Decizia nr. 486/2007

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală", excepție ridicată de Virgil Constantin în Dosarul nr. 13.863/4/2006 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, invocând în acest sens deciziile nr. 156/2007 și nr. 176/2006 prin care Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin normelor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 13.863/4/2006, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Constantin într-o cauză privind soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate nu asigură exigențele principiului egalității de arme între apărare și acuzare. Totodată, se arată că este îngrădită folosirea căilor de atac în ceea ce privește hotărârile prin care judecătorul a respins, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.

Tribunalul București - Secția a II-a penală apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind întemeiată, deoarece dispozițiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală limitează nepermis accesul liber la justiție, prin aceea că îngrădesc dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de art. 385^9 din Codul de procedură penală.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, potrivit art. 129 din Constituție, folosirea căilor de atac se realizează în condițiile legii. Or, art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală prevede că legiuitorul stabilește competența și condițiile în care acestea pot fi exercitate. Mai mult, potrivit dispozițiilor constituționale ale art. 23 alin. (7), "încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege", iar faptul că încheierea de ședință prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiției sau posibilității de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că dispozițiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală nu îngrădesc dreptul părților de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil. În punctul de vedere exprimat se apreciază că această soluție legislativă a fost instituită pentru evitarea tergiversării inutile a soluționării fondului cauzei, fiind în concordanță și cu prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează numai un grad de jurisdicție în materia arestării preventive.

Se mai arată că, în considerarea unor situații deosebite, legiuitorul poate institui reguli de procedură diferite, astfel încât faptul că încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă nici unei căi de atac nu aduce atingere dreptului persoanei de a se adresa justiției sau posibilității de a folosi căile de atac stabilite de legea procesuală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile "art. 140^3 alin. 1^1 teza finală din Codul de procedură penală". În realitate, critica autorului excepției, astfel cum rezultă din motivarea acesteia, vizează dispozițiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 140^3 alin. 1 teza finală: "[...] Încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă textele constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi din Legea fundamentală și cu o motivare asemănătoare celei din prezenta cauză. Astfel, prin deciziile nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, și nr. 779 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, Curtea, pentru argumentele acolo reținute, a constatat că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere dreptului persoanei de a exercita accesul liber la justiție și folosirea căilor legale de atac.

Întrucât, față de jurisprudența indicată, nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acesteia, considerentele și soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140^3 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Virgil Constantin în Dosarul nr. 13.863/4/2006 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2007.