Decizia nr. 468/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Joe Ken în Dosarul nr. 5.830/RF/2005 (39.839/3/2005) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 427/D/2006, având ca obiect aceeași excepție, ridicată de Chike Christian Nwosu în Dosarul nr. 7.172/RF/2005 (44.089/3/2005) al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 și al

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 427D/2006 la Dosarul nr. 425D/2006, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 23 februarie 2006, pronunțate în dosarele nr. 5.830/RF/2005 (39.839/2005) și 7.172/RF/2005 (44.089/3/2005), Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor " art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată", respectiv a prevederilor "art. 5 lit. b)" din aceeași ordonanță. Excepțiile au fost ridicate de Joe Ken și, respectiv, de Chike Christian Nwosu în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva sentințelor prin care Judecătoria Sectorului 5 București le-a respins acestora plângerile formulate împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați de respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, având un conținut similar, se susține că textele criticate din

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

încalcă prevederile art. 22 alin. (2) din Constituție, ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 3 din Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante. Se arată că din cauza lipsei de claritate a dispozițiilor de lege criticate este posibilă limitarea condițiilor de acordare a protecției umanitare condiționate numai la situațiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuție pentru unul din cele cinci motive ale definiției Convenției de la Geneva: rasa, religia, naționalitatea, opiniile politice, apartenența la un anumit grup social. Se mai susține că din cauza lipsei de precizie și claritate a textelor criticate poate interveni arbitrariul și în ceea ce privește natura și conținutul pedepselor ori tratamentelor pentru a fi considerate inumane sau degradante.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat oferă suficiente elemente pentru a fi înțelese condițiile în funcție de care se poate acorda forma solicitată de protecție umanitară, astfel că nu înfrânge dispozițiile constituționale și convenționale la care își raportează critica autorii excepției.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând în susținerea acestei opinii deciziile nr. 151/2003 și 478/2005, prin care Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile

art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Se observă însă că, în realitate, în urma renumerotării și republicării textul criticat este cel al art. 5 pct. 2, având următorul cuprins:

"Protecția umanitară condiționată se poate acorda străinului care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va fi returnat în țara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în: (...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;".

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituție și celor ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane ori degradante.

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea art. 3 din Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984, la care România a aderat prin

Legea nr. 19/1990 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990, care prevede următoarele: "1. Nici un stat parte nu va expulza, nu va reîntoarce, nici nu va extrăda o persoană către un alt stat în care există motive serioase de a crede că acolo ea riscă să fie supusă la tortură.

2. Pentru a stabili dacă există asemenea motive, autoritățile competente vor ține seama de toate considerațiile pertinente, inclusiv, dacă este cazul, de existența, în statul vizat, a unui ansamblu de violări sistematice ale drepturilor omului, grave, flagrante sau de proporții."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai format în repetate rânduri obiect al controlului de constituționalitate, cu o motivare similară și prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale ca și în cauza de față. Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 321 din 18 aprilie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată.

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea, întrucât invocarea de către autorii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante nu constituie un motiv pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții în această materie. Aceasta deoarece prevederile

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu contravin celor din convenția menționată, aplicarea art. 3 din Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante urmând să fie, eventual, avută în vedere de instanța judecătorească învestită cu soluționarea recursurilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Joe Ken și Chike Christian Nwosu în dosarele nr. 5.830/RF/2005 (39.839/3/2005) și 7.172/RF/2005 (44.089/3/2005) ale Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 iunie 2006.