Ordonanță · Guvernul

OG nr. 32/2007

privind reglementarea unor aspecte legate de lucrările de modernizare a sectoarelor de cale ferată aflate pe coridorul IV paneuropean supuse modernizării

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
1 august 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 543 din 9 august 2007
Aprobat
prin Legea nr. 178/2008
Modificări
1 act modificator, prima la 25 ianuarie 2012, ultima la 25 ianuarie 2012
Citat de
36 de acte
Citează
4 acte
Structură
8 articole · 4.340 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 178/2008 13 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte lega…

Modificat prin 1

  • OG nr. 5/2012 25 ianuarie 2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte le…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 1 pct. II.2 din Legea nr. 266/2007

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul 1

Prevederile prezentei ordonanțe se aplică pe sectoarele de cale ferată care fac parte din coridorul IV paneuropean ce traversează România, pe care se execută lucrări de modernizare și reabilitare.

Articolul 2

Elementele concrete ale bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului aflate pe sectoarele de cale ferată prevăzute la art. 1, rezultate în urma lucrărilor de modernizare și reabilitare a căror menținere în funcțiune nu se mai justifică, vor fi trecute în domeniul privat al statului și în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, potrivit reglementărilor privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Articolul 3

(1)

Elementele concrete prevăzute la art. 2 sunt alcătuite din materialele, piesele de schimb și celelalte elemente constitutive, cu durata normală de utilizare consumată sau neconsumată.

(2)

Trecerea în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. se face la valorile din fișele de mijloace fixe, reactualizate, conform prevederilor legale în vigoare.

(3)

După trecerea elementelor prevăzute la alin. (1) în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. se va proceda după cum urmează:

a) se va face sortarea acestor elemente pentru a se cunoaște exact care dintre ele pot fi reutilizate și care se vor casa;

b) componentele reutilizabile se vor înregistra în contabilitatea Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., conform prevederilor legale în vigoare;

c) pentru celelalte componente care nu mai pot fi reutilizate se va trece la procedura de casare, conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 4

Componentele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b) se vor utiliza pentru lucrări de reparații sau întreținere ale elementelor căii ferate în vederea menținerii acesteia la parametrii de funcționare și siguranță a circulației prevăzuți de actele normative în vigoare.

Articolul 5

Modul de reutilizare a componentelor prevăzute la art. 4 se aprobă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, prin dispoziție a directorului general al Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.

Articolul 6

Componentele prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. c) se vor valorifica prin vânzare către terți, conform prevederilor legale în vigoare.

Articolul 7

(1)

Sumele provenite din vânzările prevăzute la art. 6, prin derogare de la prevederile

art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000

pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin

Legea nr. 246/2001 , se constituie venituri proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.

(2)

Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. va ține evidența acestor sume în conturi separate și le va utiliza numai pentru lucrările de întreținere și reparații ale infrastructurii feroviare publice din România.

(3)

Utilizarea sumelor prevăzute la alin. (2) în alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul articol se pedepsește conform legislației în vigoare.

Articolul 8

Prezenta ordonanță intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor,
Septimiu Buzașu,
secretar de stat
p. Ministrul economiei și finanțelor,
Doina-Elena Dascălu,
secretar de stat
București, 1 august 2007.
Nr. 32.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.