Decizia nr. 47/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Biometric România Comimpex" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.807/2004 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocat Elena Drăgoescu, cu împuternicire la dosar. Lipsește partea Societatea Comercială "Dade Behring Marburg" - G.m.b.H. din Germania, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepției arată că dispozițiile criticate ar trebui să prevadă nu numai obligativitatea plății cauțiunii, ci și motivele pentru care se poate solicita suspendarea provizorie a executării unei hotărâri. Consideră că dispozițiile criticate încalcă art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Constituție, acest din urmă text aplicându-se atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. De asemenea, apreciază că se încalcă și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Arată că dispozițiile de lege criticate nu favorizează nici una dintre părți, legiuitorul protejând în mod egal drepturile și interesele acestora. Consideră că dispozițiile art. 300 alin. 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.807/2004, Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 3 raportate la dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Biometric România Comimpex" - S.R.L.
Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile art. 300 alin. 3 raportate la art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 16 alin. (1) din Constituție. În acest sens arată că prevederile art. 403 alin. 4 favorizează partea care a formulat cererea de suspendare. Consideră că toate persoanele ar trebui să aibă parte de un proces echitabil, care să fie guvernat de norme cuprinse în legi. Astfel, așa cum toate căile procedurale, precum și procedurile speciale sunt reglementate în mod expres în ceea ce privește motivele pentru care pot fi admise, la fel ar trebui reglementată și cererea de suspendare provizorie privind executarea unei hotărâri.
Arată că dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în raport de prevederile art. 135 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituție. Apreciază în acest sens că "acordarea în speță a unei suspendări provizorii, până la soluționarea suspendării din recurs, ar constitui în mod clar o încălcare a drepturilor reclamantei care a obținut o hotărâre de suspendare a activității pârâtei". Cum obiectul dosarului de fond privește concurența neloială, iar suspendarea activității pârâtei s-a realizat tocmai pentru că au existat indicii că acesta ar fi practicat o concurență neloială, consideră că suspendarea provizorie nu are temei de drept.
De asemenea, arată că prevederile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la art. 11 alin. (2) din Constituție. Apreciază că art. 6 § 1 din convenție se referă atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, neexistând nici o distincție între acestea.
În concluzie, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd motivele pentru care cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri poate fi înaintată, deci nu este explicată noțiunea de "caz urgent".
Curtea de Apel București - Secția a VI-a comercială apreciază că dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, la care se raportează și art. 300 alin. 3 din același cod, nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 135 din Constituție, întrucât măsura instituită se ia în considerarea naturii urgente a cauzelor, iar nu a persoanelor care o solicită.
În ceea ce privește prevederile constituționale ale art. 135, critica vizând art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă este considerată a fi irelevantă pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În concluzie, instanța de judecată consideră că dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul constată că din motivarea excepției de neconstituționalitate rezultă că autorul acesteia are în vedere dispozițiile art. 300 alin. 2 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește lăsarea la aprecierea instanței a cazurilor în care poate fi încuviințată suspendarea executării. Or, aceasta nu contravine prevederilor constituționale, ci, din contră, dă expresie principiului înscris în art. 124 din Constituție. De asemenea, art. 126 din Legea fundamentală permite stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată prin lege.
Tăcerea legii constituie uneori o necesitate, dictată de nevoia ca cel care aplică legea să poată interveni în împrejurări definite prin noțiuni generice, dar extrem de sugestive și cuprinzătoare. Critica autorului excepției se întemeiază pe o prezumție inadmisibil de greșită aplicare a legii de către instanțele judecătorești și de aplicare discriminatorie a unor texte de lege, cazuri în care se pune o altă problemă decât cea a neconstituționalității, și anume aceea a căilor legale de atac împotriva hotărârii judecătorești.
Ca și instanța de judecată, arată că legea prevede măsura suspendării, în funcție de elemente obiective care definesc, de la caz la caz, urgența, iar nu de persoanele care o solicită. Pentru aceleași considerente, opinează în sensul în care textul criticat nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce privește principiul liberei concurențe, arată că nu există o legătură directă a acestuia cu prevederile a căror neconstituționalitate a fost invocată.
În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 2 și 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești, în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus nici unei condiționări. Obligația depunerii cauțiunii, prevăzută de art. 300 alin. 3 din Codul de procedură civilă, are caracterul unei garanții instituite în favoarea creditorului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendării executării silite. Arată că, în condițiile în care încheierea de soluționare a cererii de suspendare a executării silite poate fi atacată separat cu recurs, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiază de posibilitatea de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile accesului liber la justiție. Invocă în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 76 din 20 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003.
Arată că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, deoarece nu stabilesc discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate părțile aflate în aceeași situație procesuală, fără nici o deosebire.
Constată că textele considerate a fi neconstituționale nu contravin sub nici un aspect caracterului de stat de drept al României. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 160 din 22 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003.
Apreciază că dispozițiile art. 11 și 135 din Constituție nu au relevanță în cauză.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 300 alin. 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 300 alin. 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:
- Art. 300 alin. 3: "Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispozițiile art. 403 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 403 alin. 3 și 4: "Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 și 2 instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.
În cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare prevăzute de prezentul articol.
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Constituție, care au următorul conținut:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";
- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție."
De asemenea, autorul excepției consideră că se încalcă și dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins:
- Art. 6 § 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, ci dau expresie principiului constituțional al egalității de tratament, întrucât, oferind debitorului posibilitatea de a solicita și a obține suspendarea executării, o condiționează de plată unei cauțiuni a cărei finalitate este aceea de a servi la acoperirea eventualelor daune cauzate creditorului, ca urmare a întârzierii executării solicitate cu rea-credință de debitor și acordată cu ușurință de instanță; totodată, normele în cauză instituie obligația instanței de a proceda la ascultarea părților, prilej cu care urmează să stabilească existența unor motive temeinice de natură să impună și să justifice suspendarea; de asemenea, încheierea de suspendare este supusă căii de atac a recursului, care permite părții nemulțumite de soluția adoptată prin încheiere să obțină îndreptarea acesteia; în sfârșit, în ipoteza unor cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanță președințială până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare.
În concluzie, textele menționate, prin mijloacele procesuale puse la dispoziția părților, relevă preocuparea legiuitorului de a asigura echilibrul procesual și egalitatea de arme dintre acestea, lipsind de suport critica privitoare la încălcarea art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.
Pe cale de consecință, este lipsită de relevanță susținerea încălcării prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (2) și art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Constituție, precum și ale art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încălcarea acestora, prin normele procesuale criticate, putând interveni imediat, ca urmare a încălcării unor drepturi fundamentale care însă, așa cum s-a arătat, nu a avut loc.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 3 și ale art. 403 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Biometric România Comimpex" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.807/2004 al Curții de Apel București - Secția a VI-a comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.