Decizia nr. 532/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Georgescu în Dosarul nr. 2.679/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.679/2004, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de apelantul-reclamant Florin Georgescu într-o cauză având ca obiect daune morale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin dispozițiilor art. 20, art. 21 alin. (1) și (3), art. 52 alin. 3 și art. 53 din Constituție, art. 5 paragraful 5 și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenție, deoarece "restricționează accesul la justiție prin excluderea altor situații prin care se dispune, prin ordonanță a procurorului, încetarea procesului penal, respectiv art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală". De asemenea, se mai susține neconstituționalitatea prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală din perspectiva "posibilității organelor de cercetare penală de a tergiversa o cauză penală, până la intervenirea prescripției, absolvind astfel statul de răspundere", a "manevrării de către organele de anchetă penală a dosarelor de urmărire penală", respectiv "a imposibilității persoanelor care au fost victima unor abuzuri ale organelor de anchetă de a beneficia de măsuri reparatorii, în condițiile culpei grave a organelor statului".

Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că textul de lege criticat este constituțional, respectând dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, pentru că orice persoană poate formula o cerere de acordare a despăgubirilor, în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală, urmând ca instanțele de judecată să decidă dacă această cerere este fondată. Mai mult decât atât, judecătorii sunt obligați conform legii, în cazul în care există neconcordanță între dispozițiile pactelor și tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului și dispozițiile interne, să aplice cu prioritate reglementările internaționale, care fac parte din dreptul intern, cu excepția cazului în care dispozițiile interne sunt mai favorabile. De asemenea, consideră că prevederile art. 21 și 53 din Constituție reprezintă o garanție a aplicării dispozițiilor legale, neexistând o încălcare a acestora prin redactarea art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală nu sunt de natură a încălca dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției, întrucât acestea cuprind actele procedurale prin care procurorul sau instanța de judecată constată o privare sau o restrângere de libertate nelegală. De asemenea, mai arată că în speța de față se invocă faptul că, intervenind prescripția specială, persoana care fusese arestată în faza de urmărire penală nu mai are nici o altă cale procesuală de a sancționa sau de a obține despăgubiri pentru privarea sa de libertate (pe care o consideră ilegală). După cum se cunoaște, trecerea timpului constituie, în anumite condiții, o cauză care pune capăt incidenței legii penale și sancțiunilor sale, fiind o modalitate de "sancționare" a autorităților și un "beneficiu" pentru învinuit sau inculpat. Există situații când prescripția ar putea însă să-i afecteze (ca în cazul de față), motiv pentru care art. 13 din Codul de procedură penală a prevăzut posibilitatea pentru învinuit sau inculpat de a solicita continuarea procesului penal (inclusiv pentru cazul în care a intervenit prescripția), care, dacă va fi finalizat cu una dintre soluțiile prevăzute la art. 504 alin. 3, va oferi posibilitatea solicitării de despăgubiri. Prin urmare, Guvernul consideră că soluțiile reglementate de art. 504 sunt constituționale.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală nu opresc părțile interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum și de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil, fiind în concordanță cu prevederile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și cu cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 52 alin. (3) din Constituție și ale art. 5 paragraful 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât norma criticată reprezintă o concretizare a principiului constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală față de prevederile art. 53 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, se arată că dispozițiile legale criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform cărora "Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)".

Aceste prevederi legale încalcă, în opinia autorului excepției, dispozițiile constituționale ale art. 20 referitoare la "Tratatele internaționale privind drepturile omului", ale art. 21 privind "Accesul liber la justiție", ale art. 52 alin. (3) referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, precum și cele ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, deoarece "restricționează accesul la justiție prin excluderea altor situații prin care se dispune, prin ordonanță a procurorului, încetarea procesului penal, respectiv art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală". De asemenea, autorul excepției susține încălcarea prin textul de lege criticat și a dispozițiilor art. 5 paragraful 5 și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la libertate și la siguranță și, respectiv, dreptul la un proces echitabil, precum și încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenție, privind dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară.

Examinând excepția, Curtea constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, în raport cu normele constituționale care consacră accesul liber la justiție, s-a mai pronunțat în jurisprudența sa. Astfel, în

Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea, constatând că textul de lege criticat este "o concretizare a principiului constituțional prevăzut de art. 52 alin. (3) din Constituție, conform căruia «Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii [...]» și, pe cale de consecință, realizarea dreptului la repararea de către stat a pagubei cauzate prin erorile judiciare are loc în condițiile legii", a reținut că prevederile art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală "nu numai că nu îngrădesc accesul liber la justiție, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitării acestui drept, fiind în deplină concordanță și cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), în temeiul cărora procedura de judecată este prevăzută numai prin lege".

De asemenea, Curtea a statuat, în aceeași decizie, că "reglementarea expresă a actelor procedurale prin care se constată încălcarea libertății individuale nu este de natură a limita accesul liber la justiție al acelor persoane care nu se regăsesc în unul din cazurile enumerate în art. 504 alin. 3, acestea având posibilitatea de a-și valorifica dreptul în justiție pe alte căi legale. Orice persoană interesată se poate adresa justiției, dar în condițiile legii și urmând procedura prevăzută de lege".

S-a mai arătat că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus nici unei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii - 1985). Astfel, acest drept, care cere, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări sau condiționări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

Aceste argumente, care au fundamentat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale.

De altfel, autorul excepției nu critică textul art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală pentru ceea ce conține, ci pentru ceea ce nu prevede, respectiv inserarea în conținutul alineatului arătat și a altor situații prin care se dispune, prin ordonanță a procurorului, încetarea procesului penal. Această critică excedează competenței Curții, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" și, prin urmare, nu are competența de a completa prevederea legală supusă controlului și nici de a face propuneri de lege ferenda. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa faptul că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Florin Georgescu în Dosarul nr. 2.679/2004 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 octombrie 2005.