Decizie · Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -

Decizia nr. 32

XXXII din 16 aprilie 2007 pentru examinarea recursului în interesul legii, cu privire la termenul în care poate fi contestată la instanța de contencios administrativ hotărârea Comisiei pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 189/2000

prezumat în vigoare

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite -
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 772 din 14 noiembrie 2007
Citează
9 acte
Structură
0 articole · 11.996 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • OG nr. 105/1999 30 august 1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în …

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Dosar nr. 2/2007

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în conformitate cu dispozițiile

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la termenul în care poate fi contestată la instanța de contencios administrativ hotărârea Comisiei pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 189/2000 .

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor

art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicată, fiind prezenți 88 de judecători din totalul de 116 în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a stabili că împotriva hotărârii Comisiei pentru aplicarea prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 189/2000 , poate fi formulată contestație în termenul de 30 de zile prevăzut în cuprinsul reglementării speciale date prin acest act normativ, iar nu în termenul de 6 luni specific dreptului comun în materia contenciosului administrativ, prevăzut în

Legea nr. 554/2004 .

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozițiilor

art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000 , instanțele judecătorești nu au punct de vedere unitar referitor la termenul în care poate fi formulată contestație la instanța de contencios administrativ împotriva hotărârii Comisiei instituite pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că hotărârea Comisiei pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000 , poate fi contestată de persoanele interesate la instanța de contencios administrativ, în termen de 6 luni de la comunicare, potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 , iar nu în termenul de 30 de zile reglementat de dispozițiile art. 7 alin. 4 teza I din acest act normativ.

În motivarea acestui punct de vedere, au fost invocate dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 554/2004 , potrivit cărora "ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990

sau generic la instanța de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare din prezenta lege".

Relevându-se că, în raport cu o atare reglementare, ori de câte ori o lege specială face trimitere la Legea contenciosului administrativ, sunt aplicabile dispozițiile acelei legi, s-a subliniat că termenul de contestare a hotărârii emise de comisia menționată nu poate fi decât acela de 6 luni, prevăzut în

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 .

Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că termenul în care poate fi formulată contestație împotriva hotărârii comisiei prevăzute la

art. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , modificată și completată, este de 30 de zile, potrivit dispoziției alin. 4 al aceluiași act normativ.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

În adevăr, în cuprinsul

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, s-a reglementat la

art. 7 alin. 1, introdus prin Legea nr. 189/2000

și modificat prin

Legea nr. 323/2004 , că pentru stabilirea situațiilor din care decurg drepturile la care se referă ordonanța, se înființează, în cadrul fiecărei case județene de pensii sau, după caz, a municipiului București, o comisie care, în luarea hotărârilor referitoare la drepturile prevăzute de lege, solicită avizul organizațiilor minorităților naționale legal constituite.

Pe de altă parte, tot în cadrul articolului menționat, s-a prevăzut la teza I din alin. 4, modificat prin articolul unic pct. 2^2 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000 , introdus prin

Legea de aprobare nr. 367/2001 , că "împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la Curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 ".

La momentul acelei modificări legislative, durata de 30 de zile a termenului, prevăzută în dispozițiile acestei legi speciale, era identică celei prevăzute în

art. 5 alin. 2 din Legea nr. 29/1990 , cu caracter general în materia contenciosului administrativ.

La data de 6 ianuarie 2005 a intrat în vigoare noua lege-cadru în materia contenciosului administrativ,

Legea nr. 554/2004 , stabilindu-se în cuprinsul acesteia, la art. 11 alin. 1, că, în raport cu anumite momente reglementate restrictiv, "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni" de la acel moment, iar la alin. 2, că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului".

Este adevărat că prin

art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 , conținând dispoziții de abrogare expresă a

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , se fac și precizări referitoare la abrogarea oricăror alte dispoziții contrare.

Dar, este de observat că

Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , cu modificările și completările ulterioare, este un act normativ cu caracter de lege specială, care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ reglementat prin

Legea nr. 554/2004 .

Așa fiind, dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, cuprinse în

Legea nr. 554/2004 , sunt aplicabile în domeniul la care se referă

Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , modificată și completată prin

Legea nr. 189/2000 , numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această lege specială.

Altfel ar însemna să fie încălcat principiul potrivit căruia legile speciale, cuprinzând norme derogatorii de la dreptul comun, aplicabile numai într-o anumită materie pe care o reglementează, sunt de strictă interpretare.

De aceea, câtă vreme conflictul de legi determinat de coexistența normei generale și a celei speciale se soluționează întotdeauna conform regulii specialia generalibus derogant, este evident că, în cazul concomitenței de reglementări în

art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004

și în

art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , introdus prin

Legea nr. 189/2000 , nu poate fi găsită o altă cale de interpretare rațională a legii decât în sensul aplicării acestor din urmă dispoziții, al căror caracter special în raport cu cele ale

Legii nr. 554/2004

este vădit.

Ca urmare, nici nu se poate considera că dispozițiile

art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 , referitoare la abrogarea dispozițiilor contrare acestei legi, ar opera și abrogarea implicită a prevederilor

art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , introdus prin

Legea nr. 189/2000

și modificat prin articolul unic pct. 2^2 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 242/2000 , introdus prin

Legea de aprobare nr. 367/2001 , întrucât norma specială anterioară nu poate fi modificată sau abrogată decât în mod expres de o normă generală ulterioară.

De altfel, este de reținut că prin

art. 65 alin. 3 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, s-a instituit regula cu caracter imperativ că "evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres", ceea ce nu s-a întâmplat în legătură cu textul de lege în discuție.

Nici dispoziția explicită de la

art. 31 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 , de abrogare expresă a

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , nu poate influența modul de interpretare a reglementării cuprinse în

art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , chiar dacă ea conține sublinierea că termenul de 30 de zile în care se poate face contestație se socotește "de la data comunicării hotărârii, potrivit

Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 ", deoarece trimiterea la această lege-cadru vizează doar competența instanței de contencios administrativ și procedura în fața acelei instanțe.

Norma specială de la

art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 , introdusă prin

Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi considerată abrogată implicit, deoarece prin aceasta s-ar obstacula realizarea scopului legislativ urmărit de legiuitor, la instituirea ei, de a supune hotărârile comisiilor constituite, în temeiul alin. 1 din același articol, controlului judiciar al instanței de contencios administrativ într-un termen cât mai rezonabil cu putință.

În consecință, în temeiul dispozițiilor

art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că hotărârea Comisiei pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , aprobată prin

Legea nr. 189/2000 , cu modificările și completările ulterioare, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform art. 7 alin. 4 teza I din această ordonanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aplicarea dispozițiilor

art. 7 alin. 4 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000 , stabilesc:

Hotărârea Comisiei pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000 , poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform textului de lege mai sus menționat.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2007.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.