Decizia nr. 5/1993

---------

Antonie Iorgovan - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata ca prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului agricol Ilfov, formând obiectul Dosarului nr. 4302/1991, Ungureanu Teodoru-Marian, în nume propriu și ca reprezentant al mamei sale, Ungureanu Nastasia, a atacat hotărârea Comisiei municipale București de aplicare a Legii fondului funciar prin care li s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unui teren agricol de 2.400 mp, pe care se afla o locuinta vândută de ei în anul 1982, și a solicitat instanței reconstituirea acestui drept pentru suprafața de 2.150 mp, restul de 250 mp trecând în folosință cumparatoarei locuinței.

Comisia municipiului București de aplicare a

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , ca și alte organe cărora reclamanții s-au adresat - Ministerul Agriculturii și Alimentației și Primăria sectorului agricol Ilfov -, au răspuns în sensul că proprietarul locuinței beneficiază de prevederile

art. 35 și 22 din Legea nr. 18/1991 , acestuia revenindu-i în proprietate terenul.

La termenul de 17 iulie 1992, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la

art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990

privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii, art. 35 alin. 3 și 4, precum și

art. 22 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , sustinand în esenta ca aceste dispoziții instituie un regim juridic discriminatoriu între foștii proprietari cu drepturi depline și cumpărătorii de locuințe care la data de 1 ianuarie 1990 nu aveau decât simpla calitate de beneficiari ai unui drept de folosință, conducand la o imbogatire fără just temei și de aceea sunt neconstituționale, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 41 alin. (1)-(5), art. 42 și art. 49 din Constituție.

Excepția de neconstituționalitate a fost completată la termenul de 4 septembrie 1992, în sensul că reclamanții au invocat și faptul ca prevederile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20, art. 21, art. 49 și art. 150 alin. (1) din Constituție, deoarece textul ar avea ca scop sa sustragă controlului constituționalității o serie de acte normative emise în perioada 22 decembrie 1989 - 98 decembrie 1991, deși sunt contrare prevederilor Constituției din 1991.

Comisia municipiului București de aplicare a

Legii fondului funciar nr. 18/1991

- legal citata - nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate, deși i s-au comunicat memoriile reclamanților în legătură cu aceasta problema.

Judecătoria sectorului agricol Ilfov apreciază ca "modul în care a fost formulată și motivată excepția de neconstituționalitate nu poate duce decât la respingerea acesteia".

Fiind sesizată prin Încheierea Judecătoriei sectorului agricol Ilfov din 6 noiembrie 1992, transmisă la 15 ianuarie 1993,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

luând act de susținerea reclamanților și de poziția instanței de judecată, având în vedere dispozițiile art. 144 lit. c) și art. 150 alin. (1) din Constituție, ale

art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 , art. 35 alin. 3 și 4 și

art. 22 din Legea nr. 18/1991 , precum și prevederile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În legătură cu neconstituționalitatea

art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 , art. 35 alin. 3 și 4 și

art. 22 din Legea nr. 18/1991 , este de observat ca aceste dispoziții legale sunt anterioare Constituției din 1991, dar excepția nu are în vedere aplicarea unei legi anterioare după intrarea în vigoare a Constituției și deci nu se pune problema de a alege între competența instanței în căderea căreia este aplicarea legii și competența Curții Constituționale, ci este vorba de efectele aplicării dispozițiilor legale anterioare Constituției, adică de admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, astfel încât competența aparține numai Curții.

Curtea Constituțională este, de asemenea, competența să se pronunțe asupra constituționalității art. 26 alin. (3) din Legea 47/1992, de această dată fiind în prezenta unei dispoziții legale adoptate după intrarea în vigoare a Constituției, în legătură cu care nu se pune problema aplicării de către instanța de judecată a prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituție.

Examinând textele considerate neconstituționale, se constată că

art. 8 alin. 1 din Decretul-lege nr. 42/1990

prevede că "terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire", dispunandu-se apoi ca acest teren, împreună cu lotul ce putea fi atribuit în folosință membrului cooperator, nu putea depăși suprafața de 6.000 mp pentru deținătorul casei de locuit.

Pe de altă parte,

art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991

dispune ca "terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobanditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor

art. 30 din Legea nr. 58/1974

cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor", iar prin alin. 4 se stabilește ca "dispozițiile art. 22 rămân aplicabile". Potrivit alin. 1 din acest ultim text "sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau de domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și gradina din jurul acestora, determinate potrivit

art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990

privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii". În alin. 2 se precizează ca "dispozițiile alineatului 1 se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator".

Fiind vorba de dispozițiile legale anterioare Constituției, ce se pretinde ca sunt contrare acesteia, se pune problema soluționării conflictului de legi în timp și deci trebuie deosebit după cum constituirea dreptului subiectiv s-a făcut potrivit legii anterioare ori în conformitate cu legea posterioară. Este evident ca prin dispozițiile legale mai sunt citate, anterioare Constituției, s-a constituit un drept de proprietate asupra terenurilor la care se referă textele respective în favoarea proprietarilor locuințelor. Asa fiind, legea posterioară nu poate stinge dreptul de proprietate născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua să fie aplicată retroactiv, ceea ce contravine principiului neretroactivitatii legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție și care se aplică și legii fundamentale. Faptul ca dreptul de proprietate constituit potrivit legii anterioare produce efecte și în prezent, sub imperiul legii posterioare, nu infirma soluția de mai sus, deoarece nu mai suntem în domeniul neretroactivitatii, ci în acela al aplicării imediate a legii noi, astfel încât dreptului de proprietate constituit anterior Constituției îi sunt aplicabile prevederile regimului constituțional actual.

Chiar dacă, însă, ar fi vorba de raporturi juridice stabilite pe baza dispozițiilor legale ce examinam după intrarea în vigoare a Constituției - ceea ce nu este cazul în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei sectorului agricol Ilfov -, nu rezultă ca textele respective contravin Constituției. Trebuie avut în vedere ca sub imperiul

art. 30 din Legea nr. 58/1974 , în cazul înstrăinării construcțiilor, cel care instraina stia ca pierde și dreptul de proprietate asupra terenului, primind și o despăgubire, chiar dacă dreptul ca atare nu trecea asupra celui căruia i se instrainase, ci el dobandea numai un drept real de folosință. În orice caz, actul era făcut în cunoștința de cauza.

Decretul-lege nr. 42/1990

și

Legea nr. 18/1991

nu au făcut altceva decât sa înlăture situația nefireasca ca proprietarul locuinței, care de cele mai multe ori o achizitiona și în vederea terenului, plătind în cazul vânzării-cumpărării și un preț ce reflecta, de regula, existenta terenului, să fie doar titularul unui drept real de folosință și au transformat acest drept în drept de proprietate. În ce măsura aceste dispoziții legale privind transformarea dreptului de folosință în drept de proprietate au fost respectate în fiecare caz în parte nu intră în competența Curții Constituționale, ci a instanțelor de drept comun.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 54 din Constituție, potrivit cărora cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți. Constituția din 1991 ridica la rangul de principii constituționale buna-credința și respectul drepturilor altuia. În acest context, nu rezultă ca cel care instrainand construcția sub imperiul

Legii nr. 58/1974

și știind ca prin aceasta pierde dreptul de proprietate asupra terenului acționează cu buna-credința și în respectul drepturilor celui căruia a înstrăinat sau este determinat în acțiunea sa numai de faptul ca în prezent valoarea terenurilor a crescut. Un asemenea mod de a acționa nu poate fi însă ocrotit de lege, deoarece pune în pericol securitatea circuitului civil. Repunerea în discuție a unor drepturi subiective care s-au constituit la un moment dat nu poate duce decât la tulburarea raporturilor sociale.

Chiar fără aceste considerente subsidiare, excepția invocată este inadmisibila, deoarece vine în conflict cu principiul neretroactivitatii legii și, de aceea, este vadit nefondata.

Cat privește

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a cărui constituționalitate este, de asemenea, contestată, el prevede în teza întâi ca "prevederile alin. (1) și (2) se aplică numai raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991" iar în teza a doua ca "repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege".

Pentru interpretarea acestei dispoziții, trebuie reținut ca, potrivit legii, Curtea Constituțională este garantul actualei Constituții, urmărind, printre alte atribuții, ca legile, regulamentele Parlamentului și ordonanțele Guvernului, adoptate după intrarea în vigoare a Constituției, sa nu încalce dispozițiile sau principiile acesteia. Sunt supuse însă controlului de către Curte și legile anterioare Constituției, în măsura în care este vorba de raporturi juridice stabilite, pe baza lor, după intrarea în vigoare a Constituției, în condițiile în care instanța cheamă să aplice legea anterioară Constituției apreciază că nu contravine acesteia și deci este în vigoare ori dacă, împotriva dispozițiilor legale, instanța nu se pronunța asupra acestui aspect și sesizează Curtea sau atunci când - asa cum este cazul în speta - este vorba de efectele aplicării legii anterioare Constituției, deci de admisibilitatea excepției.

Teza întâi din art. 26 alin. (3) este aplicabilă exclusiv legilor anterioare Constituției, deoarece este evident ca raporturi juridice pe baza unor legi posterioare acesteia se pot stabili numai după intrarea în vigoare a Constituției. Dar dispoziția din art. 26 alin. (3) teza întâi nu se poate aplica și în cazul drepturilor constituite înainte de intrarea în vigoare a Constituției, deci asupra unor raporturi juridice stabilite înainte de această dată, deoarece ar insemna o aplicare retroactivă, ceea ce art. 15 alin. (2) din Constituție interzice și ar avea ca efect destabilizarea raporturilor juridice. Soluția ar fi fost aceeași chiar dacă ar fi lipsit dispoziția înscrisă în prima teza a art. 26 alin. (3), deoarece ea se deduce din regulile generale de rezolvare a conflictelor de legi în timp. Dispoziția este deci conformă cu Constituția și nicidecum nu poate fi apreciată ca neconstitutionala.

Teza a doua din art. 26 alin. (3) vine sa întărească interpretarea de mai sus, deoarece dacă controlul, viza și drepturile constituite pe baza unor legi anterioare Constituției nu mai era necesar să se prevadă ca repararea daunelor suferite anterior intrării în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege. Recunoscând, implicit, ca prin unele legi anterioare constituției din 1991 anumite persoane au suferit daune, Parlamentul și-a exprimat voința politica de a elabora o lege care să repare aceste daune, tocmai pentru ca, datorită principiului neretroactivitatii legilor, o alta soluție nu este posibila. Asa fiind, textul nu poate fi considerat neconstitutional.

Deoarece dispozițiile

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

au în vedere și ele legile anterioare Constituției și respectarea principiului neretroactivitatii legilor, ceea ce este conform Constituției, iar nu împotriva ei, și cu privire la acest text excepția este vadit nefondata.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 150 alin. (1) din Constituție, art. 13 pct. A. lit. c), art. 24 alin. (2) și

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 , ale alin. 3 și 4 din art. 35 și ale

art. 22 din Legea nr. 18/1991 , precum și ale alin. (3) din

art. 26 al Legii nr. 47/1992 , invocate de Ungureanu Teodoru-Marian, în nume propriu și ca reprezentant al mamei sale, Ungureanu Nastasia, domiciliat în București, calea Vacaresti nr. 234, bloc 83, sc. A, et. 5, ap. 23, sectorul 4, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 4302/1991, aflat pe rolul judecătoriei sectorului agricol Ilfov.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la 23 februarie 1993.