Decizia nr. 364/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ion Tiuca - procuror

Valentina Barbateanu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepție ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza aflându-se în stare de judecată, Curtea acorda cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 4.405/2005, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Huang Xiaoquan într-o cauza civilă având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiati de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prevederile

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

aduc atingere dreptului la apărare și la un proces echitabil. Aceasta, deoarece, reglementand o singura treapta procesuala în cadrul procedurii de soluționare a plangerilor împotriva soluțiilor pronunțate de Oficiului Național pentru Refugiati, fac imposibila corectarea eventualelor erori de judecată pe calea recursului.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

este neîntemeiată. Arata ca reglementarea căilor de atac este atributul exclusiv al legiuitorului, exercitarea acestora făcându-se, potrivit art. 128 din Constituție, în condițiile legii. Considera că nu este nesocotit dreptul la un proces echitabil, textul de lege criticat fiind edictat tocmai în considerarea procedurii accelerate aplicabile refugiatilor.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu contravin dreptului la un proces echitabil. Precizează ca, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implica imperios existenta mai multor grade de jurisdicție. Arata ca legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura în ceea ce privește posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate. Nici Legea fundamentală, nici art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacra, expres sau implicit, dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au următorul cuprins: "Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul părților la un proces echitabil.

Dispozițiile de lege criticate se referă la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor pronunțate de instanța competența să soluționeze plângerea împotriva hotărârii Oficiului Național pentru Refugiati de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observa ca, prin Decizia nr. 389 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004, s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

în numerotarea anterioară republicarii, text al cărui conținut normativ este identic cu cel al art. 21 alin. (5) din ordonanța în redactarea și cu numerotarea actuala. Excepția de neconstituționalitate a fost analizata prin prisma acelorași prevederi constituționale și convenționale ca și în cauza de fața și cu o motivare similară, constatandu-se netemeinicia acesteia. Cu acel prilej s-a reținut ca stabilirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusiva a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, atât în ceea ce privește termenele de soluționare a cererilor, cat și relativ la posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate.

De asemenea, prin

Decizia nr. 389 din 16 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 24 octombrie 2003, pronunțată în soluționarea aceleiași excepții, Curtea a observat ca interpretarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale duce la concluzia ca acesta nu consacra nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală.

Întrucât în prezenta cauza nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepție ridicată de Huang Xiaoquan în Dosarul nr. 4.405/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2006.