Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 536/2007

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 616 din Codul civil

prezumat în vigoare

Data actului
31 mai 2007
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 554 din 14 august 2007
Citat de
3 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.539 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil, excepție invocată de Riza Fila în Dosarul nr. 7.188/215/2006 (număr în format vechi 1.142/C/2006) al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 februarie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 7.188/215/2006 (număr în format vechi 1.142/C/2006), Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil.

Excepția a fost ridicată de Riza Fila într-o cauză având ca obiect acțiunea civilă privind acordarea unei servituți de trecere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prin instituirea unei servituți de trecere se creează o inegalitate între proprietarul fondului dominant și proprietarul fondului aservit, ceea ce contravine dreptului de proprietate garantat de Constituție. De asemenea, se susține că servitutea de trecere pe terenul proprietatea altei persoane conduce la o "veritabilă expropriere" a fondului aservit, care "devine practic inutilizabil" de către proprietarul său.

Judecătoria Craiova - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece servitutea legală reprezintă o îngrădire legală a dreptului de proprietate, în deplin acord cu dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că instituirea unei servituți de trecere este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale referitoare la conținutul și limitele dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, reglementarea legală a condițiilor în care se poate institui dreptul de servitute nu echivalează cu o expropriere. În opinia sa, dispozițiile art. 27 din Constituție nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 616 din Codul civil, potrivit cărora "Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona."

Autoarea excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului și art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi referitoare la garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private, în mod egal, indiferent de titular, precum și alin. (3) privind exproprierea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că invocarea încălcării dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, prin inegalitatea creată între proprietarul fondului dominant și proprietarul fondului asupra căruia s-a instituit o servitute de trecere, este neîntemeiată.

Dreptul de servitute este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care presupune prin natura sa imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate în deplinătatea atributelor sale, proprietarul fondului asupra căruia se exercită servitutea fiind obligat să permită folosirea bunului imobil aservit. Prin urmare, cei doi proprietari se află în situații juridice obiectiv diferite, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate.

Mai mult, dreptul de servitute reprezintă o limitare legală a dreptului de proprietate, permisă de dispozițiile constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Așadar, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, în așa fel încât să nu interfereze cu interesele generale sau cu interesele particulare ale altor subiecte de drept.

Referitor la invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) privind exproprierea, Curtea constată că reglementarea legală a condițiilor în care se poate institui servitutea de trecere în favoarea unui proprietar al cărui teren sau construcție nu are ieșire la calea publică nu echivalează cu o expropriere a proprietarului fondului aservit.

Dispozițiile art. 27 referitoare la inviolabilitatea domiciliului nu au incidență în cauză.

De altfel, Curtea constată că prevederile art. 616 din Codul civil au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare și la dispozițiile

art. 44 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală. Prin Decizia nr. 166 din 27 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 26 martie 2007, Curtea a respins excepția ca neîntemeiată, soluție valabilă și în prezenta cauză, neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 616 din Codul civil, excepție invocată de Riza Fila în Dosarul nr. 7.188/215/2006 (număr în format vechi 1.142/C/2006) al Judecătoriei Craiova - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2007.

PREȘEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.