Decizia nr. 569/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 34/2006 19 aprilie 2006 (prevederi anume) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucr…
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 281 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Stilinvest Company" - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 1.555/64/2007 al Curții de Apel Brașov Secția de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 432 D/2008, având ca obiect excepția de neconstitu ționalitate a prevederilor
art. 281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 53/64/2008 al Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor sus menționate, având în vedere obiectul excepțiilor ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 432 D/2008 la Dosarul nr. 318 D/2008, care a fost primul înregistrat.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 19 februarie 2008 și 12 februarie 2008, pronunțate în dosarele nr. 1.555/64/2007 și nr. 53/64/2008, Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) și
art. 281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Excepția a fost ridicată în cauze având ca obiect plângeri formulate împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că atât cerința depunerii plângerii la același organ care a emis actul administrativ-jurisdicțional ce este contestat, cât și sancțiunea nulității plângerii în caz de nerespectare a acestei dispoziții procedurale reprezintă două elemente care restrâng de o manieră nepermisă și abuzivă dreptul la un proces echitabil, limitând implicit dreptul de acces liber la justiție. Depunerea plângerii la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor creează posibilitatea ca acesta să întârzie sau chiar să blocheze transmiterea acesteia către instanța de judecată, fără ca acesta să suporte vreo sancțiune legală, ceea ce duce la încălcarea termenului rezonabil în care plângerea ar trebui soluționată.
Instanța, care a ridicat excepția din oficiu în Dosarul nr. 53/64/2008, apreciază că și prevederile
art. 281 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
sunt neconstituționale, "deoarece prin acestea se aduc obligații și limitări petentei la exercitarea dreptului său la plângere, pentru că interesul său este să o motiveze și să o dovedească cu înscrisuri".
Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează, în Dosarul nr. 1.555/64/2007, că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece îngrădirea dreptului părții de a se adresa cu plângere direct instanței de judecată nu poate fi justificată în mod obiectiv și constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituirea condiției ca plângerea să se înainteze Consiliului, sub sancțiunea nulității acesteia, creează un impediment administrativ care nu are o justificare obiectivă.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 281 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, cu modificările și completările aduse prin
Articolul I
pct. 78 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2007
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 4 octombrie 2007.
Acestea au următorul conținut: "(1) Plângerea se înaintează Consiliului, sub sancțiunea nulității acesteia, care va transmite dosarul instanței competente în cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac.
(2) Plângerea va fi formulată în scris și va fi motivată, dispozițiile art. 270 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.
(3) Partea care formulează plângerea are obligația să comunice, în termenul prevăzut la art. 280 alin. (5), o copie a acesteia, precum și a înscrisurilor doveditoare și părții adverse, depunând dovada de comunicare în fața instanței până la primul termen de judecată."
Excepția de neconstituționalitate este raportată la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil și public de către un tribunal independent și imparțial din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
1. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , Curtea Constituțională observă că acestea instituie obligația părții care formulează plângere împotriva deciziilor Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor de a o înainta acestui organ, sub sancțiunea nulității.
Pornind de la această dispoziție legală, Curtea constată că se pune problema încălcării accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil din perspectiva faptului că plângerea înaintată Consiliului ar putea să nu fie transmisă instanței de judecată, ori să fie transmisă cu întârziere.
Totodată, Curtea observă că dispozițiile
art. 281 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
instituie obligația Consiliului de a înainta dosarul instanței competente în cel mult 3 zile de la expirarea termenului pentru exercitarea căii de atac, dar nu prevede nicio sancțiune pentru nerespectarea acestei obligații.
Curtea reține că principiul constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Astfel, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea până la urmă să nege acest drept persoanei interesate, încalcă prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În cazul de față, obligația depunerii plângerii numai la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, ca o condiție de acces la justiție, nu poate fi justificată în mod obiectiv și rezonabil.
Din acest punct de vedere, textul de lege criticat potrivit căruia plângerea se înaintează Consiliului, sub sancțiunea nulității acesteia, este neconstituțional în măsura în care nu permite ca plângerea să fie adresată și direct instanței de judecată competente.
2. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , Curtea observă că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, obligația ca plângerea să îndeplinească condițiile prevăzute de
art. 270 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , precum și de a fi comunicată în copie, alături de înscrisurile doveditoare, și părții adverse, are ca scop desfășurarea cu celeritate a procedurii judiciare de soluționare a plângerii, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
În acest sens,
art. 283 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
prevede că plângerea formulată împotriva deciziilor pronunțate de Consiliu se judecă de urgență și cu precădere.
Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 281 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și constată că textul este neconstituțional în măsura în care nu permite ca plângerea să fie adresată și direct instanței de judecată competente.
2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 281 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006
privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.
Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Stilinvest Company" - S.R.L. din Brașov în Dosarul nr. 1.555/64/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal și din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 53/64/2008 al Curții de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2008.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.