HG nr. 949/1990
privind categoriile de cetățeni români cărora li se eliberează pașapoarte diplomatice și oficiale
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Pasaportul diplomatic se eliberează următoarelor categorii de cetățeni români:
a) președintelui României;
b) președintelui Senatului;
c) președintelui Camerei Deputaților;
d) primului-ministru și membrilor Guvernului;
e) membrilor Biroului permanent al Senatului, precum și membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților;
f) președintelui Curții Supreme de Justiție și procurorului general;
g) secretarilor de stat - șefi de departamente;
h) președintelui Academiei Române.
Persoanelor menționate la lit. f)-h) li se eliberează pasaport diplomatic cînd călătoresc în scop oficial;
i) sotiilor (soților) persoanelor prevăzute la lit. a)-h), cînd însoțesc pe titular;
j) funcționarilor cu grad diplomatic sau consular care se deplaseaza temporar în străinătate în interes de serviciu;
k) personalului cu grad diplomatic sau consular al misiunilor diplomatice, reprezentantelor permanente pe lîngă organizațiile internaționale și oficiilor consulare;
l) membrilor de familie ai persoanelor prevăzute la lit. j) și k), pentru perioada în care titularul se afla în misiune;
m) curierilor diplomatici;
n) altor persoane, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, dacă natura misiunii indreptateste la un asemenea pasaport.
Articolul 2
Pasaportul oficial se eliberează următoarelor categorii de cetățeni români care se deplaseaza în străinătate în misiune oficială:
a) senatorilor și deputaților;
b) prefecților județelor și primarului Capitalei;
c) delegaților ministerelor și instituțiilor centrale ale administrației de stat;
d) personalului tehnico-administrativ și de serviciu al misiunilor diplomatice, reprezentantelor permanente pe lîngă organizațiile internaționale, oficiilor consulare, precum și membrilor de familie ai acestora;
e) membrilor comitetelor de conducere ale organizațiilor și asociațiilor profesionale la nivel republican, legal constituite;
f) sotiilor (soților) persoanelor prevăzute la literele a) și b), cînd însoțesc pe titular;
g) altor persoane, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, dacă natura misiunii indreptateste la un asemenea pasaport.
Articolul 3
Potrivit prezentei hotărîri sînt considerați membri de familie: soțul (sotia) și copiii minori ai acestora.
Articolul 4
Încetarea calității oficiale, în baza căreia a fost eliberat pasaportul diplomatic sau oficial, atrage după sine pierderea dreptului la pasaportul diplomatic sau oficial și retragerea acestuia de către organul emitent.
Articolul 5
Hotărîrea Guvernului nr. 29/1990
se abroga.
PRIM-MINISTRU PETRE ROMAN
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.