Tratat · Act Internațional

Tratatul din 23 iulie 1991

de prietenie și colaborare între România și Republica Italiana

prezumat în vigoare

Data actului
23 iulie 1991
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 65 din 13 aprilie 1992
Structură
24 de articole · 12.894 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

România și Republica Italiana,

pornind de la traditiile de prietenie și de la afinitatile spirituale și culturale dintre cele doua popoare,

recunoscind caracterul ilegal al Pactului Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939,

convinse de necesitatea de a construi relatiile dintre state pe baza valorilor universale de libertate, democratie, pluralism și a respectului drepturilor omului,

stimulate de schimbările de natura politica și instituțională care au avut loc în Europa,

hotarite sa faca ireversibila depășirea divizarii continentului, reafirmind fidelitatea lor față de principiile și scopurile Cartei Organizației Natiunilor Unite,

constiente de importanța fundamentala a Actului final de la Helsinki, a Cartei de la Paris pentru o noua Europa și a celorlalte documente ale Conferintei pentru securitate și cooperare în Europa și reafirmind angajamentele asumate prin ele,

dorind sa dezvolte și sa consolideze relatiile dintre România și Comunitatile Europene,

hotarite sa intareasca raporturile reciproce de prietenie, colaborare și buna vecinatate,

au convenit cele ce urmeaza:

Articolul 1

România și Italia vor dezvolta relatiile dintre ele pe baza increderii, colaborarii și respectului reciproc, în conformitate cu principiile suveranității, integritatii teritoriale, egalitatii în drepturi, demnitatii umane și respectului drepturilor și libertatilor fundamentale ale omului.

Articolul 2

Inaltele părți contractante reafirma inadmisibilitatea amenintarii cu forta sau a folosirii forței în relatiile dintre state, precum și ca instrument de solutionare a diferendelor internationale și subliniaza necesitatea ca aceste diferende să fie rezolvate prin mijloace pasnice.

România și Italia vor actiona pentru cresterea rolului Organizației Natiunilor Unite, care dispune de mecanisme adecvate pentru rezolvarea conflictelor și pentru menținerea pacii în lume.

În contextul european, ele vor contribui la crearea și la functionarea eficienta a mecanismelor pentru solutionarea pasnica a diferendelor și prevenirea conflictelor.

Articolul 3

Inaltele părți contractante își vor intensifica eforturile pentru a contribui la crearea unei situații calitativ noi în Europa, prin echilibre militare la niveluri de armamente tot mai joase, compatibile cu menținerea stabilitatii și a securitatii și suficiente pentru aparare. În acest scop, ele se declara pentru dezarmare și intarirea increderii și securitatii.

În acest context, inaltele părți contractante vor promova schimburi de vizite în domeniul militar, precum și contacte și consultari între instituțiile lor de resort.

Inaltele părți contractante vor conlucra, de asemenea, la negocierile internationale la care participa amindoua, pentru infaptuirea dezarmarii sub un control international riguros și eficient.

Articolul 4

Inaltele părți contractante vor sprijini infaptuirea masurilor de securitate colectiva prevăzute în cap. VII al Cartei Organizației Unite.

Dacă una dintre părți considera ca a aparut o situație care ameninta interesele sale supreme de securitate, ea va putea sa ceara celeilalte părți să se procedeze fără întîrziere la consultari bilaterale.

Articolul 5

Inaltele părți contractante vor actiona individual și/sau în comun pentru ca Europa sa dobindeasca tot mai mult caracterul unei comunitati de state, fondata pe convietuirea pasnica și pe colaborarea între popoarele care o compun.

În acest context, România și Italia sînt ferm hotarite sa consolideze, prin Conferinta pentru securitate și cooperare în Europa, democratia și statul de drept pe continent, sa promoveze instaurarea de raporturi prietenesti între toate statele, sa intareasca securitatea și sa dezvolte colaborarea în domeniile economic, cultural și al mediului înconjurător, precum și dimensiunea umana.

Ele vor actiona pentru îmbunătățirea cooperarii în Europa, prin crearea de noi structuri permanente corespunzătoare care să consolideze pacea pe continentul nostru, în conformitate cu rezultatele intilnirii la nivel înalt de la Paris din 1990.

Articolul 6

România și Republica Italiana se angajează sa largeasca și sa adinceasca colaborarea economica, industriala, financiară, tehnico-stiintifica și în domeniul ecologiei. Ele convin ca exista condiții pentru trecerea la un nivel calitativ nou în ce priveste colaborarea economica.

Ele recunosc importanța unei asemenea colaborari, atit din punct de vedere al realizării programului de reforme economice în România, cit și al contributiei pe care cele doua părți o vor putea aduce la realizarea de perspective economice comune la nivel european.

Ele releva rolul fundamental al Comunitatilor Europene în realizarea acestui obiectiv, precum și importanța organizațiilor economice și financiare internationale pentru dezvoltarea echilibrata a economiei mondiale.

Articolul 7

Inaltele părți contractante vor incuraja dezvoltarea și adincirea relatiilor dintre România și Comunitatile Europene.

Articolul 8

Inaltele părți contractante se angajează să asigure aplicarea concreta a acordurilor incheiate între ele în domeniile la care se referă art. 6 al prezentului tratat, precum și a tuturor celorlalte conventii economice în vigoare.

Comisiile mixte interguvernamentale de colaborare economica și tehnico-stiintifica dintre România și Italia, ca și organismele lor operative, vor actiona pentru intarirea unor colaborari în cadrul competentelor lor. În cazul în care va fi necesar, pot fi instituite, prin acordul reciproc al părților, alte organisme permanente sau ad-hoc.

Articolul 9

Inaltele părți contractante vor favoriza investițiile directe de capital, constituirea de societăți mixte și cu participarea unor parteneri din tari terte, armonizarea normelor juridice în materie economica, precum și cooperarea în formarea profesionala și la nivel de conducere.

Articolul 10

Inaltele părți contractante vor acorda o importanța prioritara colaborarii în domeniul energetic, al transporturilor și telecomunicatiilor. Ele vor sprijini actiunile de cooperare referitoare la solutionarea aspectelor tehnice ale activităților cu caracter industrial în aceste domenii, urmarind, în primul rind, economisirea de energie și modernizarea infrastructurilor.

În aceste domenii, inaltele părți contractante vor favoriza colaborarea reciproca între organizații și întreprinderi din ambele tari și vor actiona pentru realizarea unei colaborari la nivel european.

Articolul 11

Inaltele părți contractante vor sprijini colaborarea în domeniul stiintei și tehnologiilor avansate, pe baza programelor deja convenite și a programelor suplimentare în care vor fi definite noile direcții prioritare privind cercetarea stiintifica și modernizarea tehnologica.

Recunoscind rolul crescind al stiintei și tehnologiei în societatea viitoare, inaltele părți contractante au cazut de acord, de asemenea, să se sprijine reciproc, pe cit posibil, în scopul unei inserari mai active a organismelor competente din cele doua tari în programele multilaterale de colaborare stiintifica și tehnologica și în crearea de parcuri stiintifice și tehnologice.

Articolul 12

Pornind de la caracterul global al problemelor ocrotirii mediului înconjurător, inaltele părți contractante intenționează sa promoveze colaborarea lor în acest domeniu, în conformitate cu angajamentele asumate prin acorduri în vigoare între ele.

Ele vor acorda o atenție deosebită ocrotirii mediului înconjurător din Marea Neagra și Marea Mediterana.

Folosind experienta pozitiva acumulata în acest sector, inaltele părți contractante vor dezvolta colaborarea în prognozarea și prevenirea catastrofelor naturale și pentru eliminarea efectelor lor.

Articolul 13

Angajamentele luate de Italia în acordurile bilaterale cu România respecta competentele Comunitatilor Europene, dispozitiile emanate de la instituțiile acestora, precum și celelalte dispozitii convenite între statele membre ale Comunitatilor Economice Europene pentru punerea în practica a sistemului comunitar.

Articolul 14

Inaltele părți contractante își exprima dorința ca dezvoltarea cooperarii dintre statele europene să fie însoțită de intarirea legaturilor de solidaritate cu tarile din celelalte continente.

Articolul 15

Cele doua părți se angajează sa dezvolte colaborarea în cadrul organismelor economice multilaterale.

Articolul 16

România și Republica Italiana, pornind de la traditiile de colaborare și legaturile culturale dintre popoarele român și italian, și dorind să contribuie la crearea unui spatiu cultural european, deschis tuturor popoarelor continentului, vor facilita dezvoltarea schimburilor între unități teritoriale, institutii, organizații, asociații și cetățeni din cele doua tari în domeniile culturii, învățămîntului și informațiilor.

Inaltele părți contractante vor incuraja incheierea de înțelegeri directe între universitati și alte institutii de invatamint superior, centre de cercetare, institutii de cultura și de difuzare a informatiei.

Ele vor stimula initiativele referitoare la colaborarea și schimburile în domeniile mijloacelor audio-vizuale, cinematografiei, teatrului, muzicii și artelor plastice.

Inaltele părți contractante vor sprijini, în conformitate cu angajamentele asumate, activitatea centrelor culturale și vor utiliza pe deplin posibilitatile oferite de acestea.

Fiecare parte va actiona pentru largirea posibilitatilor de studiere a limbii celeilalte părți în scoli, institutii de invatamint superior și alte institutii și, în acest scop, va sprijini cealalta parte în activitatea de organizare a studiului limbii și de perfectionare a calificarii personalului didactic.

Ele vor incuraja initiativele referitoare la instituirea de scoli bilingve.

Articolul 17

România și Republica Italiana sînt de acord să-și restituie reciproc operele de arta sustrase sau exportate ilegal de pe teritoriul uneia dintre ele și care se gasesc pe teritoriul celeilalte părți.

Articolul 18

Inaltele părți contractante vor facilita dezvoltarea pe multiple planuri a legaturilor între unități teritoriale, fundatii, institutii, sindicate, asociații și cetățeni din cele doua tari.

Ele vor favoriza, de asemenea, schimburile pe linie de tineret, precum și infratirea și schimburile între orașe și regiuni din cele doua tari.

Articolul 19

Inaltele părți contractante vor dezvolta colaborarea în domeniul juridic și consular. Ele intenționează ca, pe bază de reciprocitate, sa faciliteze, pe cit posibil, acordarea vizelor de intrare pentru cetatenii celeilalte părți care se deplaseaza în vizite oficiale sau în scopuri culturale, turistice și personale.

Articolul 20

Inaltele părți contractante vor colabora în prevenirea și combaterea traficului ilegal de stupefiante și a criminalitatii organizate.

Articolul 21

Inaltele părți contractante vor organiza consultari pe teme bilaterale și pe probleme internationale de interes comun.

În acest scop, membri ai celor două guverne vor avea consultari periodice.

De asemenea, vor avea loc consultari regulate la nivelul functionarilor din cele doua ministere de externe.

Inaltele părți contractante vor favoriza de asemenea, intensificarea raporturilor dintre cele doua parlamente.

Articolul 22

Dispozitiile prezentului tratat nu afectează în nici un fel oblibațiile derivind din tratatele și acordurile bilaterale și multilaterale incheiate anterior de inaltele părți contractante și nu sînt indreptate împotriva vreunui stat tert.

Articolul 23

Prezentul tratat va fi ratificat în conformitate cu procedurile constitutionale ale fiecarei inalte părți contractante și va intra în vigoare în momentul schimbului documentelor de ratificare.

Articolul 24

Prezentul tratat se incheie pe o durată de 20 de ani.

Valabilitatea sa va fi prelungita tacit de fiecare data pe noi perioade de cite 5 ani, cu excepția cazului în care una din inaltele părți contractante va notifica în scris celeilalte părți hotărîrea sa de a denunta tratatul cu un preaviz de cel puțin un an înainte de implinirea unui termen de valabilitate.

Incheiat la București la 23 iulie 1991, în doua exemplare, fiecare în limba română și în limba italiana, amindoua textele avînd valoare egala.

Pentru România,

ADRIAN NASTASE

Pentru Republica Italiana,

GIANNI DE MICHELIS

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.