Decizia nr. 739/2006

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Dănilă-Vasile Donose în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, avocatul G. G. Florescu. Este prezentă, de asemenea, personal, partea Ștefan Florențiu Frânculescu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.016D/2006.

La apelul nominal este prezent personal Ion Marinescu, fiind asistat de avocatul G.G. Florescu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea acestor cauze, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate.

Părțile prezente, precum și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor.

În temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.016D/2006 la Dosarul nr. 933D/2006, care este primul înregistrat.

Apărătorul părților Dănilă-Vasile Donose și Ion Marinescu solicită Curții Constituționale să se pronunțe dacă decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului emisă de primar are forța juridică a unui act normativ și, în consecință, valoare constituțională.

Partea Ștefan Florențiu Frânculescu solicită respingerea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că solicitarea formulată de avocatul autorilor excepției nu poate fi primită, fiind o problemă de aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.689/299/2005, Judecătoria Sectorului 1 București și prin Încheierea din 5 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 34.722/2/2005, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Dănilă-Vasile Donose, Ion Marinescu și Florența Marinescu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate, întrucât stabilesc două categorii de cetățeni: pe de o parte, cetățeni cu drepturi depline, al căror drept de proprietate se bazează pe dispozițiile art. 480 din Codul civil, iar pe de altă parte se situează cetățenii al căror drept de proprietate este limitat prin dispoziția de restituire în natură a imobilului, emisă de primar, dispoziție care este un act administrativ unilateral. Autorii excepției mai susțin că dreptul de proprietate și dovada acestuia sunt reglementate de Codul civil, care este o lege organică, în timp ce

Legea nr. 10/2001 , ce reglementează numai restituirea imobilelor preluate abuziv, este o lege ordinară.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că, în determinarea naturii juridice a dispoziției sau a deciziei de restituire emise de persoanele juridice notificate, trebuie avut în vedere faptul că

Legea nr. 10/2001

distinge între imobilele preluate fără titlu valabil și cele preluate cu titlu valabil. În primul caz persoanele îndreptățite nu și-au pierdut niciodată calitatea de proprietar avută la data preluării, pe când în al doilea caz persoanele îndreptățite dobândesc ex lege un drept subiectiv nou, distinct de dreptul de proprietate sau cel de creanță, acordat cu titlu de măsură reparatorie. Astfel că, în temeiul legii, se nasc raporturi juridice noi între persoanele îndreptățite și unitățile deținătoare având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor. Având în vedere că raporturile civile se nasc, se modifică și se sting prin acte civile, în timp ce raporturile administrative izvorăsc din acte și fapte de drept administrativ, instanța consideră că deciziile sau dispozițiile de restituire nu întrunesc caracteristicile unui act administrativ de autoritate emis în regim de putere publică, fiind emis în regim de drept privat. Prin urmare, aceste acte de restituire sunt acte civile unilaterale de dispoziție cu caracter patrimonial. Pentru toate aceste considerente instanța consideră excepția neîntemeiată.

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția este neîntemeiată, neavând legătură cu obiectul cauzei deduse judecății, o contestație în anulare.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază excepția ca neîntemeiată, arătând că scopul

Legii nr. 10/2001

este acela de a statornici măsuri reparatorii în interesul foștilor proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv de către stat sau de alte persoane juridice, iar soluția de restituire a imobilelor este rezultatul opțiunii legiuitorului.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale și nu contravin principiului constituțional al egalității în drepturi, având în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Mai mult, precizează că textul

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

este în concordanță cu dispozițiile constituționale ale art 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Deși instanțele de judecată au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, în realitate, aceste critici vizează art. 25 alin. (4), deoarece această lege a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 23 alin. (4) a devenit art. 25 alin. (4) cu același conținut, Curtea urmând să exercite controlul de constituționalitate asupra acestui din urmă text care are următoarea redactare: "Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară."

Textele constituționale invocate sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 13 privind limba oficială, art. 73 referitor la categorii de legi, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată și art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. Este invocată, de asemenea, încălcarea prevederilor primului Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:

Legea nr. 10/2001

este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Soluția de restituire a acestor imobile este rezultatul opțiunii legiuitorului și are la bază dreptul pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislația trecută cu privire la dreptul de proprietate privată. În acest scop a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de conducere.

Prevederile de lege criticate fac parte dintr-o reglementare mai amplă a unei proceduri administrative prealabile, prevăzută de

Legea nr. 10/2001 , ce este obligatorie pentru obținerea reparațiilor în natură sau prin echivalent și care permite controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri.

Curtea constată că problema constituționalității diferitelor proceduri administrative prealabile a mai fost supusă controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 307 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 26 iulie 2005, Curtea a statuat că jurisdicțiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau unor autorități administrative autonome, ce se desfășoară conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedură asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta.

Curtea a statuat că nicio dispoziție constituțională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorități, instituții sau persoane.

Atât considerentele, cât și soluția acestei decizii sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

În ceea ce privește solicitarea autorului excepției privind stabilirea de către instanța de control constituțional a forței juridice a dispoziției emise de primar pentru aprobarea restituirii în natură a unui imobil, Curtea constată că excedează competenței sale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Dănilă-Vasile Donose în Dosarul nr. 2.689/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Ion Marinescu și Florența Marinescu în Dosarul nr. 34.722/2/2005 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 octombrie 2006.