Decizia nr. 969/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Daniel Popescu în Dosarul nr. 1.975/303/2007 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 octombrie 2007, în prezența apărătorului autorului excepției, a părții Loredana Viorela Popescu, a apărătorului acesteia, precum și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 30 octombrie 2007.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.975/303/2007, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată într-o cauză în care s-a solicitat desfacerea căsătoriei prin divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispoziția legală criticată contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 20 din Constituție, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, se arată că principiul egalității în drepturi se referă la toate drepturile pe care le au cetățenii români, fără a deosebi între cele înscrise în Constituție sau în alte acte normative. Așa fiind, nu este echitabil ca o parte să nu poată folosi un mijloc de probă pe care cealaltă parte este îndrituită să-l folosească, cu atât mai mult cu cât uneori acesta apare ca singurul în măsură să susțină poziția procesuală a părții respective.

Judecătoria Sectorului 6 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece textul de lege criticat creează o inegalitate între părțile procesului de divorț. Astfel, numai unul dintre soți are dreptul să uzeze de interogatoriu ca mijloc de probă, și anume cel care dorește să combată motivele de divorț. Celălalt soț, care dorește să dovedească motivele de divorț, nu beneficiază de acest drept, ceea ce aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Or, procedura divorțului are un caracter particular chiar și în raport cu alte proceduri speciale, împrejurare determinată de necesitatea ocrotirii unor valori sociale importante, cum sunt cele privitoare la familie, ceea ce explică existența unor reguli derogatorii de la dreptul comun.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate aduc atingere dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât partea care nu poate folosi proba cu interogatoriu nu beneficiază de dreptul la un proces desfășurat în condiții de contradictorialitate. Totodată, proba menționată vizează cunoașterea unor fapte personale ale soților care ar putea contribui la soluționarea pe fond a cauzei. Interdicția administrării interogatoriului uneia dintre părți are drept scop să nu se ajungă la desfacerea căsătoriei prin acordul acestora, în alte condiții decât cele prevăzute la art. 38 din Codul familiei. Instanța de judecată poate să vegheze însă la respectarea acestor prevederi legale, în virtutea rolului său activ. În concluzie, faptul că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor de judecată și procedura sunt stabilite numai prin lege nu poate avea semnificația excluderii acelor probe pe care părțile interesate le consideră necesare pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului autorului excepției, ale părții prezente și ale apărătorului acesteia, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Interogatoriul nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor de divorț."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului din Legea fundamentală, precum și cu cele ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Curtea observă că textele de lege prin care se reglementează procedura divorțului prevăd două situații distincte cu privire la părțile care pot introduce cererea de divorț.

O primă situație este aceea în care cererea este introdusă de un singur soț, iar cea de-a doua situație este aceea în care ambii soți formulează cerere de divorț.

I. Cu privire la prima situație, din analiza textului de lege supus controlului de constituționalitate rezultă că administrarea probei cu interogatoriul nu poate fi cerută de soțul reclamant în dovedirea motivelor de divorț, putând fi cerută însă de soțul pârât în combaterea acestora.

Curtea constată că, în această situație, textul de lege criticat aduce atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

Astfel, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant în jurisprudența sa, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979), că "violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite". ( Decizia Curții Constituționale nr. 100 din 9 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 24 martie 2004).

Așa fiind, Curtea constată că nu există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a împiedica accesul soțului reclamant la administrarea unei probe importante în procesul de divorț, respectiv proba cu interogatoriul.

Mai mult decât atât, potrivit art. 5 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "soții se bucură de egalitate în drepturi și în responsabilități cu caracter civil, între ei și în relațiile cu copiii lor în ceea ce privește căsătoria, pe durata căsătoriei și cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor".

În aplicarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în esență, în Cauza Iosub Caras împotriva României (2006), că art. 5 din Protocolul nr. 7 impune o obligație pozitivă statelor, și anume aceea de a asigura cadrul juridic corespunzător, conform căruia soții să aibă drepturi și obligații egale.

Curtea observă că prevederile legale criticate aduc atingere și dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și celor ale art. 6, referitor la dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituție, referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Astfel, Curtea constată că prin textul de lege criticat se aduce atingere unui element esențial al procesului echitabil, și anume principiului egalității armelor. Cu privire la acest principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei (1993) în sensul că fiecare parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței, inclusiv în ceea ce privește probele, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă.

Or, prevederea legală criticată, în conformitate cu care soțul reclamant nu poate solicita administrarea probei cu interogatoriul, creează pentru acesta un dezavantaj semnificativ.

II. Cu privire la cea de-a doua situație, în care ambii soți formulează cerere de divorț, Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, niciunul dintre aceștia nu poate solicita administrarea probei cu interogatoriul în dovedirea motivelor de divorț. Fiecare dintre aceștia însă, în calitate de pârât, poate folosi proba cu interogatoriul în combaterea motivelor celuilalt soț. O asemenea situație juridică, în procedura administrării probelor, este în mod evident confuză și contradictorie.

În aceste condiții, Curtea reține că dispozițiile art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece împiedică administrarea interogatoriului în dovedirea motivelor de divorț. Or, interogatoriul constituie o probă esențială în proces, în ceea ce privește faptele personale ale soților, care poate duce la lămurirea cauzei.

Specificul relațiilor de căsătorie îngreunează în anumite cazuri dovedirea motivelor de divorț, astfel încât Curtea apreciază că este necesară administrarea tuturor probelor care ar putea să ofere instanței de judecată suficiente temeiuri pe baza cărora să soluționeze cauza.

În final, Curtea apreciază că nu poate fi reținut motivul privind atingerea adusă vieții personale, ce ar putea fi invocat în justificarea menținerii textului de lege în vigoare, deoarece este vorba de admisibilitatea în principiu a probei cu interogatoriu, iar nu de întrebările care pot fi puse cu acest prilej, întrebări ce sunt supuse cenzurii instanței de judecată în exercitarea rolului său activ. Instanța de judecată are, de altfel, posibilitatea să aplice art. 121 din Codul de procedură civilă și să dispună ca dezbaterile să se facă în ședință secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma părțile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Daniel Popescu în Dosarul nr. 1.975/303/2007 al Judecătoriei Sectorului 6 București și constată că dispozițiile art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, conform

art. 31 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 octombrie 2007.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția adoptată prin votul majorității membrilor Curții, opinăm că excepția de neconstituționalitate trebuia să fie respinsă ca neîntemeiată.

Considerentele sunt următoarele:

Din perspectiva principiului ocrotirii vieții familiale, consacrat prin art. 26 alin. (1) din Constituție, dispoziția legală analizată se relevă ca o măsură minimă de salvgardare a instituției căsătoriei, ca valoare sine qua non a vieții de familie.

Așa cum se observă în doctrina juridică, derogarea de la regimul probator de drept comun prevăzută de art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă a fost instituită pentru a nu permite soților să desfacă căsătoria prin consimțământ mutual. În prezent, când un astfel de divorț este posibil, menținerea interdicției are scopul de a nu se ajunge la desfacerea căsătoriei prin consimțământ mutual în alte condiții decât cele prevăzute de art. 38 din Codul familiei, și anume, dacă până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei și nu există copii minori rezultați din căsătorie. Dispoziția cuprinsă în art. 612 alin. 6 din Codul de procedură civilă constituie, din această perspectivă, o garanție a respectării normei de excepție prevăzute în textul din Codul familiei citat.

Totodată, dispoziția legală analizată corespunde literei și spiritului art. 126 alin. (2) din Constituție, din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situațiilor procedurale pe care le reglementează.

Din altă perspectivă, se impunea ca analiza interdicției interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divorț să se facă ținându-se seama și de principiul respectării vieții intime și private, consacrat prin art. 26 alin. (1) din Constituție.

Prin specificul său, divorțul pune în discuție aspecte jenante din viața intimă și privată a cuplului conjugal, pe care oricare dintre soți are dreptul să nu le divulge, pentru a nu se expune oprobriului public, iar în cazurile în care art. 38 din Codul familiei interzice divorțul prin consimțământ mutual al soților, pentru a nu compromite șansele reluării vieții de familie și pentru a nu agrava impactul psihologic al destrămării familiei asupra copiilor minori rezultați din căsătorie. Or, admiterea interogatoriului ca mijloc de probă pentru dovedirea motivelor de divorț este în mod evident de natură să încalce dreptul soțului căruia i se ia interogatoriul de a-și proteja viața intimă și privată și să greveze asupra formării personalității copiilor minori rezultați din căsătorie.

Nu se poate primi critica privind încălcarea principiilor egalității în drepturi și dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care reclamantul și pârâtul dintr-un proces de divorț se află în situații juridice procesuale diferite, în care reclamantul are dreptul să invoce fapte de vinovăție a pârâtului în deteriorarea relațiilor conjugale, iar pârâtul are dreptul să conteste imputările ce i se aduc și să nu se autoacuze.