Decizia nr. 167/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 122/2006 4 mai 2006 (prevederi anume) privind azilul în România
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Vedat Sali în Dosarul nr. 6.991/325/2006 al Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată în acest sens că dispozițiile legale criticate nu contravin principiului egalității și nici nu îngrădesc accesul liber la justiție, întrucât acestea se aplică în mod unitar tuturor celor vizați de ipoteza normei, iar dreptul de acces la instanță e asigurat prin însăși posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de
art. 80 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 20 octombrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 6.991/325/2006, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România. Excepția a fost ridicată de Vedat Sali într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererii sale de azil.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul legal criticat contravine prevederilor art. 18, art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3) și ale art. 24 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, potrivit
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 , hotărârea prin care instanța de judecată competentă respinge plângerea solicitantului de azil a cărui cerere a făcut obiectul procedurii accelerate este irevocabilă, iar în cazul admiterii cererii, cauza se reține spre soluționare în procedură ordinară. Prin urmare, împotriva hotărârii de admitere este posibilă exercitarea de către Oficiul Național pentru Refugiați a unei alte căi de atac, în timp ce, în cazul pronunțării unei soluții nefavorabile, solicitantul de azil nu beneficiază de aceleași mijloace procedurale care să îi asigure, în egală măsură, liberul acces la justiție.
Judecătoria Timișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea de către legiuitor a unor căi de atac diferite pentru cele două situații reglementate de
art. 81 din Legea nr. 122/2006
nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, și nici nu contravine art. 20 alin. (2) din aceasta. De altfel, ambele părți procesuale au posibilitatea să formuleze recurs în cazul admiterii plângerii și a reținerii cauzei spre soluționare în procedură ordinară, după cum ambele părți sunt private de acest drept în situația în care instanța menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați, hotărârea instanței fiind irevocabilă.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
sunt constituționale. Normele legale criticate nu reprezintă un obstacol pentru exercitarea dreptului persoanei cetățean străin de a fi asistată de un avocat ori de a beneficia de serviciile unui interpret, precum și de toate celelalte garanții procesuale care dau expresie conceptului de proces echitabil, astfel că nu se poate reține contradicția acestora față de art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 24 din Constituție. Mai mult, textul legal examinat conține norme de procedură, iar stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție. Cât privește invocarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precizează că aceste dispoziții nu consacră nici expres, dar nici tacit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept recunoscut doar în materie penală. Referitor la invocarea art. 18 și 20 din Constituție, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Textul criticat are următorul conținut: "(2) Hotărârea instanței prevăzută la alin. (1) lit. b) este irevocabilă."
Articolul 81
alin. (1) lit. b) din lege, la care textul criticat face trimitere, prevede: "(1) Instanța de judecată soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care: [...] b) menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați."
În motivarea excepției autorul acesteia invocă încălcarea dreptului de acces liber la justiție, a dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, astfel cum sunt garantate de art. 18, art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 24 din Constituție, precum și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în esență, critica de neconstituționalitate vizează caracterul irevocabil al hotărârii prin care instanța de judecată menține hotărârea Oficiului Național pentru Refugiați, caracter stabilit prin dispozițiile
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 . În opinia autorului excepției, acestea aduc atingere dreptului de acces liber la instanță și dreptului la apărare al solicitantului de azil și creează, de asemenea, discriminări între acesta, ca parte în proces, și Oficiul Național pentru Refugiați, parte adversă, care, în cazul admiterii plângerii și soluționării ei în procedură ordinară, poate exercita o cale suplimentară de atac, inexistentă în cazul respingerii cererii.
Curtea constată că aceste critici de neconstituționalitate nu sunt întemeiate. Așa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudența Curții, stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești intră exclusiv în competența legiuitorului, care, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură atât în ceea ce privește termenele de soluționare a cererilor, cât și relativ la posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate ( Decizia nr. 445/2005 ). Or, dispozițiile
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 , criticate ca fiind neconstituționale, conțin astfel de norme de procedură, în sensul stabilirii caracterului irevocabil al hotărârii prin care instanța de judecată menține soluția adoptată de Oficiul Național pentru Refugiați referitoare la o cerere de azil. Domeniul propriu de reglementare al
- condițiile de acordare a azilului în România - impune stabilirea unor reguli speciale, cum ar fi, de exemplu, cea referitoare la procedura accelerată în cadrul căreia se soluționează anumite cauze privind solicitanții de azil, caracterizată prin termene scurte pentru formularea căilor de atac legale și pentru soluționarea acestora sau prin lipsa recursului. Aceasta nu echivalează însă cu o îngrădire a accesului liber la justiție sau a exercitării dreptului la un proces echitabil. Accesul liber la justiție nu presupune, de altfel, parcurgerea tuturor căilor de atac existente la un moment dat la nivelul dreptului intern, iar regulile procesuale speciale, chiar dacă sunt derogatorii de la dreptul comun, sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor aflați în ipoteza acelei norme. Totodată, nici art. 21 din Constituție și nici art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră obligația asigurării dublului grad de jurisdicție, astfel că, în funcție de anumite situații date, legiuitorul are competența exclusivă a reglementa competența instanțelor de judecată și procedura de judecată, atâta vreme cât își subordonează acest demers regulilor și principiilor constituționale.
Curtea observă, de altfel, că în speța de față solicitantul de azil a avut posibilitatea de a ataca în fața instanței de judecată hotărârea prin care Oficiul Național pentru Refugiați a respins cererea sa de azil, exercitând astfel atât dreptul de acces la instanță, cât și dreptul la apărare. Așa cum s-a arătat, inexistența unei alte căi de atac nu poate crea o stare de discriminare între părți atât timp cât acestea se află, sub aspectul dreptului procesual aplicabil, în aceeași situație.
În ceea ce privește invocarea art. 18 alin. (1) din Constituție, referitor la protecția generală a persoanelor și a averilor de care se bucură cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România, Curtea constată că aceste dispoziții nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, excepție ridicată de Vedat Sali în Dosarul nr. 6.991/325/2006 al Judecătoriei Timișoara.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.