Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1104/2007

pentru introducerea sistemelor moderne de plată a salariilor

prezumat în vigoare

Data actului
11 septembrie 2007
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 651 din 24 septembrie 2007
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 2.070 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice din subordinea acestora vor lua măsurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului prin intermediul cardurilor.

Articolul 2

(1)

Trecerea la plata drepturilor salariale prin intermediul cardurilor pentru instituțiile publice cu sediile în municipii și orașe, prevăzute la art. 1, se va face până la data de 31 decembrie 2007.

(2)

Salariații instituțiilor publice cu sediile în mediul rural, prevăzute la art. 1, beneficiază la cerere de plată drepturilor salariale prin intermediul cardurilor.

Articolul 3

(1)

Instituțiile de credit prin care se efectuează plățile prevăzute la art. 1 sunt selectate de ordonatorii de credite, în condițiile legii.

(2)

Salariații pot opta pentru plata pe card a salariilor prin intermediul altor instituții de credit decât cele selectate în condițiile alin. (1).

Articolul 4

Categoriile de instituții publice exceptate de la prevederile prezentei hotărâri sunt stabilite prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, la propunerea ordonatorilor principali de credite.

Articolul 5

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri

Hotărârea Guvernului nr. 551/2001

privind introducerea sistemelor moderne de plată a salariilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 18 iunie 2001, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian
București, 11 septembrie 2007.
Nr. 1.104.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.