Convenția din 19 septembrie 1979
privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa
prezumat în vigoare
----------
Statele membre ale Consiliului Europei și ceilalți semnatari ai prezentei convenții,
considerind ca obiectivul Consiliului Europei este de a realiza o mai strinsa uniune între membrii săi,
luând în considerare dorința de cooperare a Consiliului Europei cu alte state în domeniul conservării naturii,
recunoscind ca flora și fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de valoare estetica, științifică, culturală, recreativa, economică și intrinseca, care trebuie protejat și transmis generațiilor viitoare,
recunoscind rolul esențial al florei și faunei sălbatice în menținerea echilibrului ecologic,
constatind diminuarea efectivelor a numeroase specii de flora și fauna sălbatică și pericolul nimicirii care le ameninta pe unele,
constienti ca, conservarea habitatelor naturale este unul dintre elementele esențiale ale protecției ocrotirii florei și faunei sălbatice,
recunoscind ca, conservarea florei și faunei sălbatice ar trebui luată în considerare de către guverne în obiectivele și programele lor naționale și ca o cooperare internationala ar trebui să se instaureze pentru ocrotirea în special a speciilor migratoare,
constienti de numeroasele cereri de a acționa în comun făcute de guvern și instanțe internaționale, în special cele exprimate la Conferința Națiunilor Unite asupra mediului din 1972 și de către Adunarea Consultativa a Consiliului Europei,
dorind să urmeze, în special în domeniul conservării vieții sălbatice, recomandările Rezoluției nr. 2 a celei de-a doua Conferințe ministeriale europene asupra mediului,
au căzut de acord asupra următoarelor:
*) Traducere
PREAMBUL
Capitolul 1 Dispoziții generale
Articolul 1
1. Prezenta convenție are ca obiect asigurarea conservării florei și faunei sălbatice și habitatelor lor naturale, în special a speciilor și habitatelor a căror conservare necesita cooperarea mai multor state, și promovarea unei astfel de cooperări.
2. O atenție deosebită este acordată speciilor, inclusiv speciilor migratoare, amenintate cu nimicirea și vulnerabile.
Articolul 2
Părțile contractante vor lua măsurile necesare pentru menținerea sau adaptarea populatiilor de flora și fauna sălbatice la un nivel corespunzător mai ales exigențelor ecologice, științifice și culturale, ținând cont de exigențele economice și recreationale și de nevoile subspeciilor, varietatilor sau formelor amenintate pe plan local.
Articolul 3
1. Fiecare parte contractantă va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a politicilor naționale de conservare a florei și faunei sălbatice și habitatelor naturale, acordind o atenție deosebită speciilor amenintate cu nimicirea și vulnerabile, mai ales speciilor endemice și habitatelor amenintate, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.
2. Fiecare parte contractantă se angajează ca, în politica sa de amenajare și de dezvoltare și în măsurile de lupta contra poluarii, sa ia în considerare conservarea florei și faunei sălbatice.
3. Fiecare parte contractantă va incuraja procesul educațional și difuzarea informațiilor generale privind necesitatea conservării speciilor de flora și fauna sălbatice ca și a habitatelor lor.
Capitolul 2 Protecția habitatelor
Articolul 4
1. Fiecare parte contractantă va lua măsurile legislative și administrative potrivite și necesare pentru protejarea habitatelor speciilor sălbatice de flora și fauna, în special a acelora enumerate în anexele nr. I și II și pentru salvgardarea habitatelor naturale amenintate.
2. Părțile contractante vor tine cont, în politicile lor de amenajare și de dezvoltare, de necesitatea conservării zonelor protejate avute în vedere la paragraful precedent, în scopul de a evita sau reduce la maximum orice degradare a unor astfel de zone.
3. Părțile contractante se angajează sa acorde o atenție deosebită protecției zonelor care au importanța pentru speciile migratoare enumerate în anexele nr. II și III și care sunt situate într-un mod adecvat în raport cu căile de migratie ca: zone de iernare, de aglomerare, de hranire, de reproducere sau de napârlire.
4. Părțile contractante se angajează să-și coordoneze eforturile în funcție de necesitați pentru protejarea habitatelor naturale avute în vedere de prezentul articol în cazul în care acestea sunt situate în regiuni care se întind de o parte și de alta a frontierei.
Capitolul 3 Conservarea speciilor
Articolul 5
Fiecare parte contractantă va lua măsurile legislative și administrative adecvate și necesare pentru asigurarea conservării, în special, a speciilor de flora sălbatică enumerate în anexa I.
Vor fi interzise culegerea, recoltarea, taierea sau dezradacinarea intenționată a plantelor avute în vedere. Fiecare parte contractantă va interzice, la nevoie, deținerea sau comercializarea acestor specii.
Articolul 6
Fiecare parte contractantă va lua măsurile legislative și administrative adecvate și necesare pentru a asigura conservarea, în special, a speciilor de fauna sălbatică enumerate în anexa nr. II.
Se va interzice, în special, pentru aceste specii:
a) orice formă de capturare intenționată, de deținere și de ucidere intenționată;
b) degradarea sau distrugerea intenționată a locurilor de reproducere sau a zonelor de repaus;
c) perturbarea intenționată a faunei sălbatice, mai ales în perioada de reproducere, de dependenta și de hibernare în asa fel încât perturbarea să aibă un efect semnificativ în ce privește obiectivele prezentei convenții;
d) distrugerea sau culegerea intenționată a oualor în natura sau deținerea lor, chiar goale;
e) deținerea sau comercializarea interna a acestor animale vii sau moarte, inclusiv a animalelor naturalizate, și a oricărei părți sau produs al lor, ușor identificabil, obținut din animal, când această măsură contribuie la eficacitatea dispozițiilor prezentului articol.
Articolul 7
1. Fiecare parte contractantă va lua măsurile legislative și administrative adecvate și necesare pentru protejarea speciilor de fauna sălbatică enumerate în anexa nr. III.
2. Orice exploatare a faunei sălbatice enumerate în anexa nr. III va fi reglementată în vederea menținerii acestor populații în afară oricărui pericol, ținând cont de dispozițiile art. 2.
3. Aceste măsuri vor cuprinde în special:
a) instituirea perioadelor de prohibitie și/sau alte măsuri reglementare de exploatare;
b) interzicerea temporară sau locală a exploatării, dacă este cazul, pentru a permite populatiilor existente sa revină la un nivel satisfăcător;
c) reglementarea, dacă este cazul, a vinzarii, deținerii, transportului sau ofertei în scop de vînzare a animalelor sălbatice, vii sau moarte.
Articolul 8
În privinta capturării sau uciderii speciilor de fauna sălbatică enumerate în anexa nr. III și în cazurile în care se fac derogări conform art. 9 în ce privește speciile enumerate în anexa nr. II, părțile contractante vor interzice utilizarea tuturor mijloacelor neselective de capturare și de ucidere și a mijloacelor susceptibile sa ducă pe plan local la dispariția sau sa tulbure grav liniștea populatiilor unei specii, în special a mijloacelor enumerate în anexa nr. IV.
Articolul 9
1. Cu condiția sa nu existe o alta soluție satisfăcătoare și derogarea sa nu dăuneze supravietuirii populației implicate, fiecare parte contractantă poate să facă derogări de la dispozițiile art. 4, 5, 6, 7 și de la interdicția de utilizare a mijloacelor avute în vedere la art. 8:
- în interesul protecției florei și faunei;
- pentru a preveni producerea de pagube importante culturilor agricole, septelului, pădurilor, fondului piscicol, apelor și altor forme de proprietate;
- în interesul sănătății și securității publice, securității aeriene sau altor interese publice prioritare;
- în scopuri de cercetare și de educație, de repopulare, de reintroducere ca și pentru creștere;
- pentru a permite, în condiții strict controlate, pe o baza selectiva și într-o anumită măsura, capturarea, deținerea sau orice alta exploatare judicioasă a anumitor animale și plante sălbatice în număr redus.
2. Părțile contractante vor prezenta Comitetului permanent un raport bianual asupra derogarilor făcute în virtutea paragrafului precedent.
Aceste rapoarte trebuie să menționeze:
- populatiile care fac obiectul sau au făcut obiectul derogarilor și, dacă este posibil, numărul specimenelor implicate;
- mijloacele autorizate de ucidere sau de capturare;
- condițiile de risc, circumstanțele de timp și de loc în care au intervenit aceste derogări;
- autoritatea abilitata sa declare ca aceste condiții au fost îndeplinite, sa ia decizii referitoare la mijloacele care pot fi aplicate, la limitele lor, și la persoanele însărcinate, cu excepția acestora;
- controalele operate.
Capitolul 4 Dispoziții speciale privind speciile migratoare
Articolul 10
1. Pe lângă măsurile indicate prin art. 4, 6, 7 și 8, părțile contractante se angajează să-și coordoneze eforturile pentru conservarea speciilor migratoare enumerate în anexele nr. II și III și a căror arie de repartiție se întinde pe teritoriul lor.
2. Părțile contractante vor lua măsuri în vederea asigurării ca perioadele de prohibitie și/sau alte măsuri reglementare de exploatare instituite în virtutea paragrafului 3 lit. a) al art. 7 sa corespundă necesităților speciilor migratoare enumerate în anexa nr. III.
Capitolul 5 Dispoziții suplimentare
Articolul 11
1. În aplicarea dispozițiilor prezentei convenții, părțile contractante se angajează:
a) sa coopereze de fiecare data când va fi necesar, mai ales când aceasta cooperare ar putea spori eficacitatea măsurilor luate, conform altor articole ale prezentei convenții;
b) sa încurajeze și sa coordoneze activitățile de cercetare în funcție de obiectivele acestei convenții.
2. Fiecare parte contractantă se angajează:
a) sa încurajeze reintroducerea speciilor indigene de flora și fauna sălbatică dacă această măsură ar putea să contribuie la conservarea unei specii amenintate cu nimicirea, cu condiția de a se proceda în prealabil, și ținând cont de experienta celorlalte părți contractante, la un studiu pentru a stabili dacă o astfel de reintroducere ar fi eficace și acceptabilă;
b) sa controleze strict introducerea speciilor neindigene.
3. Fiecare parte contractantă va informa Comitetul permanent asupra speciilor care beneficiază de o protecție totală pe teritoriul sau și care nu figurează în anexele nr. I și II.
Articolul 12
Părțile contractante pot adopta pentru conservarea florei și faunei sălbatice și a habitatelor lor naturale măsuri mai riguroase decît cele prevăzute în prezenta convenție.
Capitolul 6 Comitetul permanent
Articolul 13
1. Se constituie, în scopul prezentei convenții, un Comitet permanent.
2. Orice parte contractantă poate fi reprezentată în cadrul Comitetului permanent printr-unul sau mai mulți delegați. Fiecare delegație va dispune de un singur vot. În limitele competentelor sale, Comunitatea Economică Europeană își exercită dreptul de vot cu un număr de voturi egal numărului statelor sale membre care sunt părți contractante ale prezentei convenții; Comunitatea Economică Europeană nu-și va exercita dreptul de vot în situațiile în care statele membre implicate și-l exercita pe al lor și reciproc.
3. Orice stat membru în Consiliul Europei care nu este parte contractantă la convenție poate fi reprezentat în comitet printr-un observator.
Comitetul permanent poate, în unanimitate, sa invite orice stat nemembru al Consiliului Europei care nu este parte contractantă la convenție să fie reprezentat printr-un observator la una dintre reuniunile sale.
Orice organism sau orice instituție calificată tehnic în domeniul protecției, conservării sau gestionării florei și faunei sălbatice și a habitatelor lor, și aparținând uneia din categoriile următoare:
a) organisme sau instituții internaționale, fie guvernamentale fie nonguvernamentale sau organisme sau instituții naționale guvernamentale;
b) organisme sau instituții naționale nonguvernamentale care au fost desemnate în acest scop de către statul în care sunt stabilite pot informa Secretarul general al Consiliului Europei, cel puțin cu 3 luni înainte de reuniunea comitetului, despre intenția lor de a fi reprezentate la acea reuniune prin observatori. Ele sunt admise cu excepția cazului când, cu cel puțin o luna înaintea reuniunii, o treime dintre părțile contractante au informat secretarul general ca se opun la aceasta.
4. Comitetul permanent este convocat de către secretarul general al Consiliului Europei. El își va tine prima reuniune în termen de un an începând de la data intrării în vigoare a convenției. În continuare, el se va reuni cel puțin o dată la 2 ani și oricând majoritatea părților contractante o solicita.
5. Majoritatea părților contractante formează cvorumul necesar pentru ținerea unei reuniuni a Comitetului permanent.
6. Sub rezerva dispozițiilor prezentei convenții, Comitetul permanent își va stabili propriul regulament interior.
Articolul 14
1. Comitetul permanent este însărcinat sa urmărească aplicarea prezentei convenții. El poate, în special:
- sa revizuiasca în mod permanent prevederile prezentei convenții, inclusiv anexele sale, și sa examineze modificările care s-ar impune;
- să facă recomandări părților contractante asupra măsurilor care trebuie luate pentru aplicarea prezentei convenții;
- sa recomande măsuri adecvate pentru asigurarea informării publicului asupra lucrărilor întreprinse în cadrul prezentei convenții;
- să facă recomandări Comitetului Ministrilor cu privire la invitarea statelor nemembre ale Consiliului Europei sa adere la prezenta convenție;
- să facă orice propunere în scopul îmbunătățirii eficacitatii prezentei convenții și cuprinzând propuneri de încheiere, cu state care nu sunt părți contractante la convenție, de acorduri care să sporeasca eficacitatea conservării speciilor sau grupelor de specii.
2. Pentru îndeplinirea misiunii sale, Comitetul permanent poate, din proprie inițiativă, sa organizeze reuniuni de grupuri de experți.
Articolul 15
După fiecare dintre reuniunile sale, Comitetul permanent va transmite Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei un raport asupra lucrărilor și funcționarii convenției.
Capitolul 7 Amendamente
Articolul 16
1. Orice amendament la articolele prezentei convenții, propus de o parte contractantă sau de Comitetul de Miniștri, este comunicat secretarului general al Consiliului Europei și transmis prin grija sa cu cel puțin două luni înainte de reuniunea Comitetului permanent statelor membre ale Consiliului Europei, fiecărui semnatar, fiecărei părți contractante, fiecărui stat invitat să semneze prezenta convenție conform dispozițiilor art. 19 și tuturor statelor invitate sa adere la aceasta, conform dispozițiilor art. 20.
2. Orice amendament propus, conform dispozițiilor paragrafului precedent, va fi examinat de către Comitetul permanent, care:
a) pentru amendamentele la art. 1-12, supune textul adoptat cu o majoritate de trei sferturi din voturile exprimate acceptării părților contractante;
b) pentru amendamentele la art. 13-24, supune textul adoptat cu o majoritate de trei sferturi din voturile exprimate aprobării Comitetului de Miniștri. Acest text este comunicat, după aprobarea sa, părților contractante în vederea acceptării.
3. Orice amendament va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi după ce toate părțile contractante l-au informat pe secretarul general ca ele l-au acceptat.
4. Prevederile paragrafelor 1, 2 a) și 3 ale prezentului articol sunt aplicabile și în cazul adoptării de noi anexe la prezenta convenție.
Articolul 17
1. Orice amendament la anexele prezentei convenții, propus de către o parte contractantă sau de către Comitetul de Miniștri va fi comunicat secretarului general al Consiliului Europei și transmis prin grija sa cu cel puțin două luni înaintea reuniunii Comitetului permanent statelor membre ale Consiliului Europei, fiecărui semnatar, fiecărei părți contractante, fiecărui stat invitat să semneze prezenta convenție, conform dispozițiilor art. 19, și tuturor statelor invitate sa adere la aceasta, conform dispozițiilor art. 20.
2. Orice amendament propus conform dispozițiilor paragrafului precedent va fi examinat de către Comitetul permanent, care-l poate adopta cu o majoritate de două treimi dintre părțile contractante. Textul adoptat va fi comunicat părților contractante.
3. La expirarea unei perioade de 3 luni de la adoptarea de către Comitetul permanent, și cu excepția cazului în care o treime dintre părțile contractante au notificat obiecții, orice amendament intră în vigoare pentru acele părți contractante care nu au notificat obiecții.
Capitolul 8 Reglementarea diferendelor
Articolul 18
1. Comitetul permanent se va strădui sa faciliteze rezolvarea amiabila a oricăror dificultăți pe care aplicarea convenției le-ar putea genera.
2. Orice diferend între părțile contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, care nu s-a rezolvat pe baza dispozițiilor paragrafului precedent sau pe calea negocierii între părțile în diferend, și cu excepția cazului în care părțile convin altfel, este, la cererea uneia dintre ele, supusă arbitrajului. Fiecare dintre părți va desemna un arbitru și cei doi arbitri vor desemna un al treilea arbitru. Dacă, sub rezerva dispozițiilor paragrafului 3 al prezentului articol, într-un interval de 3 luni, socotite de la cererea de arbitraj, una dintre părți nu și-a desemnat arbitrul, președintele Curții Europene a Drepturilor Omului va proceda, la cererea celeilalte părți, la desemnarea sa într-un nou interval de 3 luni. Aceeași procedura se va aplica și în cazul în care cei doi arbitri nu se pot pune de acord asupra alegerii celui de-al treilea arbitru, într-un interval de 3 luni socotite de la desemnarea primilor doi arbitri.
3. În cazul diferendului între doua părți contractante, dintre care una este un stat membru al Comunității Economice Europene, ea însăși parte contractantă, cealaltă adresează cererea de arbitraj simultan acestui stat membru și comunității, care-i va notifica concomitent, într-un interval de doua luni de la primirea cererii, dacă statul membru sau comunitatea sau statul membru și comunitatea împreună se constituie parte la diferend. În lipsa unei astfel de notificări în intervalul numit, statul membru și comunitatea sunt considerate o singura și aceeași parte la diferend în vederea aplicării dispozițiilor care guvernează constituirea și procedura Curții de arbitraj. Același lucru când statul membru și comunitatea se constituie împreună parte la diferend.
4. Curtea de arbitraj își va stabili propriile norme procedurale. Hotărârile se vor lua cu majoritate de voturi. Sentinta sa este definitivă și obligatorie.
5. Fiecare parte la diferend suporta cheltuielile arbitrului pe care l-a desemnat și părțile suporta, în mod egal, cheltuielile celui de-al treilea arbitru ca și celelalte cheltuieli antrenate de arbitraj.
Capitolul 9 Dispoziții finale
Articolul 19
1. Prezenta convenție este deschisă pentru semnare statelor membre ale Consiliului Europei și statelor membre care au participat la elaborarea sa, ca și Comunității Economice Europene.
Până la data intrării sale în vigoare, ea va fi, de asemenea, deschisă pentru semnare oricărui alt stat invitat de către Comitetul de Miniștri.
Convenția va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse pe lângă Secretariatul General al Consiliului Europei.
2. Convenția va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data la care cinci state, dintre care cel puțin patru state membre ale Consiliului Europei, își vor exprima consimțământul de a se supune convenției conform dispozițiilor paragrafului precedent.
3. Ea va intra în vigoare față de orice stat semnatar sau al Comunității Economice Europene, care-și vor exprima ulterior consimțământul de a se supune ei, în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni după data depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare.
Articolul 20
1. După intrarea în vigoare a prezentei convenții, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va putea, după consultarea părților contractante, sa invite sa adere la convenție orice stat nemembru al consiliului care, invitat sa o semneze conform prevederilor art. 19, nu o va fi făcut încă, și oricare alt stat nemembru.
2. Pentru orice alt stat care adera, convenția va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni după data depunerii instrumentelor de aderare pe lângă Secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 21
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sa precizeze teritoriul sau teritoriile în care se va aplica prezenta convenție.
2. Orice parte contractantă poate, în momentul depunerii instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sau în orice alt moment care urmează sa extindă aplicarea prezentei convenții prin declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei și la alt teritoriu desemnat în declarație și căruia-i asigura relațiile internaționale sau pentru care ea este abilitata sa o stipuleze.
3. Orice declarație facuta în virtutea paragrafului precedent va putea fi retrasă, în ceea ce privește orice teritoriu desemnat în aceasta declarație, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea va deveni efectivă începând cu prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de șase luni după data primirii notificării de către secretarul general.
Articolul 22
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sa formuleze una sau mai multe observații cu privire la anumite specii enumerate în anexele nr. II și III și/sau pentru unele dintre aceste specii care vor fi indicate în observatia sau observațiile, cu privire la anumite mijloace sau metode de vinatoare și alte forme de exploatare menționate în anexa nr. IV. Observațiile cu caracter general nu sunt admise.
2. Orice parte contractantă care extinde aplicarea prezentei convenții la un teritoriu menționat în declarația prevăzută în paragraful 2 al art. 21 poate să formuleze una sau mai multe observații conform dispozițiilor paragrafului precedent pentru teritoriul respectiv.
3. Nici o alta observatie nu este admisă.
4. Orice parte contractantă care a formulat o observatie în virtutea paragrafelor 1 și 2 ale prezentului articol o poate retrage în totalitate sau parțial, adresind o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va deveni efectivă la data primirii notificării de către secretarul general.
Articolul 23
1. Orice parte contractantă poate, în orice moment, sa denunțe prezenta convenție adresind o notificare secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunțarea va deveni efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni după data primirii notificării de către secretarul general.
Articolul 24
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului Europei, fiecărui stat semnatar, Comunității Economice Europene semnatare a prezentei convenții și fiecărei părți contractante:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;
c) orice data de intrare în vigoare a prezentei convenții conform art. 19 și 20;
d) orice informație comunicată în virtutea prevederilor paragrafului 3 al art. 13;
e) orice raport stabilit în aplicarea art. 15;
f) orice amendament sau noua anexa adoptată conform art. 16 și 17 și data la care acest amendament sau aceasta noua anexa intră în vigoare;
g) orice declarație facuta în virtutea paragrafelor 2 și 3 ale art. 21;
h) orice observatie formulată în virtutea dispozițiilor paragrafelor 1 și 2 ale art. 22;
i) retragerea oricărei observații exprimate în virtutea dispozițiilor paragrafului 4 al art. 22;
j) orice notificare facuta în virtutea dispozițiilor art. 23 și data la care denunțarea va deveni efectivă.
Drept care, subsemnații autorizați în acest scop, au semnat prezenta convenție.
Redactată la Berna, la 19 septembrie 1979, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind identice și alcatuind un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.
Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului Europei, fiecărui stat, precum și Comunității Economice Europene semnatare ca și fiecărui stat invitat să semneze prezenta convenție sau sa adere la ea.
Anexa 1 PTERIDOPHYTA
ASPLENIACEAE
Asplenium hemionitis L.
Asplenium jahandiezii (Litard.) Rouy
BLECHNACEAE
Woodwardia radicans (L.) Sm.
DICKSONIACEAE
Culcita macrocarpa C. Presl
DRYOPTERIDACEAE
Dryopteris corleyi Fraser-Jenk.
Polystichum drepanum (Swartz) C. Presl
HYMENOPHYLLACEAE
Hymenophyllum maderensis
Trichomanes speciosum Willd.
ISOETACEAE
Isoetes azorica Darieu ex Milde
Isoetes boryana Durieu
Isoetes malinverniana Ces. & De Not.
MARSILEACEAE
Marsilea azorica Launert
Marsilea batardae Launert
Marsilea quadrifolia L.
Marsilea strigosa Willd.
Pitularia minuta Durieu ex Braun
OPHIOGLOSSACEAE
Botrychium simplex Hitchc.
Ophioglossum polyphyllum A. Braun
SALVINIACEAE
Salvinia natans (L.) All.
GYMNOSPINACEAE
Abies nebrodensis (Lojac.) Mattei
ANGIOSPERMAE
AGAVACEAE
Dracaena draco (L.) L.
ALISMATACEAE
Alisma wahlenbergii (O. R. Holmb) Juz.
Caldesia parnassifolia (L.) Parl.
Luronium natans (L.) Raf.
AMARYLLIDACEAE
Leucojum nicaeense Ard.
Narcissus longispathus Pugsley
Narcissus nevadensis Pugsley
Narcissus scaberulus Henriq.
Narcissus triandrus L.
Narcissus viridiflorus Schousboe
Sternbergia candida B. Mathew & Baytop
APOCYNACEAE
Rhazya orientalis (Decaisne) A. DC.
ARACEAE
Arum purpureospathum Boyce
ARISTOLOCHIACEAE
Aristolochia samsunensis Davis
ASCLEPIADACEAE
Caralluma burchardii N. E. Brown
Ceropegia chrysantha Svent.
BERBERIDACEAE
Berberis maderensis Lowe
BORAGINACEAE
Alkanna pinardii Boiss.
Anchusa crispa Viv. (inclu. A. litoreae)
Echium gentianoides Webb ex Coincy
Lithodora nitida (H. Ern) R. Fernandes
Myosotis azorica H. C. Watson
Myosotis rehsteineri Wartm.
Omphalodes kuzinskyana Willk.
Omphalodes littoralis Lehm.
Onosma halophilum Boiss & Heldr.
Onosma proponticum Aznav.
Onosma troodi Kotschy
Solenanthus albanicus (Degen et al.)
Degen & Baldacci
Symphytum cycladense Pawl.
CAMPANULACEAE
Asyneuma giganteum (Boiss.) Bornm.
Azorina vidalii (H. C. Watson) Feer
Campanula damboldtiana Davis
Campanula lycica Sorger & Kit Tan
Campanula morettiana Reichenb.
Campanula sabatia De Not.
Jasione lusitanica A. DC.
Musschia aurea (L. f.) DC.
Musschia wollastonii Lowe
Physoplexis comosa (L.) Schur
Trachelium asperuloides Boiss. & Orph.
CAPRIFOLIACEAE
Sambucus palmensis Link
CARYOPHYLLACEAE
Arenaria nevadensis Boiss. & Reuter
Arenaria provincialis Charter
Halliday Dianthus rupicola Biv.
Gypsophila papillosa P. Porta
Herniaria algarvica Chaudri
Herniaria maritima Link
Moehringia fontqueri Pau
Moehringia tommasinii Marches.
Petrocoptis grandiflora Rothm.
Petrocoptis montsicciana O. Bolos Rivas Mart.
Petrocoptis pseudoviscosa Fernandez Casas
Saponaria halophila Hedge & Hub. - Mor.
Silene furcata Raf. subsp. angustiflora (Rupr.) Walters
Silene haussknechtii Heldr. ex Husskn.
Silene hifacensis Rouy ex Wilk.
Silene holzmanii Heldr. ex Boiss.
Silene mariana Pau
Silene orphanidis Boiss.
Silene pompeiopolitana Gay ex Boiss.
Silene rothmaleri Pinto da Silva
Silene salsuginea Hub. - Mor
Silene sangaria Coode & Cullen
Silene velutina Pourret ex Loisel.
CHENOPODICEAE
Beta adanensis Pamuk. apud Aellen
Beta trojana Pamuk. apud Aellen
Kalidiopsis wagenitzii Aellen
Kochia saxicola Guss.
Microcnemum coralloides (Loscos & Pardo) subsp. anatolicum Wagenitz
Salicornia veneta Pignatti & Lausi
Salsola anatolica Aellen
Suaeda cucullata Aellen
CISTACEAE
Helianthemum alypoides Losa & Rivas Goday
Helianthemum bystropogophyllum Svent.
Helianthemum caput-felis Boiss.
Tuberaria major (Willk.) Pinto da Silva & Roseira
COMPOSITAE
Anacyclus latealatus Hub. - Mor.
Anthemis glaberrima (Rech. f.) Greuter
Anthemis halophila Boiss. & Bal.
Argyranthemum lidii Humphries.
Argyranthemum pinnatifidum (L. F.) Lowe subsp. succulentum (Lowe) Humphries
Argyranthemum winterii (Svent.) Humphries
Artemisia granatensis Boiss.
Artemisia insipida Vill.
Artemisia laciniata Willd.
Artemisia pancicii (Janka) Ronn.
Aster pyrenaeus Desf. ex DC. France.
Aster sibiricus L. Atractylis arbuscula Svent. & Michaelis
Atractylis preauxiana Schultz Bip.
Carduus myriacanthus Salzm. ex DC.
Carlina diae (Rech. f.) Meusel & Kastener
Centaurea alba L. subsp. heldreichii (Halacsy) Dostal (Centaurea
heldreichii Halacsy)
Centaurea alba L. subsp. princeps (Boiss. & Heldr.)
Gugler (Centaurea princeps Boiss. & Heldr.)
Centaurea attica Nyman subsp. megarensis
(Halacsy & Hayek) Dostal (Centaurea megarensis Halacsy & Hayek)
Centaurea balearica J. D. Rodriguez
Centaurea borjae Valdes - Berm. & Rivas Goday
Centaurea citricolor Font Quer
Centaurea corymbosa Pourret
Centaurea hermannii F. Hermann
Centaurea horrida Badaro
Centaurea kalambakensis Freyn & Sunt.
Centaurea kartschiana Scop.
Centaurea lactiflora Halacsy
Centaurea niederi Heldr.
Centaurea peucedanifolia Boiss. & Orph.
Centaurea pinnata Pau
Centaurea pulvinata (G. Blanca) G. Blanca
Centaurea tchihatcheffii Fich. & Mey.
Crepis crocifolia Boiss. & Heldr.
Crepis granatensis (Willk.) G. Blanca & M. Cueto
Crepis purpurea Willd. Bieb. Erigeron frigidus Boiss. ex DC.
Helichrysum gossypinum Webb
Helichrysum sibthorpii Rouy Hymenostemma pseudanthemis (Kunze) Willd.
Hypochoeris oligocephala ( Svent. & D. Bramwell) Lack
Jurinea cyanoides(L.) Reichenb.
Jurinea fontqueri Cuatrec.
Lactuca watsoniana Trelease
Lamyropsis microcephala (Moris) Dittrich & Greuter
Leontodon boryi Boiss. ex DC.
Leontodon microcephalus (Boiss. ex DC.) Boiss.
Leontodon siculus (Guss.) Finch & Sell
Ligularia sibirica (L.) Cass.
Onopordum carduelinum Bolle
Onopordum nogalesii Svent.
Pericallis hadrosomus Svent.
Picris willkommii (Schultz Bip.) Nyman
Santolina elegans Boiss. ex DC.
Senecio elodes Boiss. ex DC.
Senecio nevadensis Boiss. & Reuter
Sonchus erzincanicus Matthews
Stemmacantha cynaroides
Sventenia bupleuroides Font Quer
Tanacetum ptarmiciflorum (Webb) Schultz Bip.
Wagenitzia lancifolia (Sieber ex Sprengel) Dostal
CONVOLVULACEAE
Convolvulus argyrothamnos Greuter
Convolvulus caput-medusae Lowe
Convolvulus lopez-socasi Svent.
Convolvulus massonii A. Dietr.
Convolvulus pulvinatus Sa'ad.
Pharbitis preauxii Webb
CRASSULACEAE
Aeonium gomeraense Praeger
Aeonium saundersii Bolle
CRUCIFERAE
Alyssum akamasicum B. L. Burtt
Alyssum pyrenaicum Lapeyr. (Ptilotrichum pyrenaicum (Lapevr.) Boiss.)
Arabis kennedyae Meikle
Biscutella neustriaca Bonnet
Boleum asperum (Pers.) Desvaux
Brassica glabrescens Poldini
Brassica hilarionis Post
Brassica insularis Moris
Brassica macrocarpa Guss.
Braya purpurasceus (R.Br.) Bunge
Coincya rupestris Rouy (Hutera rupestris P. Porta)
Coronopus navasii Pau Crambe arborea Webb ex Christ
Crambe laevigata DC. ex Christ
Crambe sventenii B. Petters. ex Bramw. & Sunding
Diplotaxis ibicensis (Pau) Gomez - Campo
Diplotaxis siettiana Maire
Erucastrum palustre (Pirona) Vis.
Iberis arbuscula Runemark Ionopsidium acaule (Desf.) Reichemb.
Ionopsidium savianum (Caruel) Ball ex Arcang.
Murbeckiella sousae Rothm.
Parolinia schizogynoides Svent.
Sisymbrium cavanillesianum Valdes & Castroviejo
(S. matritense P. W. Ball & Heywood)
Sisymbrium confertum Stev.
Sisymbrium supinum L.
Thlaspi cariense A. Carlstrom
CYPERACEAE
Eleocharis carniolica Koch
DIOSCOREACEAE
Borderea chouardii (Gaussen) Heslot
DIPSACACEAE
Dipsacus cephalarioides Mathews & Kupicha
DROSERACEAE
Aldrovanda vesiculosa L.
ERICACEAE
Erica scoparia L. subsp. azorica (Hochst.) A. D. Webb
EUPHORBIACEAE
Euphorbia handiensis Burchard
Euphorbia lambii Svent.
Euphorbia margalidiana Kuhbier & Lewejohann
Euphorbia nevadensis Boiss. & Reuter
Euphorbia stygiana H. C. Watson
GENTIANACEAE
Centaurium rigualii Esteve Chueca
Centaurium somedanum Lainz
Gentiana ligustica R. de Vilm. Chopinet
Gentianella anglica (Pugsley) E. P. Warburg
GERANIACEAE
Erodium astragaloides Boiss. & Reuter
Erodium chrysanthum L'Herit. ex DC.
Erodium paularense Fernandez - Gonzalez & Izco
Erodium rupicola Boiss.
Geranium maderense Yeo
GESNERIACEAE
Jankaea heldreichii (Boiss.) Boiss.
Ramonda serbica Pancic
GRAMINEE
Avenula hackelii (Henriq.) Holub
Bromus bromoideus (Lej.) Crepin
Bromus grossus Desf. ex DC.
Bromus interruptus (Hackel) Druce
Bromus psammophilus P. M. Smith
Coleanthus subtilis (Tratt.) Seidl
Eremopoa mardinensis R. Mill
Gaudinia hispanica Stace & Tutin
Micropyropsis tuberosa Romero - Zanco Cabezudo
Puccinellia pungens (Pau) Paunero
Stipa austroitalica Martinovsky
Stipa bavarica Martinovsky & H. Scholz
Stipa styriaca Martinovsky
Trisetum subalpestre (Hartm.) Neuman
GROSSULARIACEAE
Ribes sardoum Martelli
HYPERICACEAE
Hypericum aciferum (Greuter)
N. K. B. Robson
Hypericum salsugineum Robson & Hub. - Mor.
IRIDACEAE
Crocus abantensis T. Baytop & Mathew
Crocus cyprius Boiss. & Kotschy
Crocus etruscus Parl.
Crocus hartmannianus Holmboe
Crocus robertianus C. D. Brickell
Iris marsica Ricci & Colasante
LABIATAE
Dracocephalum austriacum L.
Micromeria taygetea P. H. Davis
Nepeta dirphya (Boiss.) Heldr. ex Halacsy
Nepeta sphaciotica P. H. Davis
Origanum cordifolium (Auch. & Montbr.) Vogel (Amaracus cordifolium
Montr. & A)
Origanum dictamnus L.
Origanum scabrum Boiss. & Heldr.
Phlomis brevibracteata Turrill
Phlomis cypria Post
Rosmarinus tomentosus Huber - Morath & Maire
Salvia crassifolia Sibth. & Smith
Sideritis cypria Post
Sideritis cystosiphon Svent.
Sideritis discolor (Webb ex de Noe) bolle
Sideritis incana L. ssp. glauca (Cav.) Malagarriga
Sideritis infernalis Bolle
Sideritis javalambrensis Pau
Sideritis marmorea Bolle
Sideritis serrata Cav. ex Lag.
Teucrium charidemi Sandwith
Teucrium lepicephalum Pau
Teucrium turredanum Losa & Rivas Goday
Thymus aznavourii Velen.
Thymus camphoratus Hoffmanns. & Link
Thymus carnosus Boiss.
Thymus cephalotos L.
LEGUMINOSAE
Anagyris latifolia Brouss. ex Willd.
Anthyllis hystrix Cardona, Contandr. & E. Sierra
Austragalus algarbiensis Coss. ex Bunge
Astragalus aquilanus Anzalone
Astragalus centralpinus Braun - Blanquet
Astragalus macrocarpus DC. subsp. lefkarensis Agerer - Kirchoff & Meikle
Astragalus maritimus Moris
Astragalus tremolsianus Pau
Astragalus verrucosus Moris
Cytisus aeolicus Guss. ex Lindl.
Dorycnium spectabile Webb & Berthel.
Genista dorycnifolia Font Quer
Genista holopetala (Fleischm. ex Koch) Baldacci
Glycyrrhiza iconica Hub. - Mor.
Lotus azoricus P. W. Ball
Lotus callis-viridis D. Bramwell & D. H. Davis
Lotus kunkelii (E. Chueca) D. Bramwell et al.
Ononis maweana Ball
Oxytropis deflexa (Pallas) DC. ssp. norvegica Nordh.
Sphaerophysa kotschyana Boiss.
Teline rosmarinifolia Webb & Berthel.
Teline salsoloides Arco & Acebes.
Thermopsis turcica Kit Tan. Vural & Kucukodu
Trifolium pachycalyx Zoh.
Trifolium saxatile All.
Trigonella arenicola Hub. - Mor.
Trigonella halophila Boiss.
Trigonella polycarpa Boiss. & Heldr.
Vicia bifoliolata J. D. Rodriguez
Vicia dennesiana H. C. Watson
LENTIBULARIACEAE
Pinguicula crystallina Sibth. & Sm.
Pinguicula nevadensis (Lindb.) Casper
LILIACEAE
Allium grosii Font Quer
Allium vuralii Kit Tan
Androcymbium europaeum (Lange) K. Richter
Androcymbium psammophilum Svent.
Androcymbium rechingeri Greuter
Asparagus lycaonicus Davis
Asphodelus bento-rainhae Pinto da Silva
Chionodoxa lochiae Meikle
Chionodoxa luciliae Boiss.
Colchicum arenarium Waldst. & Kit.
Colchicum corsicum Baker
Colchicum cousturieri Greuter
Colchicum micranthum Boiss.
Fritillaria conica Boiss.
Fritillaria drenovskii Degen & Stoy.
Fritillaria epirotica Turrill ex Rix
Fritillaria euboeica (Rix Doerfler) Rix
Fritillaria gussichiae (Degen & Doerfler) Rix
Fritillaria obliqua Ker - Gawl.
Fritillaria rhodocanakis Orph. ex Baker
Fritillaria tuntasia Heldr. ex Halacsy
Muscari gussonei (Parl.) Tod.
Ornithogalum reverchonii Lange
Scilla morrisii Meikle
Scilla odorata Link
Tulipa cypria Stapf
Tulipa goulimya Sealy & Turrill
Tulipa praecox Ten.
Tulipa sprengeri Baker
LYTHRACEAE
Lythrum flexuosum Lag.
Lythrum thesioides M. Bieb.
MALVACEAE
Kosteletzkya pentacarpos (L.) Ledeb.
MYRICACEAE
Myrica rivas-martinezii Santos.
NAJADACEAE
Najas flexilis (Willd.) Rostk. & W. L. Schmidt
Najas tenuissima (A. Braun) Magnus
ORCHIDACEAE
Cephalanthera cucullata Boiss. & Heldr.
Comperia comperiana (Steven) Aschers. & Graebner
Cypripedium calceolus L.
Dactylorhiza chuhensis Renz & Taub.
Goodyera macrophylla Lowe
Liparis loeselii (L.) Rich.
Ophrys argolica Fleischm.
Ophrys isaura Renz & Taub.
Ophrys kotschyi Fleischm. & Soo
Ophrys lanulata Parl.
Ophrys lycia Renz & Taub.
Orchis scopulorum Summerh.
Platanthera obtusata (Pursh) Lindl. subsp. oligantha (Turcz.) Hulten
Spiranthes aestivalis (Poiret) L. C. M. Richard
PAEONIACEAE
Paeonia cambessedesii (Willk.) Willk.
Paeonia clusii F. C. Stern subsp. rhodia (Stearn) Tzanoudakis
Paeonia parnassica Tzanoudakis
PALMAE
Phoenix theophrasti Greuter
PAPAVERACEAE
Papaver lapponicum (Tolm.) Nordh.
Rupicapnos africana (Lam.) Pomel
PITTOSPORACEAE
Pittosporum coriaceum Dryander ex Aiton
PLUMBAGINACEAE
Armeria pseudarmeria (Murray) Mansfeld
Armeria rouyana Daveau
Armeria soleirolii (Duby) Godron
Armeria velutina Welv. ex Boiss. & Reuter
Limonium anatolicum Hedge
Limonium arborescens (Brouss.) Kuntze
Limonium dendroides Svent.
Limonium spectabile (Svent.) Kunkel & Sunding
Limonium sventenii Santos & Fernandez Galvan
Limonium tamaricoides Bokhari
POLEMONIACEAE
Polemonium boreale Adams
POLYGONACEAE
Polygonum praelongum Coode & Cullen
Rumex rupestris Le Gall
PRIMULACEAE
Androsace cylindrica DC.
Androsace mathildae Levier
Androsace pyrenaica Lam.
Cyclamen mirabile Hildebr.
Lysimachia minoricensis J. D. Rodriguez
Primula apennina Widmer
Primula egaliksensis Wormsk.
Primula glaucescens Moretti
Primula palinuri Petagna
Primula spectabilis Tratt.
Soldanella villosa Darracq
RANUNCULACEAE
Aconitum corsicum Gayer
Adonis cyllenea Boiss., Heldr. & Orph.
Adonis distorta Ten.
Aquilegia bertolonii Schott
Aquilegia kitaibelii Schott
Aquilegia ottonis subsp. taygetea (Orph.) Strid
Aquilegia pyrenaica DC. subsp. cazorlensis (Heywood) Galiano & Rivas
Martinez (Aquilegia cazorlensis, Heywood)
Consolida samia P. H. Davis
Delphinium caseyi B. L. Burtt
Pulsattila patens (L.) Miller
Ranunculus fontanus C. Presl
Ranunculus kykkoensis Meikle
Ranunculus weyleri Mares
RESEDACEAE
Reseda decursiva Forssk. Gibraltar
ROSACEAE
Bencomia brachystachya Svent.
Bencomia sphaerocarpa Svent.
Chamaemeles coriacea Lindl.
Crataegus dikmensis Pojark
Dendriopoterium pulidoi Svent.
Potentilla delphinensis Gren. & Godron
Pyrus anatolica Browicz
RUBIACEAE
Galium globuliferum Hub. - Mor. & Reiese
Galium litorale Guss.
Galium viridiflorum Boiss. & Reuter
RUTACEAE
Ruta microcarpa Svent.
SANTALACEAE
Kunkeliella subsucculenta Kammer
Thesium ebracteatum Hayne
SAPOTACEAE
Sideroxylon marmulano Banks ex Lowe
SAXIFRAGACEAE
Saxifraga berica (Beguinot) D. A. Webb
Saxifraga cintrana Kuzinsky ex Willk.
Saxifraga florulenta Moretti
Saxifraga hirculus L.
Saxifraga portosanctana Boiss.
Saxifraga presolanensis Engl.
Saxifraga tombeanensis Boiss. ex Engl.
Saxifraga valdensis DC. Saxifraga vayredana Luizet
SCROPHULARIACEAE
Antirrhinum charidemi Lange
Euphrasia azorica H. C. Watson
Euphrasia grandiflora Hochst.
Euphrasia marchesetti Wettst. ex Marches.
Isoplexis chalcantha Svent. & O'Shanahan
Isoplexis isabelliana (Webb & Berthel.) Masferrer
Linaria algarviana Chav.
Linaria ficalhoana Rouy
Linaria flava (Poiret) Desf.
Linaria hellenica Turril
Linaria ricardoi Cout.
Linaria tursica B. Valdes & Cabezudo
Lindernia procumbens (Krocker) Philcox
Odontites granatensis Boiss.
Verbascum afyonense Hub. - Mor.
Verbascum basivelatum Hub. - Mor.
Verbascum cylleneum (Boiss. & Heldr.) Kuntze
Verbascum degenii Hal.
Verbascum stepporum Hub. - Mor.
Veronica oetaea L. - A. Gustavsson
SELAGINACEAE
Globularia ascanii D. Bramwell & Kunkel
Globularia sarcophylla Svent.
Globularia stygia Orph. ex Boiss.
SOLANACEAE
Atropa baetica Willk.
Mandragora officinarum L.
Solanum lidii Sunding
THYMELAEACEAE
Daphne petraea Leybold
Daphne rodriguezii Texidor
Thymelea broterana Coutinho
TRAPACEAE
Trapa natans L.
TYPHACEAE
Typha minima Funk
Typha shuttleworthii Koch & Sonder
ULMACEAE
Zelkova abelicea (Lam.) Boiss.
UMBELLIFERAE
Angelica heterocarpa Llyod
Angelica palustris (Besser) Hoffman
Apium bermejoi Llorens Apium repens (Jacq.) Lag.
Athamanta cortiana Ferrarini
Bunium brevifolium Lowe
Bupleurum capillare Boiss. & Heldr.
Bupleurum dianthifolium Guss.
Bupleurum handiense (Bolle) Kunkel
Bupleurum kakiskalae Greuter
Eryngium alpinum L.
Eryngium viviparum Gay
Ferula halophila H. Pesmen
Ferula latipinna Santos
Laserpitium longiradium Boiss.
Naufraga balearica Constance & Cannon
Oenanthe conioides Lange
Petagnia saniculifolia Guss.
Rouya polygama (Desf.) Coincy Seseli intricatum Boiss.
Thorella verticillatinundata (Thore) Briq.
VALERIANACEAE
Centranthus trinervis (Viv.) Beguinot
VIOLACEAE
Viola athois W. Becker
Viola cazorlensis Gandoger
Viola cryana Gillot
Viola delphinantha Boiss.
Viola hispida Lam.
Viola jaubertiana Mares & Vigineix
BRYOPHYTA
BRYOPSIDA: ANTHOCEROTAE
ANTHOCEROTACEAE
Notothylas orbicularis (Schwein.) Sull.
BRYOPSIDA: HEPATICAE
AYTONIACEAE
Mannia triandra (Scop.) Grolle
CEPHALOZIACEAE
Cephalozia macounii (Aust.) Aust.
CODONIACEAE
Petalophyllum ralfsii (Wils.) Nees et Gott. ex Lehm.
FRULLANIACEAE
Frullania parvistipula Steph.
GYMNOMITRIACEAE
Marsupella profunda Lindb.
JUNGERMANNIACEAE
Jungermannia handelii (Schiffn.) Amak.
RICCIACEAE
Riccia breidleri Jur. ex Steph.
RIELLACEAE
Riella helicophylla (Mont.) Hook.
SCAPANIACEAE
Scapania massalongi (K. Muell.) K. Muell.
BRYOPSIDA: MUSCI
AMBLYSTEGIACEAE
Drepanocladus vernicosus (Mitt.) Warnst.
BRUCHIACEAE
Bruchia vogesiaca Schwaegr.
BUXBAUMIACEAE
Buxbaumia viridis (Moug. ex Lam. & DC.) Brid. ex Moug. & Nestl.
DICRANACEAE
Atractylocarpus alpinus (Schimp. ex Milde) Lindb.
Cynodontium suecicum (H. Arn. & C. Jens.) I. Hag.
Dicranum viride (Sull. & Lesq.) Lindb.
ECHINODIACEAE
Echinodium spinosum (Mitt.) Jur.
FONTINALACEAE
Dichelyma capillaceum (With.) Myr.
FUNARIACEAE
Pyramidula tetragona (Brid.) Brid.
HOOKERIACEAE
Distichophyllum carinatum Dix. & Nich.
MEESIACEAE
Meesia longiseta Hedw.
ORTHOTRICHACEAE
Orthotrichum rogeri Brid.
POTTIACEAE
Bryoerythrophyllum machadoanum (Sergio) M. Hill
SPHAGNACEAE
Sphagnum pylaisii Brid.
SPLACHNACEAE
Tayloria rudolphiana (Garov.) B. S. G.
THAMNIACEAE
Thamnobryum fernandesii Sergio
Anexa 2 SPECII DE FAUNA STRICT PROTEJATE
Vertebrate
Mamifere
INSECTIVORA
Erinaceidae
Erinacus (Aethechinus) algirus
Soricidae
Crocidura ariadne
Crocidura cypria
Crocidura canariensis
Talpidae
Desmana pyrenaica (Galemys pyrenaicus)
MICROCHIROPTERA
Toate speciile, cu excepția:
Pipistrellus pipistrellus
RODENTIA
Sciuridae
Sciurus anomalus
Citellus citellus
Pteromys volans (Sciuropterus russicus)
Cricetidae
Cricetus cricetus
Microtidae
Pitymys bavaricus (Microtus bavaricus)
Zapodidae
Sicista betulina
Sicista subtilis
Hystricidae
Hystrix cristata
CARNIVORA
Canidae
Canis lupus
Alopex lagopus
Ursidae
Toate speciile
Mustelidae
Lutreola (Mustela) lutreola
Lutra lutra
Gulo gulo
Felidae
Felis silvestris (catus)
Lynx pardina (pardellus)
Panthera pardus
Panthera tigris
Odobenidae
Odobenus rosmarus
Phocidae
Monachus monachus
ARTIODACTYLA
Cervidae
Cervus elaphus corsicanus
Bovidae
Capra aegagrus
Capra pyrenaica pyrenaica
Rupicapra rupicapra ornata
Ovibos moschatus
CETACEE
Delphinidae
Orcinus orca
Pseudoroa crassidens
Grampus griseus
Globicephala melaena
Delphinus delphis
Tursiops truncatus (tursio)
Lagenorhynchus acutus
Lagenorhynchus albirostris
Steno bredanensis
Stenella coeruleoalba
Phocaenidae
Phocaena phocaena
Ziphiidae
Hyperoodon rostratus
Mesoplodon mirus
Mesoplodon bidens
Ziphius cavirostris
Balaenopteridae
Sibbaldus (Balaenoptera) musculus
Megaptera novaengliae (longimana, nodosa)
Balaenidae
Eubalaena glacialis
Balaena mysticetus
Păsări
GAVIIFORMES
Gaviidae
Toate speciile
PODICIPEDIFORMES
Podicipedidae
Podiceps griseigena
Podiceps auritus
Podiceps nigricollis (caspicus)
Podiceps ruficollis
PROCELLARIIFORMES
Hydrobatidae
Toate speciile
Procellariidae
Bulweria bulwerii
Procellaria diomedea
Puffinus puffinus
Puffinus assimilis bareli
Pterodroma madeira
Pterodroma feae
PELECANIFORMES
Phalacrocoracidae
Phalocrocorax pygmaeus
Pelecanidae
Toate speciile
CICONIIFORMES
Ardeidae
Ardea purpurea
Casmerodius albus (Egretta alba)
Egretta garzetta
Ardeola ralloides
Bulbucus (Ardeola) ibis
Nycticorax nycticorax
Ixobrychus minutus
Botaurus stellaris
Cicomidae
Toate speciile
Threskiornithidae
Toate speciile
Phoenicopteridae
Phoenicopterus ruber
ANSERIFORMES
Anatidae
Cygnus cygnus
Cygnus bewickii (columbianus)
Anser erythropus
Branta leucopsis
Branta ruticollis
Tadorna tadorna
Tadorna ferruginea
Marmaronetta (Anas) angustirostris
Somateria spectabilis
Polysticta stelleri
Histrionicus histrionicus
Bucephala islandica
Mergus albellus
Oxyura leucocephala
FALCONIFORMES
Toate speciile
GALLIFORMES
Tetraonidae
Tetrao urogallus cantabricus
GRUIFORMES
Turnicidae
Turnix sylvatica
Gruidae
Toate speciile
Rallidae
Porzana porzana
Porzana pusilla
Porzana parva
Crex crex
Porphyrio porphyrio
Fulica cristata
Otitidae
Toate speciile
CHARADRIIFORMES
Charadriidae
Hoplopterus spinosus
Charadrius hiaticula
Charadrius dubius
Charadrius alexandrinus
Charadrius leschenaulti
Eudromias morinellus
Arenaria interpres
Scolopacidae
Gallinago media
Numenius tenuirostris
Tringa stagnatilis
Tringa ochropus
Tringa glareola
Tringa hypoleucos
Tringa cinerea
Calidris minuta
Calidris temminckii
Calidris maritima
Calidris alpina
Calidris ferruginea
Calidris alba
Limicola falcinellus
Recurvirostridae
Toate speciile
Phalaropodidae
Toate speciile
Burhinidae
Burhinus oedicnemus
Glareolidae
Toate speciile
Laridae
Pagophila eburnea
Larus audouinii
Larus melanocephalus
Larus genei
Larus minutus
Larus (Xenia) sabini
Chlidonias niger
Chlidonias leucopterus
Chlidonias hybrida
Gelochelidon nilotica
Hydroprogne caspia
Sterna hirundo
Sterna paradisaea (macrura)
Sterna dougallii
Sterna albifrons
Sterna sandvicensis
COLUMBIFORMES
Pteroclididae
Toate speciile
Columbidae
Columba bolii
Columba junoniae
CUCULIFORMES
Cuculidae
Clamator glandarius
STRIGIFORMES
Toate speciile
CAPRIMULGIFORMES
Caprimulgidae
Toate speciile
APODIFORMES
Apodidae
Apus pallidus
Apus melba
Apus caffer
Apus unicolor
CORACIIFORMES
Alcedinidae
Alcedo atthis
Ceryle rudis
Halcyon smyrnensis
Meropidae
Merops apiaster
Coraciidae
Coracias garrulus
Upopidae
Upopa epops
PICIFORMES
Toate speciile
PASSERIFORMES
Alaudidae
Calandrella brachydactyla
Calandrella rufescens
Melanocorypha bimaculata
Melanocorypha calandra
Melanocorypha leucoptera
Melanocorypha yeltoniensis
Galerida theklae
Chersophilus duponti
Eremophila alpestris
Hirundinidae
Toate speciile
Motacilidae
Toate speciile
Pycnonotidae
Pycnonotus barbatus
Laniidae
Toate speciile
Bombycillidae
Bombycilla garrulus
Cinclidae
Cinclus cinclus
Troglodytidae
Troglodytes troglodytes
Prunellidae
Toate speciile
Muscicapidae
Turdinae
Saxicola rubetra
Saxicola torquata
Saxicola dacotiae
Oenanthe oenanthe
Oenanthe pleschanka (leucomela)
Oenanthe hispanica
Oenanthe isabellina
Oenanthe leucura
Oenanthe finschii
Cercotrichas galactotes
Monticola saxatilis
Monticola solitarius
Turdus torquatus
Phoenicurus ochruros
Phoenicurus phoenicurus
Erithacus rubecula
Luscinia megarhynchos
Luscinia luscinia
Luscinia (Cyanosylvia) svecica
Tarsiger cyanurus
Irania gutturalis
Sylviinae
Toate speciile
Regulinae
Toate speciile
Muscicapinae
Toate speciile
Timaliinae
Panurus biarmicus
Paridae
Toate speciile
Sittidae
Toate speciile
Certhiidae
Toate speciile
Emberizidae
Emberiza citrinella
Emberiza leucocephala
Emberiza cirlus
Emberiza cineracea
Emberiza caesia
Emberiza cia
Emberiza schoeniclus
Emberiza melanocephala
Emberiza aureola
Emberiza pusilla
Emberiza rustica
Plectrophenax nivalis
Calcarius lapponicus
Fringillidae
Carduelis chloris
Carduelis carduelis
Carduelis spinus
Carduelis flavirostris
Carduelis cannabina
Carduelis flammea
Carduelis hornemanni
Serinus citrinella
Serinus serinus
Serinus pusillus
Loxia curvirostra
Loxia pityopsittacus
Loxia leucoptera
Loxia scotica
Pinicola enucleator
Carpodacus erythrinus
Rhodopechys githaginea
Coccothraustes coccothraustes
Fringilla teydea
Ploceidae
Petronia petronia
Montrifringilla nivalis
Sturnidae
Sturnus unicolor
Sturnus roseus
Oriolidae
Oriolus oriolus
Corvidae
Perisoreus infaustus
Cyanopica cyanus
Nucifraga caryocatactes
Pyrrhocorax pyrrhocorax
Pyrrhocorax graculus
Reptile
TESTUDINES
Testudinidae
Tesdudo hermanni
Testudo graeca
Testudo marginata
Emydidae
Emys orbicularis
Mauremys caspica
Dermochelyidae
Dermochelys coriacea
Cheloniidae
Caretta caretta
Lepidochelys kempii
Chelonia mydas
Eretmochelys imbricata
SAURIA
Gekkonidae
Tarentola delalandii
Tarentola boettgeri
Tarentola angustimentalis
Tarentola gomerensis
Phyllodactylus europaeus
Cyrtodactylus kotschyi
Agamidae
Agama stellio
Chamaeleontidae
Chamaeleo chamaeleon
Lacertidae
Algyroides nigropunctatus
Algyroides moreoticus
Algyroides fitzingeri
Algyroides marchi
Ophisops elgans
Lacerta lepida
Lacerta parva
Lacerta princeps
Lacerta viridis
Lacerta schreiberi
Lacerta trilineata
Lacerta agilis
Lacerta monticola
Lacerta bedriagae
Lacerta horvathi
Lacerta graeca
Lacerta dugesi
Gallotia (Lacerta) simonyi
Gallotia galloti
Gallotia stehlini
Podarcis muralis
Podarcis lilfordi
Podarcis filfolensis
Podarcis pityusensis
Podarcis tiliguerta
Podarcis wagleriana
Podarcis melisellensis
Podarcis taurica
Podarcis erhardii
Podarcis peloponnesiaca
Podarcis milensis
Anguidae
Ophisaurus apodus
Scincidae
Ablepharus kitaibelii
Chalcides ocellatus
Chalcides bedriagai
Chalcides viridianus
Chalcides sexlineatus
Chalcides occidentalis
Ophiomorus punctatissimus
OPHIDIA
Colubridae
Coluber hippocrepis
Coluber najadum
Coluber viridiflavus
Coluber gemonensis
Coluber jugularis
Elaphe situla
Elaphe quatuorlineata
Elaphe longissima
Natrix tessallata
Coronella austriaca
Telescopus fallax
Viperidae
Vipera ursinii
Vipera latasti
Vipera ammodytes
Vipera xanthina
Vipera lebetina
Vipera kaznakovi
Amfibieni
CAUDATA
Salamandridae
Salamandra atra
Salamandra (Mertensiella) luschani
Salamandrina terdigitata
Chioglossa lusitanica
Euproctus asper
Euproctus montanus
Euproctus platycephalus
Triturus cristatus
Triturus montandoni
Triturus italicus
Triturus carnifex
Triturus dobrogicus
Triturus karelinii
Plethodontidae
Hydromantes genei
Hydromantes flavus
Hydromantes supramontes
Hydromantes imperialis
Hydromantes italicus
Proteidae
Proteus anguinus
ANURA
Discoglossidae
Bombina variegata
Bombina bombina
Discoglossus pictus
Discoglossus galganoi
Discoglossus sardus
Discoglossus jeanneae
Alytes obstetricans
Alytes cisternasii
Alytes muletensis
Pelobatidae
Pelobates cultripes
Pelobate fuscus
Pelobates syriacus
Pelodytes caucasicus
Bufonidae
Bufo calamita
Bufo viridis
Hylidae
Hyla arborea
Hyla meridionalis
Hyla sarda
Ranidae
Rana arvalis
Rana dalmatina
Rana latastei
Rana iberica
Rana italica
Pești
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae
Acipenser naccarii
SALMONIFORMES
Umbridae
Umbra krameri
ATHERINIFORMES
Cyprinodontidae
Valencia hispanica
PERCIFORMES
Percidae
Zingel asper
Nevertebrate
Artropode
INSECTA
Mantodea
Apteromantis aptera
Odonata
Calopteryx syriaca
Sympecma braueri
Coenagrion freyi
Coenagrion mercuriale
Aeshna viridis
Stylurus (= Gomphus) flavipes
Gomphus graslinii
Ophiogomphus cecilia
Lindenia tetraphylla
Cordulegaster trinacrinae
Oxygastra curtisii
Macromia splendens
Brachythemis fuscopalliata
Leucorrhinia albifrons
Leucorrhinia caudalis
Leucorrhinia pectoralis
Orthoptera
Baetica ustulata
Saga pedo
Coleoptera
Carabus olympiae
Dytiscus latissimus
Graphoderus bilineatus
Osmoderma eremita
Buprestis splendens
Cucujus cinnaberinus
Cerambyx cerdo
Rosalia alpina
Lepidoptera
Papilio hospiton
Papilio alexanor
Zerynthia polyxena
Parnassius apollo
Parnassius mnemosyne
Apatura metis
Fabriciana elisa
Euphydryas (Eurodryas) aurinia
Melanargia arge
Erebia christi
Erebia sudetica
Erebia calcaria
Coenonympha hera
Coenonympha oedippus
Lopinga achine
Lycaena dispar
Maculinea arion
Maculinea teleius
Maculinea nausithous
Plebicula golgus
Hypodryas maturna
Eriogaster catax
Hyles hippophaes
Proserpinus prosperpina
ARACHNIDA
Arancae
Macrothele calpeiana
Molluses/Mollusques
GASTROPODA
Srylommatophora
Leiostyla abbreviata
Leiostyla cassida
Leiostyla corneocostata
Leiostyla gibba
Leiostyla lamellosa
Geomalacus maculosus
Caseolus calculus
Caseolus commixta
Caseolus sphaerula
Discula leacockiana
Discula tabellata
Discula testudinalis
Discula turricula
Geomitra moniziana
Helix subplicata
Discus guerinianus
Discus defloratus
Elona quimperiana
BIVALVIA
Unionoida
Margaritifera auricularia
Anexa 3 SPECII DE FAUNA PROTEJATE
Vertebrate
Mamifere
INSECTIVORA
Erinaceidae
Erinaceus europaeus
Soricidae
Toate speciile
MICROCHIROPTERA
Vespertilionidae
Pipistrellus pipistrellus
DUPLICIDENTATA
Leporidae
Lepus timidus
Lepus capensis (europacus)
RODENTIA
Sciuridae
Sciurus vulgaris
Marmota marmota
Castoridae
Castor fiber
Gliridae
Toate speciile
Microtidae
Microtus ratticeps (oeconomus)
Microtus nivalis (lebrunii)
Microtus cabrerae
CETACEE
Toate speciile care nu sunt menționate în anexa nr. II
CARNIVORA
Mustelidae
Meles meles
Mustela erminea
Mustela nivalis
Putorius (Mustela) putorius
Martes martes
Martes foina
Vormela peregusna
Viverridae
Toate speciile
Felidae
Lynx lynx
Phocidae
Phoca vitulina
Pusă (Phoca) hispida
Pagophilus groenlandicus (Phoca groenlandica)
Erignathus barbatus
Halichoerus grypus
Cystophora cristata
ARTIODACTYLA
Suidae
Sus scrofa meridionalis
Cervidae
Toate speciile
Bovidae
Ovis aries (musimon, ammon)
Capra ibex
Capra pyrenaica
Rupicapra rupicapra
Păsări
Toate speciile care nu sunt menționate în anexa nr. II, cu excepția:
Larus marinus
Larus fuscus
Larus argentatus
Columba palumbus
Passer domesticus
Sturnus vulgaris
Garrulus glandarius
Pica pica
Covus monedula
Corvus frugilegus
Corvus corone (corone and/et cornix)
Reptile
Toate speciile care nu sunt menționate în anexa nr. II
Amfibieni
Toate speciile care nu sunt menționate în anexa nr. II
Pești
PETROMYZONIFORMES
Petromyzonidae
Eudontomyzon hellenicus
Eudontomyzon mariae
Eudontomyzon vladykovi
Lampetra fluviatilis
Lampetra planeri
Lampetra zanandreai
Petromyzon marinus
ACIPENSERIFORMES
Acipenseridae
Acipenser ruthenus
Acipenser stellatus
Acipenser sturio
Huso huso
CLUPEIFORMES
Clupeidae
Alosa alosa
Alosa fallox
Alosa pontica
SALMONIFORMES
Coregonidae
Coregonus
Toate speciile
Thymallidae
Thymallus thymallus
Salmonidae
Hucho hucho
Salmo salar*)
CYPRINIFORMES
Cyprinidae
Abramis ballerus
Abramis sapa
Abramis vimba
Alburnoides bipunctatus
Alburnus albidus
Aspius aspius
Barbus bocagei
Barbus comiza
Barbus meridionalis
Barbus microcephalus
Barbus peloponensis
Barbus plebejus
Barbus sclateri
Barbus steindachneri
Chalcalburnus chalcoides
Chondrostoma genei
Chondrostoma kneri
Chondrostoma lemingi
Chondrostoma lusitanicum
Chondrostoma nasus
Chondrostoma phoxinus
Chondrostoma polylepis
Chondrostoma soetta
Chondrostoma toxostoma
Chondrostoma willkommi
Gobio albipinnatus
Gobio kessleri
Gobio uranoscopus
Leucaspius delineatus
Leucaspius stymphalicus
Leuciscus illyricus
Leuciscus lucumotis
Leuciscus microlepis
Leuciscus polylepis
Leuciscus pyrenaicus
Leuciscus soufia
Leuciscus svallize
Leuciscus turskyi
Leuciscus ukliva
Pachychilon pictum
Pelecus cultratus
Phoxinellus adspersus
Phoxinellus hispanicus
Pseudo phoxinus marathonicus
Pseudophoxinus stymphalicus
Rhodeus sericeus
Rutilus alburnoides
Rutilus arcasii
Rutilus frisii
Rutilus graecus
Rutilus lemmingii
Rutilus macedonicus
Rutilus macrolepidotus
Rutilus pigus
Rutilus racovitzai
Rutilus rubilio
Cobitidae
Cobitis elongata
Cobitis hassi
Cobitis larvata
Cobitis paludicola
Cobitis taenia
Cobitis trichonica
Misgurnis fossilis
Sabanejewia aurata
Sabanejewia calderoni
SILURIFORMES
Siluridae
Siluris aristotelis
Siluris glanis
ATHERINIFORMES
Cyprinodontidae
Aphanius fasciatus
Aphanius iberus
GASTEROSTEIFORMES
Syngnathidae
Syngnathus abaster
Syngnathus nigrolineatus
Gasterosteidae
Pungitius hellenicus
Puntitius platygaster
SCORPAENIFORMES
Cottidae
Cottus poecilopus
Myoxocephalus quadricornis
PERCIFORMES
Percidae
Gymnocephalus baloni
Gymnocephalus schraetzer
Stizostedion volgense
Zingel zingel
Zingel streber
Blenntidae
Blennius fluviatilis
Gobiidae
Gobius fluviatilis
Gobius kessleri
Gobius nigricans
Gobius ophiocephalus
Gobius syrmun
Gobius thressalus
Padogobius panizzai
Padogobius martensi
Pomatoschistus canestrini
Pomatoschistus microps
Pomatoschistus minutus
Proterorhinus marmoratus
Nevertebrate
Artropode
INSECTA
Coleoptera
Lucanus cervus
Lepidoptera
Graellsia isabellae
CRUSTACEA
Decapoda
Astacus astacus
Austropotamobius pailipes
Austropotamobius torrentium
Moluste
GASTROPODA
Srylommatophora
Helix pomatia
BIVALVIA
Unionoida
Margaritifera margaritifera
Unio clongatulus
Microcondylaea compressa
Annelids/Annelides
HIRUDINEA
Arhynchordellae
Hirudo medicinalis
-------------
*) Prevederile din aceasta anexa nu vor fi aplicate la aceasta specie din apele marilor.
Anexa 4 MIJLOACE ȘI METODE DE VINATOARE ȘI ALTE FORME
DE EXPLOATARE INTERZISE
Mamifere
Lanturi
Animale vii utilizate ca apelanti, orbite sau mutilate
Inregistratoare de sunete
Aparate electrice capabile sa ucida
Surse luminoase artificiale
Oglinzi și alte obiecte orbitoare
Dispozitive de ochire cuprinzând un convertizor de imagine sau un amplificator de imagine electronic pentru tirul de noapte
Exploziv*1)
Fileuri*2)
Curse sau capcane*2)
Otrava și momeala otravite sau tranchilizante
Cazare și afumare
Arme semiautomate sau automate al căror încărcător poate conține mai mult de doua cartuse
Avioane
Vehicule automobile în deplasare
Păsări
Lanturi*3)
Cleiuri
Cirlige
Păsări vii utilizate ca apelante, orbite sau mutilate
Inregistratoare
Aparate electrice capabile sa ucida
Surse luminoase artificiale
Oglinzi și alte obiecte orbitoare
Dispozitive pentru iluminarea tintelor
Dispozitive de ochire cuprinzând un convertizor de imagine sau un amplificator de imagine electronic pentru tirul de noapte
Exploziv
Fileuri
Curse sau capcane
Otrava și momeala otravite sau tranchilizante
Arme semiautomate sau automate al căror încărcător poate conține mai mult de doua cartuse
Avioane
Vehicule, automobile în deplasare.
---------------------
*1) Exceptat pentru vânătoarea balenei.
*2) Dacă se aplică pentru capturarea sau uciderea masiva sau neselectiva.
*3) Face excepție Lagopus la nord de latitudinea de 58 GR.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.