Ordinul nr. 55/2005
privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic
abrogat
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- Ordinul nr. 25/2007 20 iulie 2007 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, exec…
Ce face acest act
Abrogă 1
- Ordinul nr. 7/2005 16 februarie 2005 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, exec…
În temeiul art. 9 alin. (2), (6) și (7), al art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și n) din
Legea energiei electrice nr. 318/2003 ,
având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul infrastructură și autorizare,
în conformitate cu prevederile Procesului-verbal al ședinței Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din 21 decembrie 2005,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Regulamentul pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
---------
*) Conținutul anexei se publică în format electronic pe pagina web a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (www.anre.ro).
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 7/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic - Revizia 1, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 21 februarie 2005.
Articolul 3
Titularii de licențe acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și societățile comerciale care desfășoară activități în sectorul energiei electrice vor respecta prevederile Regulamentului pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic.
Articolul 4
Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor duce la îndeplinire și vor urmări respectarea de către agenții economici a prevederilor cuprinse în Regulamentul pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Nicolae Opriș București, 22 decembrie 2005. Nr. 55.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.