Hotărâre · Biroul Electoral Central

Hotărârea nr. 11/2008

privind interpretarea art. 39 alin. (1) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

prezumat în vigoare

Data actului
17 noiembrie 2008
Emitent
Biroul Electoral Central
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 778 din 20 noiembrie 2008
Citează
4 acte
Structură
2 articole · 2.711 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Interpretează 1

  • Legea nr. 35/2008 13 martie 2008 (prevederi anume) pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Le…

Având în vedere dispozițiile

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 35/2008

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a

Legii administrației publice locale nr. 215/2001

și a

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, privind unele obligații ale primarilor legate de afișajul electoral,

reținând că prin norma legală menționată se instituie obligația primarilor de a stabili și asigura prin dispoziție locuri speciale pentru afișajul electoral ținând seama de numărul competitorilor electorali care participă la alegeri,

reținând, totodată, că potrivit

art. 39 alin. (6) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare, afișajul electoral se realizează inclusiv pe panouri electorale,

constatând că din interpretarea sistematică a celor două alineate menționate rezultă că primarul are obligația nu numai de a stabili prin act administrativ locurile speciale pentru afișajul electoral, ci și de a lua măsurile necesare ca în aceste locuri pentru afișaj să fie amplasate panouri destinate acestui scop,

în temeiul

art. 15 alin. (4) din Legea nr. 35/2008 , cu modificările și completările ulterioare,

Biroul Electoral Central hotărăște:

Articolul 1

În interpretarea

art. 39 alin. (1) din Legea nr. 35/2008

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a

Legii administrației publice locale nr. 215/2001

și a

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, primarilor le revine obligația atât de a stabili prin act administrativ locurile speciale pentru afișajul electoral, cât și de a lua măsurile necesare pentru amplasarea panourilor destinate acestui scop în locurile respective.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Biroului Electoral Central,
judecător Ștefan Ciontu
București, 17 noiembrie 2008.
Nr. 11.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.