Virgil Ghețeu și Mariana Ghețeu într-o cauză civilă privind stabilirea despăgubirii cuvenite pentru un imobil expropriat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că expropriatorul nu a corelat suma globală a despăgubirii propuse cu valoarea reală de circulație pe piața imobiliară a imobilului expropriat. Se arată că au fost nesocotite, pe de o parte, condițiile exproprierii, încălcându-se dreptul proprietarului de a primi o justă și prealabilă despăgubire, iar, pe de altă parte, condițiile de valabilitate ale contractelor, cu referire la prețul care trebuie să fie sincer și serios, dar fără să fie derizoriu.
Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că
art. 4 din Legea nr. 198/2004
este conform cu dispozițiile art. 136 din Constituție, întrucât prevede acordarea de despăgubiri al căror cuantum este stabilit prin expertiză, iar virarea sumelor către expropriat se face într-un termen foarte scurt, de 30 de zile, proprietarul expropriat având posibilitatea de a solicita suplimentarea cuantumului despăgubirilor.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Observă că legiuitorul a avut grijă ca, prin textul de lege criticat, să asigure cu operativitate sursele de finanțare necesare plății de către expropriator a unei drepte și prealabile despăgubiri, în acord cu dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituție. Arată că prevederile criticate stabilesc limita minimă, iar nu pe cea maximă, a sumei globale a despăgubirilor, care, în această etapă - prealabilă realizării acordului comun cu proprietarii -, poate fi estimată numai în funcție de criteriul obiectiv al cuantumului total al despăgubirilor determinat de către un evaluator autorizat. Ulterior, sumele estimate inițial pot fi suplimentate, iar dacă expropriatul este nemulțumit, se poate adresa instanței judecătorești.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este în deplină concordanță cu cele două condiții definitorii ale exproprierii menționate expres în art. 44 alin. (3) din Constituție, precum și cu cele ale art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit cărora "conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege" și, respectiv, "proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere, cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 4 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, care are următorul cuprins:
- Art. 4: "(1) Pe baza documentației tehnico-economice prevăzute la art. 3, Guvernul aprobă, prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.
(2) Planul cu amplasamentul lucrării, întocmit conform prevederilor art. 3 pe fiecare teritoriu administrativ, se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul consiliului local respectiv și va rămâne afișat până la finalizarea procedurii de despăgubire. Planul cu amplasamentul lucrării va fi publicat și într-un ziar local.
(3) Suma globală a despăgubirilor nu poate fi mai mică decât cuantumul total al despăgubirilor determinat de către un evaluator autorizat și se virează la dispoziția expropriatorului în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1)."
În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor cuprinse în următoarele articole din Legea fundamentală: art. 44 alin. (3) care reglementează exproprierea și art. 136 privind proprietatea.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii excepției își axează critica pe nemulțumirea generată de modul concret de calculare a despăgubirii pe care expropriatorul trebuie să le-o plătească pentru imobilul expropriat în baza
Legii nr. 198/2004 . Acesta este însă un aspect care nu intră în competența de soluționare a instanței de contencios constituțional, ci revine exclusiv instanței învestite cu soluționarea litigiului având ca obiect stabilirea pe cale judecătorească a despăgubirii cuvenite.
Cât privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 44 alin. (3) și ale art. 136 din Legea fundamentală, Curtea constată că nu poate fi reținută, întrucât textul de lege dedus controlului de constituționalitate cuprinde dispoziții care, în ansamblul
Legii nr. 198/2004 , sunt de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 4 din Legea nr. 198/2004
privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, excepție ridicată de Dan Virgil Ghețeu și Mariana Ghețeu în Dosarul nr. 20.891/3/2006 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 februarie 2008.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Valentina Bărbățeanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.