HG nr. 167/1992
privind constituirea și funcționarea Sistemului național de certificare a calității
prezumat în vigoare republicat 1 act modificator
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 4 martie 1997).
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- HG nr. 790/1996 12 septembrie 1996 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 167/1992 privind constituirea ș…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 32/1968 12 noiembrie 1968 (prevederi anume) privind stabilirea și sancționarea contravențiilor
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se constituie Sistemul național de certificare a calității, care cuprinde ansamblul organismelor de certificare a produselor și serviciilor, organismelor de certificare a personalului, organismelor de acreditare a laboratoarelor de încercări, precum și ansamblul de încercări acreditate.
Articolul 2
Sistemul național de certificare a calității este coordonat de către Institutul Roman de Standardizare.
Institutul Roman de Standardizare are dreptul de a acredita și a notifica organismele de certificare și organismele de acreditare a laboratoarelor de încercări.
În îndeplinirea acestei competente, pe lîngă Consiliul de administrație al Institutului Roman de Standardizare, funcționează un consiliu de acreditare compus din 18 reprezentanți ai ministerelor și altor organe ale administrației publice interesate, organismelor de certificare acreditate, laboratoarelor acreditate, organizațiilor de consumatori, sindicatelor, precum și persoane calificate.
Componenta, atribuțiile și modul de funcționare ale consiliului de acreditare se stabilesc de către Consiliul de administrație al Institutului Roman de Standardizare.
Institutul Roman de Standardizare încheie acorduri de recunoaștere reciprocă cu organisme de acreditare din alte tari și facilitează încheierea unor acorduri între organisme de certificare și laboratoare de încercări.
Organismele de certificare și laboratoarele de încercări acreditate încheie acorduri de recunoaștere reciprocă a certificarilor, a marcilor de certificare și a rezultatelor verificărilor și încercărilor cu organisme și laboratoare din alte tari.
Articolul 3
Organismele de certificare, organismele de acreditare a laboratoarelor de încercări, precum și laboratoarele de încercări pot fi acreditate numai dacă îndeplinesc condițiile din standardele românești referitoare la aceste organisme și în concordanta cu standardele internaționale.
Articolul 4
Reglementările, metodologiile și procedurile de certificare se stabilesc de către Institutul Roman de Standardizare, în colaborare cu organismele de certificare și în concordanta cu standardele românești referitoare la certificarea produselor, serviciilor, sistemelor calității și la funcționarea și evaluarea laboratoarelor de încercări.
Articolul 5
Certificarea sistemelor calității, certificarea produselor și serviciilor și acordarea marcilor de certificare a conformitatii se efectuează de către organismele de certificare acreditate, la cererea agenților economici interesați.
Încercarea produselor în vederea certificării se efectuează numai în laboratoare acreditate.
Articolul 6
Certificarea produselor și serviciilor reglementate prin standardele românești obligatorii referitoare la protecția vieții, protecția sănătății, securitatea muncii și protecția mediului înconjurător este obligatorie, în caz contrar fiind interzisă comercializarea acestora.
Articolul 7
Certificarea de competența a personalului se face numai de către organisme de certificare acreditate în acest scop.
Specialiștii care desfășoară activități de audit în cadrul organismelor din sistemul național de certificare a calității trebuie să fie autorizați printr-un certificat de competența emis de către Institutul Roman de Standardizare sau de către organismele mandatate de acesta.
Articolul 8
Certificatele de acreditare, mărcile și certificatele de conformitate, precum și certificatele de competența a personalului pot fi suspendate sau retrase de către organismul care le-a emis, dacă se constata abateri de la condițiile în care au fost acordate.
Articolul 9
Institutul Roman de Standardizare publică în publicațiile sale oficiale:
- Lista organismelor de certificare acreditate și a celor cărora li s-a retras acreditarea;
- Lista produselor și serviciilor care au obținut sau cărora li s-a suspendat sau anulat certificarea de conformitate, respectiv dreptul de marca de certificare;
- Lista agenților economici care au obținut certificatele de sistem al calității, precum și pe cea a agenților economici cărora li s-au suspendat certificatele de sistem;
- Lista standardelor românești obligatorii, noi sau modificate, referitoare la protecția vieții, protecția sănătății, securitatea muncii și protecția mediului înconjurător;
- Lista laboratoarelor acreditate, precum și a celor cărora li s-a suspendat sau retras acreditarea;
- Lista specialiștilor autorizați pentru activitatea de audit, pe baza certificatelor de competența.
Articolul 10
Încălcarea dispozițiilor prezentei hotărîri atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați.
Articolul 11
Nerespectarea prevederilor art. 6 constituie contravenție la prevederile prezentei hotărîri, dacă nu a fost săvîrșită în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.
Articolul 12
Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunilor se fac de către organele specializate ale administrației publice care au atribuții de control cu privire la comercializarea produselor și prestarea serviciilor.
Contravenției prevăzute la articolul precedent i se aplică dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Articolul 13
Agenții economici sînt obligați ca, în maximum 24 de luni de la data publicării prezentei hotărîri, să obțină certificate de conformitate pentru toate produsele aflate în fabricație curenta și pentru serviciile care sînt reglementate prin standarde obligatorii, corespunzător prevederilor art. 6 din prezenta hotărîre.
Articolul 14
Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, orice prevederi contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: Președintele Comisiei Naționale pentru Standarde, Metrologie și Calitate, Mihai Ciocodeica
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.