Decizia nr. 255/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, excepție ridicată de Elena Condea în Dosarul nr. 16.749/2002 al Judecătoriei Timișoara.
La apelul nominal este prezentă partea Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Oana Scrobotă, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, partea prezentă solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și depune la dosarul cauzei concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 9 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 16.749/2002, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, excepție ridicată de Elena Condea în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că art. 248^1 din Codul penal este neconstituțional, întrucât "nu este formulat destul de precis, încât să permită destinatarilor legii să prevadă, într-o măsură rezonabilă față de circumstanțele fiecărei cauze, consecințele penale pe care ar trebui să le atragă un act determinat", ceea ce contravine principiului legalității incriminării, consacrat de dispozițiile constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate. În opinia autoarei excepției redactarea textului de lege criticat permite o interpretare extensivă, în detrimentul inculpatului, întrucât legea nu definește cu claritate fapta pe care urmărește să o exprime, ci "incriminează, cu caracter generic, ca element material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, toate faptele funcționarului care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos". Referitor la prevederile
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
se arată că aduc atingere dreptului de proprietate privată "în urma unei erori de redactare care poate produce acest efect". Astfel, norma criticată incriminează fapta materială a administratorului unei societăți, care folosește bunuri în interesul său propriu, fără a preciza care sunt bunurile a căror folosire atrage răspunderea penală. În opinia autoarei excepției, dacă ar fi intenționat să se refere la bunurile societății, legiuitorul ar fi fost obligat să utilizeze sintagme precum "bunurile societății", "bunurile aflate în proprietatea societății" etc.
Judecătoria Timișoara nu și-a exprimat opinia asupra excepției în încheierea de sesizare a Curții Constituționale. Anterior sesizării Curții, aceeași instanță a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, prin Încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2005, întrucât "critica adusă textului de lege incriminatoriu la modul general și abstract nu implică și legătura excepției cu cauza". Prin Decizia nr. 707 din 30 septembrie 2005 a Tribunalului Timiș - Secția penală s-a admis recursul autoarei excepției împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepției, iar, în temeiul acestei hotărâri, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește art. 248^1 din Codul penal, se arată că "are suficientă claritate și previzibilitate", astfel încât nu se încalcă prevederile art. 23 alin. (1) și ale art. 73 alin. (3) din Constituție. De asemenea, în opinia Guvernului,
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
nu încalcă prevederile constituționale invocate în motivarea excepției.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 248^1 din Codul penal și
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având următoarea redactare:
- Art. 248^1 din Codul penal: "Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 și 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.";
-
Articolul 272
pct. 2 din Legea nr. 31/1990 : "Se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societății, care:
[...] 2. folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;".
Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, în art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, în art. 45 privind libertatea economică, în art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și în art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea prin lege organică a infracțiunilor.
Se invocă, de asemenea, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la principiul legalității pedepsei.
Examinând excepția astfel cum a fost formulată, Curtea reține următoarele:
I. În ceea ce privește art. 248^1 din Codul penal, critica de neconstituționalitate constă în susținerea că textul de lege "nu este formulat destul de precis, încât să permită destinatarilor legii să prevadă, într-o măsură rezonabilă față de circumstanțele fiecărei cauze, consecințele penale pe care ar trebui să le atragă un act determinat", respectiv nu definește cu claritate fapta la care se referă, ceea ce contravine principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, consacrat "prin dispozițiile coroborate ale art. 23 alin. (12) și art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, respectiv prin cele ale art. 7 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum au fost explicate și aplicate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului".
Aceste critici nu pot fi reținute, întrucât, prin trimiterea la dispozițiile art. 246, 247 și 248 din Codul penal, textul art. 248^1 din același cod oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să înțeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor. În speță, fiind vorba despre forma calificată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, conduita incriminată este, conform art. 248 din Codul penal, "fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia", elementul material al laturii obiective a infracțiunii reglementate fiind, prin urmare, clar circumstanțiat de legiuitor.
II. În ceea ce privește
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 , se susține că aduce atingere dreptului de proprietate privată, precum și libertății economice "în urma unei erori de redactare care poate produce acest efect", în sensul că incriminează fapta materială a administratorului unei societăți, care folosește bunuri în interesul său propriu, fără a preciza care sunt bunurile a căror folosire atrage răspunderea penală. Această critică nu intră în competența de soluționare a Curții, care, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Ca urmare, Curtea nu se poate pronunța cu privire la o eventuală redactare defectuoasă sau incompletă a textului legal ce face obiectul excepției și nici nu poate face propuneri de lege ferenda.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 din Codul penal, excepție ridicată de Elena Condea în Dosarul nr. 16.749/2002 al Judecătoriei Timișoara.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
privind societățile comerciale, invocată de același autor în dosarul aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.