Decizia nr. 141/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- HG nr. 270/2003 13 martie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgenta a …
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Popa - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Eugen Stoica în Dosarul nr. 1.188/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocat Silvia Istrate, și Simona Barna, personal și asistată de avocat Gheorghe Constandache.
Lipsește partea Primăria Comunei Pârjol - Serviciul de autoritate tutelară, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepției arată că legiuitorul a abrogat dispozițiile legale privind recursul în anulare, astfel încât hotărârea instanței de judecată este irevocabilă în cauza de față, recursul în anulare nemaiavând aplicare. Aceasta întrucât, în cauză, recursul în anulare a fost promovat după abrogarea acestei instituții.
Reprezentantul părții Simona Barna arată că cererea de stabilire a paternității a fost introdusă înainte de abrogarea recursului în anulare, astfel încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Ridică direct în fața Curții excepția de neconstituționalitate a Hotărârii Tribunalului Bacău nr. 270 din 24 februarie 2003. Depune la dosar note scrise privind situația de fapt, precum și dovada achitării onorariului de către clienta sa.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. Arată în acest sens că dispozițiile tranzitorii ale
art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
reiau conținutul prevederilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Apreciază că acestea nu contravin art. 16 din Constituție și nici principiului dreptului la un proces echitabil, întrucât sunt aplicabile tuturor părților din proces. Invocă jurisprudența Curții privind constituționalitatea dispozițiilor
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , respectiv
Decizia nr. 152/2004 . Constată că, în conformitate cu dispozițiile
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate privind Hotărârea Tribunalului Bacău nr. 270 din 24 februarie 2003 este inadmisibilă.
Deliberând, Curtea respinge ca inadmisibilă, în temeiul
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a Hotărârii Tribunalului Bacău nr. 270 din 24 februarie 2003.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin încheierea din 23 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.188/2004, înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , excepție ridicată de Eugen Stoica.
În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, precum și dispozițiile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la egalitatea părților în fața justiției și la dreptul la un proces echitabil.
Apreciază că prin dispozițiile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
s-a abrogat calea extraordinară a recursului în anulare și nu a fost înlocuită cu o altă cale de atac extraordinară, iar dispozițiile de procedură sunt de aplicare imediată, așa cum reiese și din prevederile art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Consideră că "în situația unor dubii de interpretare a celor două texte - dacă se referă sau nu și la căile extraordinare de atac, care au fost desființate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
- Curtea Constituțională se poate pronunța în sensul că aceste texte sunt neconstituționale în măsura în care ele ar fi aplicate și în ipoteza desființării unei căi extraordinare de atac".
Arată că recursul în anulare a fost introdus de procurorul general la 6 luni după intrarea în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 .
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , prin raportare la prevederile art. 16 și 124 din Constituție, este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
Guvernul consideră că soluția adoptată prin normele tranzitorii ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
și prin art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, și anume aceea a aplicării ultraactive a legii vechi, este justificată de necesitatea de a permite părții care a pornit o judecată de a avea o reprezentare exactă cu privire atât la instanța ce îi va soluționa cererea, cât și la căile de atac pe care le va putea exercita. Astfel, deși aplicarea dispozițiilor criticate creează diferențieri între justițiabili din punct de vedere al vocației la calea de atac a recursului în anulare, nu constituie o discriminare nejustificată sau disproporționată în raport cu scopul urmărit, ci are o motivare obiectivă și rezonabilă, consacrând efecte juridice diferite pentru părți a căror situație este diferită în raport cu data introducerii ori a soluționării cererilor lor. Arată că scopul oricărei intervenții legislative este acela de a înlocui o situație juridică existentă, care nu se mai dovedește viabilă, cu una nouă, de natură să răspundă realității în schimbare, ceea ce determină în mod firesc consecințe diferite în domeniul vizat, în raport cu data intrării în vigoare a noii reglementări. Constată că Legea fundamentală nu interzice ultraactivitatea legii vechi, ci doar retroactivitatea celei noi, tocmai pentru ca noua lege să nu surprindă cetățenii prin efectele sale și pentru a nu-i sancționa pentru conduite ale căror consecințe nu puteau fi prevăzute.
Apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată nu contravine nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituție, care transpune în domeniul înfăptuirii justiției principiul egalității în fața legii. Arată în acest sens că regulile stabilite prin textele de lege criticate se aplică deopotrivă persoanelor fizice și persoanelor juridice, subiectelor de drept public și celor de drept privat.
În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
se aplică fără nici o discriminare tuturor celor aflați în situația prevăzută de acestea.
Consideră că textele de lege criticate asigură un tratament egal al cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, respectiv al persoanelor care au formulat acțiuni în justiție sub imperiul legii vechi și al celor ce s-au adresat instanței de judecată potrivit noilor reglementări. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, și anume
Decizia nr. 120 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004, și
Decizia nr. 152 din 30 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004.
Arată că prevederile de lege criticate nu îngrădesc sub nici un aspect înfăptuirea justiției prevăzută de art. 124 din Constituție.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, astfel cum a fost modificată prin
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă: "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.";
-
Articolul II
alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 : "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, care au următorul conținut:
- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."
De asemenea, autorul excepției consideră că se încalcă și prevederile art. 6 paragraful 1 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins:
- Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.";
- Art. 14: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Autorul excepției își argumentează teza cu privire la încălcarea principiului egalității în drepturi nu prin evidențierea unei contrarietăți intrinseci a normei criticate cu textul constituțional de referință, ci deducând-o, pe cale de interpretare per a contrario, dintr-o altă dispoziție a actului normativ căruia i se subsumează, prin care a fost abrogată calea extraordinară de atac a recursului în anulare. Autorul excepției susține că, în condițiile în care de regulă dispozițiile de procedură sunt de aplicare imediată, a admite incidența art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă în materie de recurs în anulare înseamnă a contraveni principiului constituțional mai sus menționat.
Critica nu poate fi primită, întrucât egalitatea de tratament în fața legii presupune egalitatea de situații, diferențele pe acest plan antrenând în mod necesar diferențe pe planul regimului juridic. Totodată trebuie subliniat că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituțională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situații particulare, așa cum a procedat și în prezenta cauză, fără ca o atare soluție să poată fi calificată ca neconstituțională.
Mai mult decât atât, în această materie aplicarea imediată a legii noi, pentru care pledează autorul excepției, în măsura în care s-ar referi și la hotărâri anterior pronunțate, care astfel ar fi supuse căilor de atac potrivit noii reglementări sau sustrase incidenței unei căi de atac, prevăzute de reglementarea în vigoare la data pronunțării lor, dar abrogate prin reglementarea ulterioară (cazul recursului în anulare), ar avea caracter retroactiv și, deci, neconstituțional.
Pentru evitarea acestei consecințe negative, legiuitorul a adoptat, cu caracter tranzitoriu, prin derogare de la regula generală a aplicării imediate a normei procedurale, soluția supraviețuirii legii vechi, care, deși abrogată, continuă să guverneze regimul juridic al căilor de atac ce urmează a fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate sub imperiul ei, soluție pe care Constituția nu o prohibește.
Beneficiar al unei hotărâri favorabile, autorul excepției este nemulțumit de soluția legislativă care permite procurorului general să repună în discuție, pe calea recursului în anulare, ulterior abrogării acestei căi de atac prin noua reglementare, hotărârile instanțelor. Nemulțumirea sa nu poate fi convertită însă într-un fine de neconstituționalitate a reglementării deduse controlului.
De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
Curtea s-a mai pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 139/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004. Cu acel prilej Curtea a arătat că "Legea nouă este [...] aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Neadmiterea unei atare soluții ar determina rezolvarea diferențiată a aceleiași situații juridice, în raport cu data modificării legii procesuale, ceea ce ar contraveni principiului egalității în drepturi a cetățenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeași situație juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi". De asemenea, în
Decizia nr. 152/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 11 mai 2004, Curtea a apreciat că "dispozițiile criticate asigură un tratament egal în fața legii și a autorităților publice al cetățenilor aflați în situații identice sau similare, respectiv, pe de-o parte, al persoanelor care au formulat acțiuni în justiție sub imperiul legii vechi, iar pe de altă parte, al celor care s-au adresat instanței de judecată potrivit noilor reglementări. Ca atare, nu se poate reține o încălcare a principiului egalității, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât excepția de neconstituționalitate invocată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă și ale
art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Eugen Stoica în Dosarul nr. 1.188/2004 al înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.