Decizia nr. 696/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Nwabuche Ikechi, Jonsu Dithing și Johnson Owe în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 7.987/2005 și nr. 11.920/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 București. Aceste cauze au fost înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 765D/2005, nr. 767D/2005 și, respectiv, nr. 768D/2005.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă faptul că partea Oficiul Național pentru Refugiați a transmis prin Serviciul de registratură al Curții note scrise prin care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate este identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 768D/2005 și nr. 767D/2005 la Dosarul nr. 765D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 23 și 27 septembrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 11.920/2005 și nr. 7.987/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepțiile au fost ridicate de Nwabuche Ikechi, Johnson Owe și Jonsu Dithing în cauze având ca obiect plângerile acestora împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a unei forme de protecție umanitară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, având un conținut asemănător, se arată că dispozițiile legale ale

art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

contravin prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".

În esență, se susține că termenul imperativ de 10 zile, înăuntrul căruia instanța de judecată trebuie să se pronunțe în procedură accelerată asupra unor probleme ce necesită administrarea unui probatoriu complex, este un termen mult prea scurt și creează o stare de discriminare și inegalitate față de persoanele ale căror cereri sunt soluționate în procedura ordinară, într-un termen dispozitiv de 30 de zile. Se menționează că, în cadrul aceluiași termen de 10 zile, solicitantul cererii de acordare a unei forme de protecție umanitară trebuie, pe de o parte, să dovedească netemeinicia utilizării procedurii accelerate, iar pe de altă parte, în cazul soluționării imediate a fondului cauzei, să aducă probe în susținerea cererii sale, probe deosebit de complexe și de multe ori greu de procurat, dată fiind situația specială a unei persoane cu statut de refugiat, solicitantă de azil într-o țară străină. Instanța nu se poate antepronunța asupra temeiniciei încadrării în procedură accelerată a cererii sale, astfel că acesta nu poate fi avertizat asupra cursului procesului și trebuie să fie pregătit chiar de la primul termen cu probe, spre deosebire de cealaltă parte, Oficiul Național pentru Refugiați, care nu trebuie decât să reitereze în fața instanței soluția adoptată privind încadrarea procedurii de soluționare a cererii. Astfel, sub presiunea termenului de 10 zile, drepturile procedurale ale solicitantului - dreptul la interpret, dreptul la asistență juridică sau chiar dreptul de a fi citat - sunt amenințate a fi insuficient exercitate sau chiar încălcate.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând în acest sens că, pe de o parte, termenul de 10 zile prevăzut de textele de lege criticate nu este un termen de ordine publică, fiind stipulat în cuprinsul

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

tocmai în considerarea procedurii accelerate aplicabile refugiaților, iar pe de altă parte, în cauză prevalează analiza materialului probator și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, într-un interval de timp cât de scurt posibil, raportat la specificul cauzei.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 20 alin. (4), devenite

art. 21 alin. (4) după republicarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, sunt constituționale. În acest sens se arată că instituirea termenului de 10 zile în cadrul căruia instanța de judecată soluționează plângerea și pronunță o hotărâre motivată nu este de natură a încălca principiul unicității, imparțialității și egalității justiției, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituție, în condițiile în care, în temeiul art. 126 alin. (2) din aceasta, legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită a respectării normelor și principiilor fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare și notelor scrise ale autorilor, dispozițiile " art. 20 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, astfel cum a fost modificată prin

Ordonanța Guvernului nr. 43/2004 ". Anterior sesizării Curții Constituționale cu soluționarea prezentei excepții,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, iar art. 20 alin. (4), care nu a fost modificat, a devenit, în urma renumerotării textelor, art. 21 alin. (4). Întrucât atât instanța, cât și autorii excepției au indicat în mod eronat obiectul excepției, rezultă că acesta îl constituie, în realitate, dispozițiile art. 21 alin. (4) din ordonanța menționată, având următorul cuprins:

- Art. 21 alin. (4): "Instanța soluționează plângerea în termen de 10 zile și pronunță o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 19 alin. (1);

b) admite plângerea și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."

În motivarea excepției ridicate autorii acesteia invocă încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate în repetate rânduri, atât în redactarea anterioară republicării

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

(de exemplu,

Decizia nr. 389/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004), cât și în redactarea ulterioară republicării și renumerotării textelor (de exemplu: deciziile nr. 140/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 13 mai 2005, și nr. 445/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 13 octombrie 2005), Curtea statuând în mod constant în sensul conformității acestora cu normele și principiile Legii fundamentale.

Chiar dacă prin deciziile menționate textele de lege criticate sunt examinate prin raportare la alte norme constituționale (de exemplu: art. 21, art. 24 și art. 53 din Constituție) decât cele invocate în prezenta cauză, Curtea observă că aspectele vizate de autorii prezentei excepții sunt, în esență, aceleași și privesc termenul de 10 zile, considerat insuficient față de complexitatea problemelor asupra cărora instanța de judecată trebuie să se pronunțe.

Dată fiind jurisprudența constantă a Curții Constituționale în materie, dar și similitudinea argumentelor invocate de autorii prezentei excepții și a celor formulate de autorii excepțiilor soluționate prin deciziile la care s-a făcut referire, Curtea constată că soluțiile și considerentele acestora își mențin valabilitatea. În plus, consideră că prevederile art. 124 alin. (2) din Constituție, invocate ca fiind încălcate, consacră principiile unicității, imparțialității și egalității justiției, ca un corolar al drepturilor și garanțiilor procesuale constituționale, specifice unui stat de drept democratic. Or, dreptul la apărare, liberul acces la justiție sau dreptul la un proces echitabil reprezintă principalele garanții constituționale ale drepturilor procesuale ale justițiabililor, iar Curtea a statuat constant în jurisprudența menționată că dispozițiile

art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

sunt în concordanță cu acestea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind regimul și statutul refugiaților în România, excepție ridicată de Nwabuche Ikechi, Jonsu Dithing și Johnson Owe în dosarele nr. 7.048/2005, nr. 7.987/2005 și nr. 11.920/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2005.